Cine este „Sfântul Procoavă” și ce sărbătorim, de fapt, pe 1 octombrie?

Prima zi a lui Brumărel, cum era numită odinioară luna octombrie, păstrează în tradiția românească o suprapunere dintre calendarul Bisericii și calendarul popular. Pe 1 octombrie, creștinii ortodocși prăznuiesc Acoperământul Maicii Domnului, însă, în lumea satului de altădată, aceeași zi era cunoscută însă și sub numele de Pocroavă, Procoavă sau Procoave și ajunsese să fie legată de un personaj misterios: „Sfântul Procoavă”, protector al fetelor și, într-un chip cu totul aparte, al părului lor. Cine era acest personaj și cum a ajuns să fie el numit „Sfântul Procoavă”? Aflați în rândurile de mai jos!

O minune din toamna anului 911

Fără a vă reține atenția cu prea multe informații generale, se cuvine să reținem, totuși, că sărbătoarea aceasta ne amintește de o minune săvârșită în ziua de 1 octombrie a anului 911, în biserica Vlaherne din Constantinopol, unul dintre cele mai cunoscute locașuri închinate Maicii Domnului. În acea noapte avea loc o slujbă de priveghere, iar credincioșii se aflau adunați în rugăciune. Printre ei se găseau Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos și ucenicul său, Epifanie, retrași spre partea din spate a bisericii.

În liniștea acelei nopți, în timp ce cântările răsunau în sfântul locaș, s-a petrecut ceva cu totul neașteptat. Tradiția spune că, spre zorii zilei, Sfântul Andrei a văzut-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu arătându-se în văzduh, înconjurată de sfinți și de puterile cerești. Maica Domnului se ruga pentru cei prezenți, iar apoi și-a întins omoforul deasupra credincioșilor, ca pe un acoperământ de lumină și de ocrotire. Cuprins de uimire și de emoție, Sfântul Andrei l-a întrebat pe Epifanie dacă vede și el această minunată arătare. Ucenicul său i-a confirmat că o vede pe Maica Domnului rugându-se și acoperindu-i pe cei aflați în biserică cu cinstitul ei omofor, care strălucea asemenea soarelui.

Imaginea aceasta a rămas adânc întipărită în conștiința Bisericii: Maica Domnului stând în rugăciune și întinzându-și acoperământul peste cei care îi cer ajutorul. De aceea, praznicul de la 1 octombrie amintește atât de o minune petrecută odinioară, cât și de încrederea pe care creștinii au avut-o dintotdeauna în mijlocirea și ocrotirea ei. Acoperământul, cuvântul din numele sărbătorii, ne ajută totodată să înțelegem și cum a apărut, în tradiția populară, numele „Procoavă” – subiectul articolului nostru.

Cum a apărut numele „Procoavă”?

În româna veche și regională întâlnim formele pocrov și procov, provenite din slavul pokrovŭ, cu sensul de „acoperământ” sau „văl”. Cuvântul putea desemna o pânză de acoperit, iar în unele regiuni chiar vălul miresei. Din aceeași familie de cuvinte provin Pocroavă și Procoavă, nume populare ale sărbătorii de la 1 octombrie. Ce merită menționat, însă, este faptul că, de la numele sărbătorii până la „Sfântul Procoavă” s-a produs o schimbare în felul în care oamenii au înțeles cuvântul. În imaginarul popular, Procoavă a fost înfățișat ca o persoană căreia i se atribuiau anumite puteri, „Sfântul Procoavă” devenind, în timp, un personaj al tradiției populare.

De asemenea, la începutul lui octombrie, răcirea vremii se făcea simțită tot mai des în viața satului, iar numele popular al lunii, Brumărel, vorbește chiar despre apropierea brumei. Pornind de la înțelesul cuvântului procov, tradiția populară i-a atribuit lui „Sfântul Procoavă” mai întâi sarcina de a acoperi pământul cu prima brumă sau cu zăpadă. Etnologul Marcel Lutic consemnează această credință într-o prezentare a obiceiurilor zilei de 1 octombrie și, aceeași idee de acoperire a fost dusă apoi într-o direcție neașteptată: de la pământul acoperit de brumă, gândul oamenilor a ajuns la capul acoperit de păr.

În lumea satului de altădată, părul avea o însemnătate aparte. Felul în care o femeie îl purta sau își acoperea capul putea spune ceva despre vârsta și starea ei, iar un păr lung și bogat era prețuit ca semn al frumuseții. În acest context, unele fete se rugau „Sfântului Procoavă” să le acopere capul cu păr frumos, sperând că astfel își vor găsi mai curând un soț. Tocmai de aceea, în tradiția populară, ziua a primit și numele de „Sărbătoarea Părului”.

