De câte ori ne-am oprit în fața unei icoane și am simțit că privirea ei ne cercetează mai adânc decât o putem noi înțelege? De câte ori am sărutat chipul unui sfânt fără să ne întrebăm, cu adevărat, care este povestea din spatele acelei imagini și ce taină poartă ea în sine?
Cu prilejul zilei de 23 aprilie, când întreaga lumea creştină îl prăznuişte cu mare cinste pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Ortodoxiei, ne-am gândit să vă aducem în atenție istoria uneia dintre cele mai impresionante icoane ale Ortodoxiei – icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de la Mănăstirea Zografu din Sfântul Munte Athos. O reprezentare deosebită nu doar din punct de vedere iconografic sau stilistic, cât mai degrabă datorită poveștii care o însoțește încă din prima clipă a zugrăvirii ei și o face cunoscută, veacuri de-a rândul, până în zilele noastre.
O întrebare, o rugăciune și un răspuns
Începuturile Mănăstirii Zografu din Sfântul Munte Athos se leagă de trei frați monahi din Ohrida – Moise, Aaron și Ioan – care, la cumpăna secolelor IX-X, au venit în Grădina Maicii Domnului pentru a duce o viață retrasă, închinată lui Dumnezeu. Dorul lor de liniște nu a rămas ascuns multă vreme, căci în jurul lor s-au adunat ucenici, iar nevoia unei biserici a devenit firească. În anul 919, aceștia au ridicat o mică biserică, însă alegerea hramului a adus o neînțelegere. Fiecare dintre cei trei frați avea o evlavie aparte: unul dorea ocrotirea Maicii Domnului, altul pe cea a Sfântului Nicolae, iar al treilea îl cinstea în mod deosebit pe Sfântul Gheorghe.
Diferența nu era una de orgoliu, dacă putem spune așa, ci de trăire sinceră, dar tocmai de aceea nu putea fi rezolvată printr-o simplă hotărâre omenească. În fața acestei situații, monahii au ales calea smereniei: au lăsat decizia în seama lui Dumnezeu. Au pregătit o scândură de lemn, potrivită pentru o icoană, și au așezat-o în biserică, fără a o picta. Apoi au încuiat lăcașul și s-au retras la rugăciune, cerând ca Domnul să le arate voia Sa.
Tradiția spune că dimineața, când au deschis ușile, au găsit pe scândura goală chipul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, zugrăvit în mod minunat. Astfel, prin această minune, Sfântul Gheorghe a fost ales drept ocrotitor al mănăstirii. De aici vine și numele „Zografu”, derivat din grecescul „zografos”, care înseamnă „zugrav” sau „cel care scrie viața (unui sfânt)”. În acest context, „zugravul” este Însuși Dumnezeu, Cel care a arătat chipul sfântului ca răspuns la rugăciunile părinților.
Din Lida, în Muntele Athos
Povestea icoanei este îmbogățită și de o tradiție care o leagă de Țara Sfântă. Se spune că, în apropiere de Lida – locul martiriului Sfântului Gheorghe – exista o icoană făcătoare de minuni, păstrată într-o mănăstire locală. La un moment dat, aceasta a dispărut în mod inexplicabil și, într-o vedenie, Sfântul Gheorghe s-ar fi arătat egumenului acelei mănăstiri, spunându-i că a ales să se mute în Sfântul Munte Athos, loc binecuvântat al Maicii Domnului. Călugării au pornit în căutarea icoanei și, ajungând la Zografu, au recunoscut-o, deși aceasta era zugrăvită pe o scândură nouă. Înțelegând că nu este vorba de o întâmplare, ci de o rânduială dumnezeiască, aceștia au rămas în Athos, întărind obștea mănăstirii.
De-a lungul timpului, icoana Sfântului Gheorghe de la Zografu a fost asociată cu numeroase minuni, însă una dintre ele a rămas în mod deosebit în conștiința credincioșilor.
Un episcop, venind la mănăstire, a ascultat povestea icoanei, dar nu a crezut-o. Într-un gest de neîncredere, a atins icoana cu degetul, punând la îndoială originea ei minunată. În acel moment, degetul i s-a lipit de icoană și nu a mai putut fi desprins. Oricât s-a încercat, nu s-a găsit nicio soluție, iar în cele din urmă, din pricina durerii, degetul a fost tăiat, o parte din acesta rămânând lipită de icoană până astăzi. Această întâmplare este interpretată nu ca o pedeapsă, ci ca o formă de pedagogie duhovnicească, o chemare la smerenie și la recunoașterea limitelor rațiunii omenești în fața lucrării lui Dumnezeu.
Sprijinul domnitorilor români
Mănăstirea Zografu a fost sprijinită de-a lungul timpului de numeroși domnitori români, însă cel mai cunoscut rămâne Sfântul Ștefan cel Mare. Voievodul Moldovei avea o evlavie deosebită față de Sfântul Gheorghe, pe care îl considera ocrotitorul său în lupte.
Tradiția consemnează că, înaintea bătăliei de la Vaslui, Sfântul Gheorghe i s-a arătat în vis, îndemnându-l să nu se teamă și promițându-i ajutor. Biruința care a urmat a fost văzută ca o confirmare a acestei minuni.
În semn de recunoștință, Ștefan cel Mare a refăcut Mănăstirea Zografu și a dăruit icoana Sfântului Gheorghe, alături de steagul său de luptă, brodat cu chipul sfântului. Aceste daruri se păstrează și astăzi, ca mărturie a legăturii dintre Athos și Țările Române.
În preajma acestei zile speciale, ținem și noi, echipa Bizanticons Art, să aducem un gând bun tuturor celor care își serbează ziua onomastică. Vă dorim bucurii, sănătate și spor în tot lucrul bun, sub ocrotirea și purtarea de grijă a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Venim, de asemenea, și cu ideea de cadou: o colecție minunată de icoane cu Sfântul Gheorghe, potrivite fie pentru a încununa acest moment deosebit, fie spre a fi așezate în colțul de rugăciune ca semn de mulțumire adusă pentru ocrotirea și purtarea lor de grijă. Click pe linkurile aflate sub icoanele de mai jos pentru detalii și comenzi:
