Lingurița noastră… cea de toate zilele

„Se pot lua de la ea toate bolile infecţioase care se pot transmite pe cale orală, începând cu hepatita A, B, C şi ajungând până la HIV, în cazul în care saliva conține și sânge”. Așa începe un text cu titlu de o șchioapă care a tot circulat în ultimele zile pe site-urile de știri și pe platformele de socializare, scris, probabil, de către un autor care s-a tot plictisit să vorbească lumii despre subiecte „banale” – autostrăzi, spitale și educație – și a decis, brusc, să își îndrepte condeiul și atenția către linguriță. Către lingurița noastră… cea de toate zilele.

S-a creat multă zarvă în această perioadă de criză socială și medicală, s-au adus din nou acuze la adresa Bisericii și a slujitorilor ei. Aproape că ne-am obișnuit cu asta de două mii de ani și, paradoxal, în vreme de pandemie, aproape că am ajuns să fim imuni. Imuni la acuze. Și tocmai pentru că ne-am obișnuit, de această dată s-a mai adăugat încă o țintă: Sfânta Euharistie, primită prin lingurița liturgică.

Mulți au căzut pradă știrilor, sfaturilor „cercetătorilor” britanici și tuturor părerologilor de serviciu care au invocat toate argumentele, în baza expertizei lor, uitând, voit sau nu, „expertiza” bisericii de două mii de ani încoace. Și că împărtășania este izvor  de  viaţă  veşnică, după  cum  spune  Hristos  Domnul „Cel  ce  mănâncă trupul  Meu  și  bea  sângele  Meu  are  viaţă  veșnică,  și  Eu îl  voi  învia  în  ziua  cea  de  apoi” (Ioan  6,  54). Și că lingurița aceea, de care se tot împiedică, le-a tot dat oamenilor „medicamentul nemuririi” și, deci, nu poate fi „instrument al muririi” peste noapte.

Au invocat cu toții, jurnaliști și cercetători, studii care mai de care mai bine documentate, dar le-au uitat pe altele, tot din curtea lor, așa cum este cazul raportului din 1998 al Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, care a subliniat că niciodată nu a existat o răspândire a infecției legată de potirul euharistic. Și nu, nu sunt povești. Este un raport real, bazat pe un studiu din anul 1997, în care peste 681 de participanți care s-au împărtășit zi de zi din același Potur nu au avut un risc mai crescut de infecție spre deosebire de cei care au participat mai rar la Liturghie sau care lipseau.

Și dacă tot participăm (chiar și în fața TV-ului, în aceste zile) la Sfânta Liturghie, hai să fim puțin mai atenți la îndemnul imnului Heruvic, care ne spune: „toată grija cea lumească, acum să o lepădăm”. Oare, ascultând și luând aminte, nu ar trebui să lepădăm și noi o astfel de grijă, pe care s-a tot bătut monedă? Oare, după două mii de ani de primit „nemurire” cu o singură linguriță, a ajuns microbul mai puternic decat Dumnezeu? Sigur că nu. Pentru că „vinul” și „pâinea” – cum o numesc știriștii – nu sunt alimente din hypermarket, ci Trupul lui Hristos, Izvorul Vieții, Cel ce a vindecat atâția bolnavi și ne-a dăruit Vața. Prin propria-I Înviere.

Va trece și momentul Coronavirus, așa cum a trecut, mai demult, ciuma lui Caragea, în București, când „încotro ascultai, se auzea: Păzea, vin cioclii cu morţii, câte 8, câte 10, unul peste altul… morţii! Aşa era, şi-i căra de prin toate mahalalele până când n-avea ce le mai face şi stăteau pe uliţe morţii”, după cum mărturisea Ion Sin Dobre, un paraclisier de la Biserica Batiştei. Vor trece, de asemenea, toate știrile alarmiste de pe ecrane și de pe retine, iar noi, spre deosebire de morții ciumei lui Caragea care stăteau pe ulițe, noi avem o casă… Pentru că Biserica ne este „acasă” și ea va rămâne aceeași, așa cum o cunoaștem de atâta vreme.

Atunci, când toate vor fi trecut, alături de toți ai noștri, vom putea păși din nou până în fața Potirului, apropiindu-ne cu frică, cu credință, și cu dragoste”. Vom fi, atunci, ca într-un tablou de familie: acasă, la masă cu Hristos, „mâncând nemurire” cu… lingurița noastră cea de toate zilele.

Recomandările BIZANTICONS.RO:

  • Linguriță din bronz aurit – cupă inox: https://www.bizanticons.ro/ro/lingurita-impartasanie/2572-lingurita-bronz-aurit-cupa-inox.html
  • Linguriță aurită cu pietre: https://www.bizanticons.ro/ro/lingurita-impartasanie/14099-lingurita-aurita-pietre-at-103-93.html
  • Linguriță din argint: https://www.bizanticons.ro/ro/lingurita-impartasanie/12824-lingurita-argint-925-14cm.html
  • Linguriță aurită – email: https://www.bizanticons.ro/ro/lingurita-impartasanie/13973-lingurita-aurita-email-at-103-91.html
  • Linguriță din argint: https://www.bizanticons.ro/ro/lingurita-impartasanie/12787-lingurita-argint-925-15cm.html

2 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.