Deja mijloc de iunie… Codrii falnici ai Bucovinei freamătă de viață, iar văzduhul poartă parcă ecouri de clopot și mireasmă de busuioc. În acest tablou așezat și înmiresmat, cetatea Sucevei își deschide larg porțile, așa cum se cuvine în zi de praznic mare, pentru a-l sărbători pe unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Moldovei: Sfântul Ioan cel Nou. Din toate părțile țării și de peste hotare chiar, mii de pași străbat drumurile până la mănăstirea în care Sfântul veghează neobosit, primind fiecare rugă, fiecare lacrimă, fiecare suspin, așa cum numai el știe să facă. Îi ascultă pe toți răbdător și îi încredințează că atunci când va fi mai greu, el îi va veghea și le va fi sprijin.
Dacă în anii trecuți, cu prilejul acestei sărbători, am adus înaintea dumneavoastră câteva considerații despre viața, minunile și faptele alese ale Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, am hotărât să dedicăm acest editorial unui fapt mai puțin cunoscut publicului larg, și anume: de ce Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava este considerat patronul și ocrotitorul negustorilor creștini? Aflați răspunsul, ca de obicei, în rândurile de mai jos!
Ioan, fiu de negustori din Trapezunda
În zorii veacului al XIV-lea, într-o cetate plină de viață și credință de la țărmul Mării Negre, în Trapezunt – inima negustoriei dintre Bizanț și Răsărit – se năștea un copil sub semnul harului. Părinții săi l-au numit Ioan, un nume de mare importanță, purtat de Înaintemergătorul Domnului, de teologi și patriarhi, de apostoli și martiri. Numele său înseamnă „harul lui Dumnezeu” și, într-adevăr, harul i-a luminat viața încă din pruncie.
Născându-se într-o familie de negustori, viața sa a fost strâns legată de dinamica economică a vremii și de traseele comerciale care legau Trapezuntul, denumirea istorică a actualului orașul turcesc Trabzon, aflat pe țărmul sud-estic al Pontului Euxin – cu porturile Mării Negre. Urmând cu credincioșie pilda părinților săi, tânărul Ioan nu doar că le-a moștenit virtuțile și buna cuviință, ci și îndeletnicirea lor. Încă din copilărie s-a deprins cu meșteșugul negoțului cinstit. Astfel, ajuns la răscrucea vieții sale pământești, după ce a dobândit temeinic „știința negoțului”, la fel ca mulți dintre semenii săi, a început să-și câștige traiul prin comerț.
Negustorie și milostenie
De multe ori, călătoriile sale îl aduceau în Cetatea Albă, una dintre cele mai importante piețe de desfacere ale vremii, situată în sudul Basarabiei de astăzi, acolo unde Nistrul își unește apele cu marea. Încă din Antichitate, locul fusese populat de greci, romani și, ulterior, de coloniști genovezi și orientali. Aici se întretăiau culturi, religii și civilizații – o zonă de frontieră între lumea bizantină, cea mongolă și lumea creștină răsăriteană.
În secolele XIII–XIV, Cetatea Albă era un veritabil nod comercial internațional: izvoarele arheologice și numismatice dovedesc existența unui intens comerț cu mărfuri venite din Orient, Bizanț, dar și din vestul Europei. Era conectată prin „drumul moldovenesc” („via Valachiensis”) cu Lvovul și Marea Baltică, făcând legătura între coloniile genoveze de la Marea Neagră și centrele economice din nordul continentului.
Spre deosebire de ceilalți negustori, ceea ce dădea cu adevărat valoare activității comerciale a Sfântului Ioan nu era câștigul material obținut din vânzarea și cumpărarea mărfurilor, ci dorința profundă de a dobândi câștig duhovnicesc: își dorea mântuirea sufletului său și a semenilor creștini. Fără gând de îmbogățire, el vedea în negoț o cale spre împărtășirea credinței și a dragostei față de aproapele.
Negustor iscusit, Ioan aducea pe ape, până la țărmurile Mării Negre mărfuri bizantine de preț: icoane, cădelnițe, smirnă, mătăsuri și brocarturi pentru împodobirea dverelor și a veșmintelor liturgice (brocartul este o țesătură de mătase de calitate superioară, înflorată sau ornamentată cu fire de aur ori de argint). Aducea în părțile de apus ale Pontului Euxin cele mai alese lucruri ale răsăritului, în timp ce alți negustori aduceau de pe țărmurile sudice mirodenii, fructe, uleiuri, smochine, portocale și măsline de tot soiul.
