Spunem „Amin” la finalul rugăciunilor noastre, dar știm cu adevărat ce înseamnă acest cuvânt?

L-am rostit și citit de mii de ori până acum în rugăciunile noastre, l-am auzit cântat scurt sau mai pe larg duminica și în sărbători la Sfânta Liturghie, pe note ale muzicii psaltice sau în portativ liniar, însă poate că puțini dintre noi ne-am întrebat care este traducerea și semnificația reală a termenului „Amin”. Pentru că de-a lungul timpului, în comentariile editorialelor precedente, dar și în mai multe mesaje adresate prin intermediul conturilor de socializare Bizanticons Art ne-ați solicitat un răspuns cu privire la acest aspect, iată că a sosit momentul să oferim o explicație simplă, dar nu superficială, ci pe înțelesul tuturor, așa cum v-am obișnuit în tot acest timp.

Înainte de toate, vă propunem să urmărim latura filologică a termenului. Astfel, din punct de vedere etimologic, cuvântul „Amin” provine din limba ebraică și, prin traducere, înseamnă „așa să fie” sau „cu adevărat”, „în adevăr” sau „vă spun (aceasta) în mod solemn”, fiind folosit cu sens de afirmație, de certitudine, pentru a sublinia și a întări cele spuse. Termenul propriu-zis se regăsește în paginile Sfintei Scripturi, de 13 ori în Vechiul Testament în formă ebraică (pentru prima dată în Cartea Numeri 5, 21-22: „Şi apa aceasta, care aduce blestem, să intre înăuntrul tău, ca să ti se umfle pântecele şi să-ţi cadă sânul tău. Iar femeia să zică: Amin, amin!”) și de 119 ori în Noul Testament în formă greacă, dintre care de 52 de ori în evangheliile sinoptice și de 25 de ori în Evanghelia după Ioan. Tot în cadrul acestui paragraf legat de etimologie, trebuie să spunem că termenul „Amin” era utilizat de popoarele din antichitate și ca nume. Atfel, arabii puneau băieților numele Amin, iar fetelor Amina, în limba lor însemnând „om credincios” sau persoană parolistă, demnă de încredere. Totodată, ținând cont de semnificația sa profundă, termenul „Amin” a fost preluat și de cultura hindusă, unde întâlnim nume precum Khadija Amin, Preeti Amin și altele.

Din punct de vedere teologic, în cadrul Bisericii, termenul „Amin” are sensul de participare activă, „cu mintea”, conștientă la o rugăciune, după cum observăm în Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel: „Fiindcă dacă vei binecuvânta cu duhul, cum va răspunde omul simplu „Amin” la mulţumirea ta, de vreme ce el nu ştie ce zici?” (I Cor. 14, 16). După cum arată părintele profesor Ion Bria, „Amin” „este utilizat de Însuși Mântuitorul, cu sensul de „adevărat, adevărat vă spun vouă” (Ioan 5, 24-25)”, el fiind amintit, de asemenea, și la finalul Sfintei Evanghelii după Luca, ca întărire a cuvântului Evanghelic, ca adevăr veșnic, care nu suportă nicio îndioală: „Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin”. Mântuitorul începea adesea predicile și cuvintele Sale înaintea Apostolilor sau a mulțimilor care Îl ascultau, cu termenul „Amin”, dar îl rostea și ca întărire a învățăturii, cum este cazul versetului nou-testamentar: „Amin, amin zic vouă. Dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia «mută-te de aici dincolo», şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă” (Matei 17,20).

Vechimea utilizării în creștinism a acestui termen este atestată de Sfântul Iustin Martirul și Filozoful, mucenicul lui Hristos, care spune că, pe vremea sa, atunci când protosul (preotul sau episcopul care prezida Sfânta Liturghie) încheia rugăciunile, întreg poporul care era de față, rostea „Amin!”. „Cuvântul Amin – spune el – este un cuvânt ebraic, care înseamnă „așa să fie”. După ce întâistătătorul a terminat Euharistia și tot poporul a rostit „Amin”, slujitorii aceia care sunt numiți la noi diaconi dau fiecăruia dintre cei ce se găsesc de față să se împărtășească din pâinea și vinul amestecat cu apă, care s-au transformat în Euharistie, iar celor ce nu sunt de față, li se duc pe la casele lor”. (Fragment din Apologia I, LXV și LXVII, tradusă în română în colecția PSB nr. 2, Editura Institutului Biblic, București, 1980, p. 70-71). De asemenea, Teodor de Mopsuestia, teolog creștin și episcop al Mopsuestiei din 392 până în 428 d.Hr., subliniază faptul că rostirea acestui „Amin” este foarte importantă deoarece el indică prin doar patru litere participarea deplină și desăvârșită a întregului popor la Sfânta Liturghie, prin faptul că fiecare om își exprimă, într-un fel, acordul și consimțământul la rugăciunile și mulțumirile preotului slujitor.

Alături de aceștia, și alți Sfinți și Părinți ai Bisericii noastre ne spun că „Amin” nu trebuie să fie o expresie formală, mecanică și rostită clar și răspicat doar pentru ca cei din jurul nostru să ne admire pentru tăria credinței. „Amin”-ul pe care îl cântăm sau îl rostim trebuie să poarte cu el convingerea noastră lăuntrică, nădejdea în Mântuitorul Iisus Hristos și iubirea față de semenii noștri, fără de care nu putem intra în Împărăția lui Dumnezeu și nu putem moșteni Raiul.

Din vocabularul bisericesc, cuvântul „Amin” a trecut și în limbajul popular, însă cu sens ușor modificat, fiind utilizat fie atunci când vorbitorul își încheie cele spuse, ca un sinonim al expresiei „atât am avut de zis”, fie ca parte componentă în structura unor expresii precum „A zice Amin la toate” = A primi fără a se gândi (sau fără nici o obiecție); „În veci de Amin” = Pentru totdeauna; „Nici (ori până) la Amin” = Niciodată; „Până la Amin” = Până la sfârșit; „Cât Aminul” = deloc.

Așadar, ținând cont de toate acestea, să încercăm ca atunci când răspundem prin acest termen, să și conștientizăm profunda lui semnificație, deplinul lui sens, iar prin rostirea lui să ne angajăm într-adevăr, ca în fața lui Dumnezeu, că vom respecta Cuvântul Său, transmis prin Sfintele Evanghelii. Să fim, apoi, încredințați și să avem nădejdea că, rostindu-l la finalul rugăciunii noastre – publice sau personale – cererile noastre se vor împlini întocmai, după cum ne îndeamnă Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu: „De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea” (Marcu 11, 24) sau, mai aproape de zilele noastre, Sfântul Ierarh Nectarie, făcătorul de minuni din insula Eghinei: „Să nu bănuiţi că rugăciunile voastre nu sunt auzite. Dumnezeu împlineşte dorinţele voastre în modul în care voi nu ştiţi. Deci, liniştiţi-vă şi chemaţi-L pe Dumnezeu! Amin!”.

Venim în sprijinul dumneavoastră cu câteva sugestii de icoane ortodoxe pictate manual, în stil bizantin, zugrăvite după tehnici tradiționale cu materiale naturale de înaltă calitate, pentru o mai bună calitate a imaginii și pentru obținerea unei rezistențe de lungă durată, pe care le puteți vedea și comanda aici, spre a vă îmbogăți și înfrumuseța colțul de rugăciune: https://www.bizanticons.ro/ro/425-icoane-sculpate-si-pictate-manual-bg.

De asemenea, alte modele de icoane în stil bizantin, argintate sau din metal, sunt disponibile aici:

Tags:

bizanticons

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

You might be interested in