Legătura dintre aceste imagini devine mai ușor de înțeles dacă ne amintim că procov putea însemna și văl de mireasă. În jurul unui singur cuvânt s-au adunat astfel bruma care acoperă pământul, părul dorit de fetele tinere și vălul purtat la nuntă. Sunt asocieri prin care oamenii satului își exprimau nădejdea și își explicau schimbările anotimpului, folosind cuvinte și imagini din viața lor de fiecare zi.

Așadar, în loc de concluzie, răspunsul la întrebarea din titlu este limpede: pe 1 octombrie, Biserica noastră Ortodoxă prăznuiește Acoperământul Maicii Domnului, „Sfântul Procoavă” aparținând calendarului popular. Povestea lui ne arată cum au înțeles oamenii satului un cuvânt vechi și cum au legat sărbătoarea de schimbarea anotimpului și de speranțele lor. Putem păstra aceste mărturii ca parte a istoriei noastre, știind însă că obiceiurile și credințele legate de acest personaj nu sunt rânduieli ale Bisericii.

Cert este că Dumnezeu ne cheamă să trăim cu credință și discernământ, fără teama că pieptănatul, tunsul sau un alt gest făcut într-o anumită zi ne-ar putea hotărî soarta. Superstițiile pot ajunge să ne țină mintea ocupată cu interdicții și semne, tocmai când sărbătoarea ne cheamă la rugăciune și la încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Este firesc să ne dorim sănătate, frumusețe ori o familie, iar aceste dorințe le putem aduce înaintea Lui cu sinceritate, cerând ceea ce ne este cu adevărat de folos.

De aceea, la 1 octombrie, să o cinstim pe Maica Domnului și să-i cerem mijlocirea pentru noi și pentru cei dragi. Sfântul Andrei și ucenicul său, Epifanie, au văzut-o rugându-se pentru credincioși și întinzând deasupra lor cinstitul ei acoperământ. Cu această imagine în inimă, să-i încredințăm grijile familiilor noastre, suferințele celor bolnavi și încercările prin care trecem, rugând-o să ne ocrotească și să ne călăuzească spre Fiul său, Domnul nostru Iisus Hristos.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, acoperă-ne cu rugăciunile tale și ajută-ne să rămânem în tot ceasul aproape de Fiul tău! Amin!

În această zi însemnată, aducem în atenția dumneavoastră cea mai frumoasă colecție din on-line a icoanelor cu Acoperământul Maicii Domnului, la cele mai bune prețuri – icoane potrivite atât ca dar și încununare a unui moment deosebit din viața celor apropiați, dar și dacă doriți, pur și simplu, să vă îmbogățiți colțul de rugăciune. Click pe linkurile de mai jos pentru detalii și comenzi:

Icoană pe lemn – Acoperământul Maicii Domnului 48×69 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-rusesti-pe-lemn-frezat/18695-icoana-pe-lemn-acoperamantul-maicii-domnului-48×69-cm.html
Icoana in rama Acoperământul Maicii Domnului 62×82 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoana-in-rama/19193-icoana-in-rama-acoperamantul-maicii-domnului-62×82-cm-st-68-194.html
Icoană pe lemn – Acoperământul Maicii Domnului 30×40 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-rusesti-pe-lemn/13821-icoana-pe-lemn-acoperamantul-maicii-domnului-30×40-cm.html
Icoana argintata – Maica Domnului Pantanassa – Vindecatoarea de cancer 25×30 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-in-rama-k1101-25×30-cm/14942-icoana-argintata-maica-domnului-pantanassa-vindecatoarea-de-cancer-25×30-cm-k1101-104.html
Icoană argintată – Acoperământul Maicii Domnului 15×21 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-lemn-pw/16115-icoana-argintata-acoperamantul-maicii-domnului-15×21-cm.html
Acoperamantul Maicii Domnului – 100/set / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-plastifiate/2913-acoperamantul-maicii-domnului-100-set.html
Icoana in rama – Maica Domnului de la Ierusalim 40×50 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoana-metal-in-rama/51-icoana-in-rama-maica-domnului-de-la-ierusalim-40×50-cm.html
Icoana din argint – Maica Domnului Vimatarissa – Altarita 6,5×10,5 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-din-argint/18675-icoana-din-argint-maica-domnului-vimatarissa-altarita-65×105-cm.html
Icoana argintata – Maica Domnului cu 3 Maini – Trihirussa 36x44cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-in-rama-k700-36x44cm/13897-icoana-argintata-maica-domnului-cu-3-maini-trihirussa-36x44cm-k700-029.html

Foto credit: www.doxologia.ro

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.