Nebuni fără leac. Așa îi numeau păgânii din primele veacuri pe creștini – oameni ciudați și neînțeleși, care nu mai trăiau ca ceilalți, vorbind pretutindeni despre Hristos, despre mântuire și despre nemurirea sufletului. Trecând peste veacuri, ajungem mai aproape de zilele noastre, în special în spațiul slav, unde, începând cu secolul al XVI-lea, „nebunia întru Hristos” devine un adevărat fenomen duhovnicesc. Cei numiți „iurodivi” – oameni care renunțau la grijile și ispitele lumii pentru a-L mărturisi cu deplină curăție pe Hristos – au devenit modele vii de credință și smerenie pentru toți cei care doreau să le urmeze exemplul. Printre aceștia se numără și Sfântul Cuvios Teofil, prăznuit în fiecare an la 28 octombrie, a cărui poveste vă invităm să o descoperiți în rândurile următoare.
„Nebunul pentru Hristos”
Potrivit tradiției Bisericii Ortodoxe, Sfântul Teofil se numără printre sfinții cunoscuți drept „nebuni pentru Hristos”. Dar ce înseamnă această chemare neobișnuită? Este vorba despre o nevoință creștină rară și de o profunzime aparte, o cale extrem de grea, rezervată doar celor aleși pentru o astfel de lucrare duhovnicească.
„Nebunul pentru Hristos” este, prin definiție, un ascet ortodox care adoptă un comportament neobișnuit, uneori chiar șocant, ascunzându-și adevărata sfințenie sub aparența nebuniei. Prin această „nebunie”, el caută să se desprindă de ispitele lumii, să mustre păcatul și să rostească adevăruri pe care altfel oamenii nu le-ar primi.
Unii dintre acești sfinți trăiesc fără haine și încălțăminte, chiar și în locuri cu ierni aspre; alții poartă lanțuri grele pe trup sau rătăcesc fără adăpost, prin orașe, păduri și pustietăți, arătând o lepădare totală de confortul lumii.
Marele teolog Jean-Claude Larchet sublinia că „nebunul pentru Hristos” doar „înfațișează” nebunia, fără a o trăi cu adevărat. El alege în mod conștient să pară nebun, dorind ca ceilalți să-l socotească astfel, însă rămâne stăpân deplin pe gândurile, cuvintele și faptele sale. „El însuși și-a ales condiția de nebun – scrie Larchet – și o poate părăsi oricând dorește, pentru a o relua apoi, dacă socotește că este de folos. Nu este pentru el o povară, nu-i vatămă sufletul și nu-i tulbură viața duhovnicească. Este asemenea actorului care, deși se dăruiește cu totul rolului său, rămâne în esență același.”
Tânărul Toma – iubitor al rugăciunii și al Psaltirii
Sfântul Cuvios Teofil s-a născut în octombrie 1788, în orășelul Mahnovo din gubernia Kiev, în familia preotului Andrei Gorenkovski și a soției sale, Eufrosina. Încă din pruncie, semnele unei chemări dumnezeiești au fost vădite: pruncul Toma (numele de botez al Sfântului) refuza laptele matern, hrănindu-se doar cu legume și fierturi simple. Acest fapt a stârnit neîncrederea și răceala mamei sale, care, orbită de patimi, a încercat chiar de mai multe ori să-l piardă, dar Dumnezeu a ocrotit viața copilului.
După moartea tatălui, micuțul Toma a fost dat în grija altor familii, trecând prin multe suferințe și încercări. Încă din copilărie, el se arăta retras, înclinând spre rugăciune și tăcere, iubind biserica mai mult decât orice joc. De mic dădea dovadă de milostenie, dăruind tot ce avea celor mai săraci decât el, chiar dacă pentru aceasta era mustrat.
