Cum și de ce a fost răstignit Sfântul Andrei pe o Cruce specială, în formă de X?

Ultima zi a lunii noiembrie constituie, pentru poporul român, un moment-cheie în istoria mântuirii sale. Biserica noastră Ortodoxă face, în cea de-a 30-a zi a lunii, pomenirea Sfântului Apostol Andrei, „cel Întâi Chemat” la apostolie de către Mântuitorul Iisus Hristos. Sfântul Apostol Andrei este părintele creştinismului românesc, căci el este cel care a predicat Evanghelia lui Hristos pe pământ românesc, la strămoşii noştri geto-daci. Zăbovind o clipă asupra acestui fapt, observăm că Ziua Națională este precedată de o zi aparte, în care îl prăznuim pe cel care ne-a oferit în dar nouă, românilor, intrarea întru Împărăția cea Cerească.

În preajma acestei zile însemnate, ne-am gândit să vă oferim în dar câteva informații pe care poate nu le cunoșteați, legate de viața și activitatea Sfântului, slăvitului și întru tot lăudatului Apostol Andrei și, mai ales, să explicăm motivul pentru care primul apostol al lui Hristos și-a încheiat misiunea de propovăduire într-un mod diferit față de ceilalți confrați ai săi: chinuit și răstignit pe o Cruce în formă de X. Cum și de ce s-a întâmplat acest lucru? Aflați în rândurile de mai jos!

Scurte considerații biografice

Întâi de toate, să reținem câteva informații legate de viața și lucrarea celui dintâi apostol. Așadar, Sfântul Apostol Andrei era iudeu de neam, frate cu Sfântul Apostol Petru, și fiu al pescarului Iona din cetatea Betsaidei, așezată pe țărmul Mării Galileii, în nordul Țării Sfinte. Numele Betsaidei este unul cu rezonanță deosebită în cadrul creștinismului deoarece a dat Mântuitorului pe trei dintre cei doisprezece apostoli: frații Andrei și Petru și pe Sfântul Apostol Filip. Pescar de meserie, Sfântul Andrei răspunde asumat și cu multă bucurie chemării de a deveni „pescar de oameni” și este părtaș, alături de Mântuitorul, la toate faptele și minunile prezentate în Sfintele Evanghelii.

După cum menționează majoritatea teologilor și istoricilor bisericii noastre, Sfântul Apostol Andrei este primul propovăduitor al Sfintelor Evanghelii la geto-daci, adică pe teritoriul țării noastre. Eusebiu de Cezareea, teolog, apologet și istoric al Bisericii creștine, afirma în acest sens: „Sfinţii Apostoli ai Mântuitorului, precum şi ucenicii lor, s-au împrăştiat în toată lumea locuită pe atunci. După tradiţie, lui Toma i-au căzut sorţii să meargă în Partia, lui Andrei în Scityia, lui Ioan în Asia”. Într-adevăr, dacă stăm să ne gândim la tradițiile, poemele și colindele din zona Dobrogei, închinate Sfântului Andrei, toate acestea întăresc spusele istoricilor. Peştera în care se spune că s-a nevoit Sfântul Apostol Andrei în vremea în care predica sciților cuvântul Evangheliei se află în judeţul Constanţa, la 4 km sud-est de localitatea Ion Corvin.

Răstignit pe o Cruce în formă de X

Propovăduind Vestea cea Bună a Evangheliei în jurul Mării Negre, în Sinopi și în Miotia, Sfântul Andrei s-a întors în Tracia și, ajungând în Pelopones, a primit cununa cea luminoasă a muceniciei în Patras. Pentru că vindeca boli grave și propovăduia credința cea dreaptă întru Hristos, proconsulul Egheat a ordonat ca Sfântul Apostol Andrei să fie răstignit, sentința pronunțându-se fără judecată. Tradiția Bisericii spune că, pentru că nu s-a simțit vrednic să fie răstignit pe o cruce obișnuită, așa cum  a fost răstignit Hristos, cel dintâi Apostol a cerut să fie martirizat pe o cruce specială, în formă de X. Din paginile Sinaxarului aflăm că, văzând Sfântul Andrei Crucea pregătită pentru dânsul, a strigat cu glas mare: „Bucură-te, Cruce sfințită cu trupul lui Hristos și cu mădularele Lui ca niște mărgăritare împodobite, căci mai înainte de a se răstigni Domnul pe tine, erai înfricoșată oamenilor, iar acum ești iubită și cu dorire primită”. Apoi, sfântul și-a dezbrăcat hainele și le-a dat chinuitorilor, iar ei l-au înălțat pe Cruce și, legându-i mâinile și picioarele cu frânghii, „l-au răstignit și l-au spânzurat”.

