Cine a fost Sfântul Nectarie din Eghina, marele făcător de minuni al Orotodoxiei?

Tămăduitor, grabnic ajutător în vreme de boală, luminător al Ortodoxiei și mărturisitor al lui Hristos. Așa va răspunde orice creștin ortodox la întrebarea „Cine a fost Sfântul Nectarie?”, căci, cu siguranță, fiecare dintre noi am citit Acatistul său și l-am chemat în rugăciune atunci când am fost încercați. După marele praznic al Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, cunoscuţi drept „conducătorii cetelor de îngeri”, urmează ziua lui, a Sfântului Nectarie, Taumaturgul: an de an, pe 9 noiembrie.

Am hotărât ca, materialul din această săptămână să i-l dedicăm, să fie prinosul nostru de cinstire adus Sfântului, împreună cu dumneavoastră, membrii familiei Bizanticons Art, pentru ca și cei care nu l-au cunoscut până acum să știe că îl au acolo, în Împărăția lui Dumnezeu, rugător, mijlocitor și… prieten de nădejde.

Sfântul Nectarie din Eghina s-a născut în anul 1846 în Selivria Traciei din părinţi fără multe posibilități materiale, dar foarte evlavioşi. La botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se încă din pruncie de o aleasă educaţie creştinească. În jurul vărstei de 14 ani, Anastasie merge să înveţe carte la Constantinopol, unde studiază teologia şi scrierile Sfinţilor Părinţi. Aici, citind tot cărțile sfinte și învățăturile părinților, se cufundă din ce în ce mai mult în cugetări, descoperindu-L astfel pe Hristos. La împlinirea vârstei de 20 de ani, Anastasie pleacă în insula Chios ca să lucreze ca învățător într-o școală, iar tot aici, după zece ani, devine călugăr, cu numele de Lazăr, pe 7 noiembrie 1876, fiind călugărit în cunoscuta mănăstire „Nea Moni”. Prin bunăvoința unui locuitor al insulei și cu ajutorul Patriarhului Sofronie al Alexandriei, Sfântul Nectarie îşi desăvârșește studiile la Atena şi obţine, în anul 1885, o diplomă a Facultăţii de Teologie. Patriarhul Sofronie îl ia, apoi, în Alexandria, ca ucenic al său, fiind hirotonit preot şi apoi Mitropolit de Pentapole, o veche eparhie din Libia.

După doar un an, Sfântul a fost eliberat din înalta ascultare pe care o avea în Egipt din pricina acuzelor unor clerici invidioși, fiind nevoit să se întoarcă acasă, la Atena, în lipsuri materiale și uitat inclusiv de cei apropiați. A lucrat aici, în capitala Greciei, ca predicator, profesor şi director al unei şcoli teologice pentru preoţi, până în anul 1894, reuşind să formeze mulţi tineri teologi și făcând, în paralel, slujbe misionare în parohiile din jurul orașului. În anul 1904, la îndemnul mai multor monahii, a construit o frumoasă mănăstire în insula Eghina din apropiere, dându-i hramul „Sfânta Treime” – astăzi, unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din întreaga lume ortodoxă.

Datorită viețuirii sale curate și staturii sale duhovnicești înalte, Dumnezeu i-a dăruit Sfântului Nectarie Harul Sfântului Duh, așa cum citim în viața sa din Sinaxar: „mulţi bolnavi şi săraci alergau la biserica mănăstirii din Eghina şi cereau ajutorul lui. Mai ales după Primul Război Mondial, numeroşi săraci şi bolnavi, lipsiţi de orice ajutor, veneau la el ca la părintele lor sufletesc. Iar Sfântul Nectarie a dat poruncă maicilor ce se nevoiau în mănăstirea sa să împartă la cei lipsiţi orice fel de alimente şi să nu păstreze nimic pentru ele, căci Dumnezeu, prin mila Sa, îi hrănea şi pe unii şi pe alţii.”

Iubind smerenia, rugăciunea și viețuind cu adevărat după învățăturile Sfintei Scripturi, a trăit mulți ani aici, în mănăstirea sa din Eghina, revărsând în jurul lui „pacea, bucuria şi lumina cea necreată a Duhului Sfânt, prin care mângâia şi odihnea pe toţi care veneau la chilia lui”. Simțind că sfârșitul îi este aproape, în timpul unui pelerinaj cu icoana Maicii Domnului din insula Eghina, Sfântul Nectarie le descoperă ucenicilor mai apropiați faptul că în scurtă vreme va pleca la Hristos și îi va veghea de acolo, de Sus. Iar cuvintele sale s-au adeverit. La puțin timp, îmbolnăvindu-se, a fost dus la un spital din Atena. Răbdând cu multă îngăduință și bucurie boala, după aproape două luni de suferinţă, Sfântul şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, pe 8 noiembrie 1920.

Fiind așezat în sicriu, după rânduiala și tradiția creștină, de îndată încăperea în care se afla s-a umplut de bună-mireasmă, iar în ziua înmormântării, mulți dintre cei care au venit să-și ia rămas-bun de la el au vazut cum, de pe fața sa izvora mir și, mai mult decât atât, acesta îi inunda părul și barba. După ce au trecut aproximativ cinci luni de la momentul înmormântării, obștea mănăstirii, alături de câțiva credincioși au dorit să-i facă sfântului un cavou din marmură, ca un soi de „răsplată” pentru minunile care deja se săvârșeau acolo și pentru mijlocirea sa. Voind să mute sfintele oseminte pentru a realiza noul mormânt le-au găsit pe acestea întregi, mirosind a mir și a bună mireasmă. Minunându-se, le-au luat și le-au așezat în chilia lui timp de două zile, iar când cavoul a fost gata, monahiile l-au îmbrăcat pe Sfântul Nectarie cu veșminte noi și l-au pus, la loc, în cimitir.

Astăzi, moaştele Sfântului Nectarie se găsesc la Mănăstirea sa din Eghina, iar mâna lui stângă se află în Sfântul Munte Athos, în biserica Mănăstirii Marea Lavră.

În această zi, dar nu numai, să aducem prinos de cinstire Sfântului Nectarie, pentru ca el să revarse asupra noastră și asupra familiei binecuvântarea sa, păzindu-ne de boli și de încercări. Și pentru că nu tuturor ne este ușor să ajungem într-unul dintre aceste locuri, să ne închinăm sfintelor sale moaște, trebuie să știți că îl puteți „aduce acasă” pe Sfântul Nectarie din Eghina.

Am adunat pentru dumneavoastră câteva icoane ale Sfântului Nectarie de la unii dintre cei mai pricepuți iconari, cu tradiție de zeci de ani în domeniul iconografiei bizantine. Alegeți dintre icoanele sale pe cea care vi se pare cu adevărat apropiată și de suflet și comandați-o, apăsând click pe următoarele linkuri:

Tags:

bizanticons

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

You might be interested in