Lacrimi de emoție și de dor, chipuri luminate de bucuria revederii. Așa am putea descrie, în câteva cuvinte, atmosfera de sărbătoare din seara zilei
Anul 2026 este marcat, în întreaga Ortodoxie, de un jubileu deosebit: împlinirea a 1.400 de ani de la prima intonare a Imnului Acatist către
Împărăteasă a Cerului și a pământului, Grabnic Ajutătoare și Mângâietoare a tuturor făpturilor – acestea sunt doar câteva dintre numele prin care Biserica o
E o realitate incontestabilă…în fiecare icoană a Maicii Domnului există un soi de lumină, o bucurie care ne mângâie de fiecare dată când îi
Adormirea Maicii Domnului, prăznuită pe 15 august, este una dintre cele mai cinstite sărbători ale Bisericii noastre Ortodoxe, fiind considerată „Paștile de vară” al
În fiecare an, vinerea din Săptămâna Luminată poartă un iz har și de nădejde, fiind închinată Maicii Domnului – „Izvorul Tămăduirii”. Această zi specială,
Preotul binecuvântează: Binecuvântat este Dumnezeul nostru… Iar dacă nu este preot se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri… Apoi rugăciunile începătoare. După, Tatăl nostru…
Prima mare sărbătoare din Postul Nașterii Domnului, cunoscută în popor și sub numele de „Vovidenia” sau „Ovidenia”, ne aminteşte tuturor despre momentul în care
„Vovidenia” sau „Ovidenia”, cum este numită în limbaj popular, este prima sărbătoare importantă din Postul Nașterii Domnului. Acest slăvit praznic împărătesc ne amintește de
Aproape mijloc de septembrie. Doar câteva zile și, după „legea” îndătinată de atâta vreme, clopoțelul va suna din nou, amintindu-ne tuturor de cele dintâi
Așa cum bine știți, dincolo de prezentarea unor aspecte mai puțin cunoscute din viețile sfinților sau din cultul și tipicul Bisericii noastre, unul dintre