La vârsta de șapte ani, Toma a început să învețe carte, iar dascălul său, un preot, l-a iubit ca pe fiul său. După moartea acestuia, copilul a fost dus la un unchi monah, preot văduv la Mănăstirea Bratski din Kiev, unde a fost înscris la Academia Duhovnicească. Acolo, Toma s-a arătat studios și plin de evlavie, iubind mai ales Psaltirea, pe care a învățat-o aproape pe de rost. În acea perioadă, mama sa Eufrosina, lovită de o boală grea, s-a căit pentru faptele ei și, împăcată cu fiul său, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Rămas orfan și fără sprijin, Toma a părăsit Academia în 1810 și a fost pentru o vreme dascăl, apoi paracliser. În timpul războiului din 1812, a intrat în Mănăstirea Kievo-Bratski, unde a împlinit diferite ascultări – brutar, bucătar, clopotar – toate cu multă smerenie și dragoste. Viața sa era una de post, rugăciune și milostenie neobosită, rămânând mereu sărac pentru a-i hrăni și îmbrăca pe alții. În 1827 a fost hirotonit ieromonah, dar, dorind o viață mai retrasă, a cerut binecuvântare să trăiască în pustnicie. Neprimind încuviințare, a ales o cale mai grea – nebunia pentru Hristos, lepădându-se de slavă și de judecata lumii.
Luând numele de Teofil, s-a făcut „nebun pentru Hristos”, ascunzându-și sfințenia sub zdrențe și fapte neînțelese. Chilia sa era plină de mizerie și lucruri aruncate, iar când era întrebat de ce trăiește astfel, răspundea: „Pentru ca tot ce se află în jurul meu să-mi amintească neîncetat de neorânduiala ce o am în suflet.”
Fericitul Teofil își sporea nevoințele: dormea puțin, se ruga neîncetat, torcea lână, făcea mătănii și citea Psaltirea zi și noapte. În smerenia sa adâncă, dădea vizitatorilor obiecte aparent fără valoare – o bucată de cârpă, un măr putred, o prescură – care se dovedeau a fi semne profetice despre viitorul acelora. Deși era disprețuit de unii, oamenii simpli îl iubeau și îl căutau pentru sfat și binecuvântare. Din cauza vârstei și a slăbiciunii, în 1844 a fost mutat la pustia Goloseev, iar mai apoi la Kitaev. Aici, s-a nevoit în multă rugăciune, mijlocind pentru întreaga lume. În ultimele luni de viață, a încetat să mai mănânce, petrecând timpul numai în rugăciune.
Sfântul Teofil și-a încredințat sufletul în mâinile lui Dumnezeu la 28 octombrie 1853, în pace și lumină. La înmormântarea sa, mulțimi de credincioși au venit din toate părțile, cunoscând sfințenia vieții sale. Moaștele Sfântului Cuvios Teofil cel Nebun pentru Hristos se păstrează până astăzi la Mănăstirea Kitaev de lângă Kiev, alături de alte sfinte moaște.
Poate că astăzi noi nu putem urma această formă de ascetism, însă cu siguranță putem face un lucru care cântărește cu mult în ochii Domnului: să nu ne sfiim în niciun ceas și în niciun context să-L mărturisim: de la serviciu, în tramvai și până în mediile rețelelor sociale. Nu pentru că Hristos are nevoie de mărturisirea noastră ca un gest de satisfacție personală. Însă, atunci când iubim pe cineva, o demonstrăm prin fapte. Se cuvine, deci, să arătăm tuturor că Hristos locuieşte în inimile noastre, mai ales prin modul în care ne comportăm în viața de zi cu zi!
În această zi aparte a prăznuirii Sfântului Teofil, am pregătit pentru dumneavoastră Mineiul pe octombrie și Viețile sfinților pe tot anul, alături de o selecție dintre cele mai frumoase cărți de rugăciuni. Ca să aveți felinar pe calea mântuirii în orice zi și-n orice ceas, sub ocrotirea și purtarea de grijă a Sfântului Mucenic Mamant și a tuturor sfinților – prieteni ai lui Hristos. Click pe linkurile aflate sub candelele și cărțile mai jos pentru detalii și comenzi:
Foto credit: www.doxologia.ro