Nu cunoaştem cu exactitate data martirizării, însă se presupune că și-ar fi dat sufletul în mâinile lui Hristos, în timpul uneia dintre persecuţiile împăratului Nero (54-68) sau Diocleţian (81-96). În anul 357, moaștele Sfântului Andrei au fost aduse la Constantinopol, rămânând întregi până în jurul anului 850, când Împăratul Vasile I Macedoneanul a hotărât să trimită Capul Sfântului Apostol creștinilor din Patras. În contextul luptelor din timpul celei de-a patra cruciade, trupul Sfântului Andrei a fost furat și dus în Italia, unde se află și astăzi, fiind așezat în catedrala romano-catolică medievală din Piazza del Duomo, Amalfi.

Crucea a rămas în Patras până în secolul al XIII-lea când, din cauza vicisitudinilor istoriei, mai multe odoare și Sfinte Moaște au fost sustrase și expuse în bisericile din apus. Printre acestea, s-a numărat și Crucea Sfântului Andrei. În data de 18 ianuarie 1980, Sfântul Odor a fost înapoiat Bisericii Ortodoxe, iar în următoarea zi a fost dus și așezat în Catedrala din Patras, locul în care se găsește și astăzi.

Peste 600.000 de români îşi aniversează onomastica de sărbătoarea Sfântului Andrei. În preajma acestei zile speciale, ținem și noi, echipa Bizanticons Art, să aducem un gând bun tuturor celor care își serbează ziua onomastică. Le dorim bucurii, sănătate și spor în tot lucrul bun, sub ocrotirea și purtarea de grijă a Sfântului Apostol Andrei. Venim, de asemenea, și cu ideea de cadou: o colecție minunată de icoane ale Sfântului Andrei, potrivite pentru a încununa acest moment deosebit. Click pe linkurile aflate sub icoanele de mai jos pentru detalii și comenzi!

Icoana in rama – Sfantul Apostol Andrei – Ocrotitorul Romaniei 32,5×38 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoana-metal-in-rama/14974-icoana-in-rama-sfantul-apostol-andrei-ocrotitorul-romaniei-325×38-cm.html
Icoana argintata – Sfantul Apostol Andrei – Ocrotitorul Romaniei 24×26 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-in-rama-ep514-24×26-cm/12883-icoana-argintata-sfantul-apostol-andrei-ocrotitorul-romaniei-24×26-cm.html
Icoana argintata – Sfantul Apostol Andrei – Ocrotitorul Romaniei 36x44cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-in-rama-k700-36x44cm/14040-icoana-argintata-sfantul-apostol-andrei-ocrotitorul-romaniei-36x44cm-k700-118.html
Icoana argintata – Sfantul Apostol Andrei – Ocrotitorul Romaniei 6×7,3 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-lemn-pb/10947-icoana-argintata-sfantul-apostol-andrei-ocrotitorul-romaniei-6×73-cm.html
Icoana argintata – Sfantul Apostol Andrei – Ocrotitorul Romanie 12×16 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-suport-plastic/11413-icoana-argintata-sfantul-apostol-andrei-ocrotitorul-romanie-12×16-cm.html
Icoana argintata – Sfantul Apostol Andrei – Ocrotitorul Romaniei 6×7,3 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-lemn-pc/11004-icoana-argintata-sfantul-apostol-andrei-ocrotitorul-romaniei-6×73-cm.html
Icoana pe lemn – fond auriu – Sfantul Apostol Andrei – Ocrotitorul Romaniei 15,5×19,5cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-bizantine-aurite/16848-icoana-pe-lemn-fond-auriu-sfantul-apostol-andrei-ocrotitorul-romaniei-155x195cm.html
Icoana argintata – Sfantul Apostol Andrei – Ocrotitorul Romaniei 12,5×15,5 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-lemn-pb/10931-icoana-argintata-sfantul-apostol-andrei-ocrotitorul-romaniei-125×155-cm.html
Icoana in rama Sfantul Apostol Andrei – Ocrotitorul Romaniei 62×82 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoana-in-rama/19192-icoana-in-rama-sfantul-apostol-andrei-ocrotitorul-romaniei-62×82-cm-st-68-760.html
Icoana in rama Sfantul Apostol Andrei – Ocrotitorul Romanie 62×82 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoana-in-rama/19213-icoana-in-rama-sfantul-apostol-andrei-ocrotitorul-romanie-62×82-cm-st-68-118.html