Subiectul pe care îl propunem astăzi face parte dintr-o tradiție deja dragă cititorilor blogului Bizanticons Art. Ne-am propus, de-a lungul timpului, să descifrăm împreună „alfabetul” ascuns al iconografiei, explorând acele detalii care, deși par neobișnuite la prima vedere, ascund în ele întreaga esență a vieții unui sfânt.
După ce am căutat mai demult simbolul lanțurilor care îl însoțesc pe Sfântul Haralambie, sau am înțeles de ce Sfântul Spiridon strânge în mână o cărămidă din care țâșnește foc și apă, ori am povestit despre hiena supusă de Sfântul Macarie Alexandrinul și despre binecuvântarea lanului de grâu din icoana Maicii Domnului „Sporitoarea Grânelor”, astăzi ne oprim asupra unui alt simbol surprinzător. Continuăm această serie a „semnelor vii” din icoane cu o prezență care poate tulbura privirea oricui: șarpele (sau vipera) care apare uneori la picioarele Sfintei Mariamna, sora Sfântului Apostol Filip, prăznuită de Biserica noastră în fiecare an pe 17 februarie. Din ce motiv este reprezentată în acest fel? Aflați în rândurile de mai jos!
Iată o sinteză a vieții Sfintei Mariamna, scrisă într-un stil care îmbină rigoarea istorică cu sensibilitatea duhovnicească, potrivită pentru blogul tău:
Sora Sfântului Apostol Filip
Născută în Betsaida Galileii, într-o familie care respira aerul Scripturilor, Sfânta Mariamna a ales o cale neobișnuită pentru femeile epocii sale. Impulsionată de convertirea fratelui său, Apostolul Filip, ea a depus un vot al fecioriei și s-a alăturat grupului misionar, devenind o prezență necesară în propovăduirea Evangheliei. Nu a fost doar o însoțitoare, ci un „co-apostol” care se adresa direct femeilor din cetățile păgâne, într-o lume în care barierele sociale ar fi făcut imposibil accesul bărbaților în intimitatea caselor.
Cea mai dramatică pagină a vieții sale s-a scris în Ierapole, „orașul viperelor”, unde a îndurat alături de Filip și Bartolomeu bătăi, umilințe și închisoarea. Deși a fost martoră la răstignirea cutremurătoare a fratelui ei, Sfânta Mariamna nu s-a lăsat înfrântă de durere, fiind cea care a mijlocit pentru salvarea mulțimii în timpul cutremurului ce a înghițit templul Ehidnei. Curajul ei a fost atât de mare, încât după moartea Sfântului Apostol Filip, ea nu s-a retras în siguranță, ci a continuat singură misiunea în ținuturile aspre ale Licaoniei.
Până la sfârșitul zilelor sale, Sfânta Mariamna a rămas o pelerină a lui Hristos, transformând pustiurile spirituale ale Asiei Mici în… oaze de credință. A trecut la cele veșnice în pace, lăsând în urmă comunități întregi de creștini botezați și o moștenire a curajului feminin care i-a adus, în tradiția greacă, titlul (neoficial) de „Întocmai cu Apostolii”.
Șarpele din icoanele Sfintei Mariamna
Mulți se miră văzând, în biserici sau în paginile unui sinaxar ilustrat, o prezență tulburătoare în icoana Sfintei Mariamna. De ce ar purta o ucenică a lui Hristos, simbolul purității și al delicateței misionare, semnul fiarei care a adus căderea omului în rai?
În Sinaxar citim că, după ce au propovăduit în Asia Mică, Sfântul Apostol Filip, împreună cu Sfânta Mariamna și Sfântul Bartolomeu, au ajuns în Ierapole (Frigia). Orașul era un centru păgân temut, renumit pentru templele sale, dar mai ales pentru venerarea unei creaturi monstruoase, numită Ehidna.