La schimb, Sfântul Ioan cumpăra oi, vite, grâne și alte roade ale pământului. Corăbiile plecate din Cetatea Albă se întorceau adesea pline cu butoaie de miere, calupuri de ceară, vinuri, berbeci și cai. Veniturile sale nu erau strânse pentru sine, ci împărțite cu mărinimie celor nevoiași, bolnavi sau încercați de suferință. Adesea, Sfântul Ioan era văzut pe corabie rugându-se și postind, purtându-se cu toți ca și cu niște adevărați frați întru Hristos.
Iar aceste lucrări ale credinței, necaracteristice unui negustor, aveau să-i aducă sfârșitul. Sau, mai bine zis, începutul unei noi vieți, întru Împărăția Cerurilor. Se spune că, într-o zi, în jurul anului 1332, tânărul Ioan a închiriat o corabie veneţiană pentru a „livra” o comandă consistentă, venită chiar din Cetatea Albă. Din vorbă în vorbă, Sfântul Ioan intră într-un soi de dispută confesională cu stăpânul corabiei, un catolic pe nume Reiz, care nu a făcut deloc față argumentelor tânărului negustor, supărându-se amarnic. Dorind să se răzbune pentru acel episod, corăbierul i-a spus conducătorului tătar că Ioan dorește să se facă musulman, drept pentru care a și fost adus înaintea acestuia. Înțelegând planul de răzbunare al lui Reitz, Ioan i-a răspuns cu mult curaj eparhului: „Să nu-mi fie mie a mă lepăda de Hristos, căci ce-ar putea despărţi inima mea de „Soarele dreptăţii” şi de „Răsăritul cel de sus” şi a mă întoarce în întunericul necunoştinţei de Dumnezeu? Preaputernice eparhe, vorbele care ţi s-au spus despre mine sunt mincinoase, sunt iscodiri răutăcioase. Eu nu voiesc să dispreţuiesc bunătatea care mi-ai arătat-o, dar nu pot să mă lepăd de Hristos – lumina lumii”. Pentru că nu a dorit să se lepede de dreapta credință, a fost martirizat în anul 1330, în Cetatea Albă.
Veștile legate de minunile săvârșite lângă racla cu sfintele sale moaște au ajuns în scurtă vreme și în Țara Moldovei, unde domnitor era Alexandru cel Bun (1400-1432). Dorind ca în ţara lui să existe un sfânt ocrotitor, domnitorul a hotărât să aducă moaștele Sfântului Ioan din Cetatea Albă la Suceava, reședința de atunci a Țării Moldovei. Astfel, în anul 1415, adică acum 610 ani, „au fost aduse cu multă cheltuială moaştele Sfântului mucenic Ioan Novai de la Cetatea Albă de la păgâni şi le-au aşezat în târgu în Suceava, la Mitropolie, cu mare cinste şi cu litie, penru paza şi ferinţa (ocrotirea n.n.) scaunului domniei sale, carile să prăznuieşte miercuri şi joi în săptămâna Rusaliilor”, după cum consemnează cronicarul Axinte Uricariul.
Așadar, viața Sfântului Ioan cel Nou ne arată că sfințenia nu ține de o poziție socială sau de o vocație anume, ci de felul în care păstrăm credința vie în mijlocul încercărilor vieții. Având această ocupație de negustor, Sfântul Ioan a trăit cinstit, mărturisind numele lui Hristos în fiecare faptă și cuvânt. Negoțul său a fost mai mult decât o simplă activitate economică; a fost un soi de slujire în lume, o icoană vie a împărăției lui Dumnezeu, în care Sfântul Ioan L-a vestit pe Hristos nu doar prin vorbe, ci mai ales prin exemplul personal și prin faptele cele bune săvârșite pentru aproapele.
Am adunat la un loc pentru dumneavoastră, în această zi specială, icoana și acatistul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, alături de alte câteva icoane cu Sfântul Ioan Botezătorul, prăznuit la sfârșitul acestei luni, potrivite atât pentru colțul de rugăciune, cât și pentru a încununa un moment important din viața celor apropiați, cu ocazia serbării zilei onomastice. Click pe linkurile aflate sub fotografiile de mai jos, pentru detalii și comenzi!
Foto credit: www.arhiepiscopiasucevei.ro