Pentru cei care nu știu, în mitologia greacă, Ehidna era considerată „Mama tuturor monștrilor”, fiind o creatură hibridă terifiantă, cu chipul unei femei frumoase și trupul unui șarpe uriaș și veninos. Ascunsă în peșteri întunecate, ea simboliza natura înșelătoare a răului, folosindu-și înfățișarea umană pentru a ademeni trecătorii și a-i devora de vii. Împreună cu gigantul Typhon, a dat naștere celor mai mari nenorociri ale lumii antice, printre odraslele sale numărându-se Cerberul, Hidra și Himera, fiind astfel considerată sursa primordială a haosului și a suferinței umane care a precedat ordinea olimpiană.
Așadar, păgânii din Ierapole nu doar că o hrăneau, dar îi aduceau jertfe, considerând-o o divinitate care stăpânea viața și moartea. În acest climat de teroare și superstiție, cei trei sfinți au început să propovăduiască, sfidând direct autoritatea „zeului” local.
Prin puterea rugăciunii sfinților, se spune că vipera uriașă a murit subit în templul ei. Această „moarte a zeului” a fost un șoc pentru locuitori, dar un prilej de vindecare pentru alții. Sfântul Apostol Filip a început să-i tămăduiască pe toți cei care fuseseră mușcați de șerpi sau erau posedați de duhuri rele, printre cei vindecați numărându-se și soția guvernatorului (Ehidna, care purta numele șarpelui). Deși vindecată și convertită, gestul ei a atras mânia soțului său, care a văzut în creștini niște vrăjitori periculoși care i-au „furat” soția și au distrus cultul cetății.
Văzându-și autoritatea amenințată, guvernatorul Anfipat, la instigarea preoților păgâni, a ordonat arestarea imediată a sfinților, supunându-i unor torturi de o cruzime înfiorătoare. În timp ce Sfântul Filip era răstignit cu capul în jos pe zidurile templului, cu gleznele străpunse de fiare, iar Sfântul Bartolomeu era țintuit alături de el, Sfânta Mariamna a devenit ținta unei încercări de umilire publică menită să-i zdrobească demnitatea. Crezând că puterea ei izvorăște din veșmintele bărbătești pe care le purta ca simbol al ascezei, torționarii au încercat să o dezbrace în fața mulțimii, însă, în acea clipă Dumnezeu a intervenit: trupul sfintei s-a preschimbat într-o adevărată torță de foc, rămânând de neatins.
Sfânta Mariamna s-a retras, apoi, în Licaonia (o regiune din centrul Asiei Mici). Aici, ea a trăit restul zilelor sale într-o asceză aspră și în rugăciune neîncetată. Se spune că „străbătea cetățile și satele”, tămăduind bolnavii și întorcând mulțimi de oameni de la idoli la credința creștină prin puterea cuvântului său, care era considerat de contemporani ca fiind „plin de foc”. Spre deosebire de fratele ei, Sfânta Mariamna nu a murit ca martiră. După o viață de pelerinaj, suferințe și nenumărate minuni, ea s-a mutat la Domnul în pace, în a doua jumătate a secolului I.
Așadar, icoana Sfintei Mariamna în care apare un șarpe este, de fapt, un „semn viu” al biruinței harului lui Dumnezeu asupra fricii. Dacă în zorii umanității, șarpele a reușit să o amăgească pe Eva, aducând moartea prin neascultare, în icoana Sfintei Mariamna putem spune că vedem procesul inversat: o femeie plină de Duh Sfânt calcă acum peste capul „mamei monștrilor”, demonstrând că nicio ispită nu poate rezista în fața rugăciunii.
Aducem în atenția dumneavoastră, cu prilejul prăznuirii Sfintei Mariamna, câteva cărți de rugăciune, precum și Candela Dăruirii – felinar pe drumul către Grădina Raiului. Click pe linkurile aflate sub fotografiile de mai jos pentru detalii și comenzi!
