„Floarea nepieritoare”: Icoana Maicii Domnului care a plutit o mie de km într-o sticlă, pe Marea Mediterană

Știm cu toții că Maica Domnului ocupă un deosebit în slujbele și în iconografia Bisericii Ortodoxe, mai ales datorită faptului că ea este cea care L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu. Încă din cele mai vechi timpuri, icoanele Maicii domnului s-au răspândit în tot spațiul creștin și, în urma rugăciunilor adresate în fața lor, multe dintre ele au dovedit puteri miraculoase și au devenit, apoi, cunoscute icoane făcătoare de minuni. Părintele Dumitru Stăniloae spunea că, dacă icoana poartă chipul Mântuitorului, al Maicii Domnului sau al unui sfânt, acea icoană este deja sfântă.

Câteva detalii despre o astfel de icoană sfântă vrem să aducem în atenția dumneavoastră astăzi, la început de aprilie. O reprezentare aparte a Maicii Domnului, nu doar din punct de vedere iconografic, ci și din perspectiva poveștii pe care o spune, din generație în generație, tuturor celor care se închină cu evlavie înaintea ei. Este vorba despre Icoana Maicii Domnului „Floarea nepieritoare”, pe care Biserica noastră o cinstește an de an, în ziua de 3 aprilie.

Trebuie să menționăm încă de la început că prima icoană de acest tip a apărut în Rusia, însă nu se cunosc detalii legate de locul și modul în care a fost descoperită, acestea pierzându-se în negura vremurilor. Se știe, în schimb, faptul că, fiind de o frumusețe aparte, pictorii au realizat mai multe copii timpurii care au ajuns, în scurt timp, în toată lumea ortodoxă. Una dintre acestea se află până astăzi la mănăstirea ortodoxă de pe Muntele Tabor, însă modul în care a ajuns aici este cu totul și cu totul impresionant.

Se spune că, în jurul anului 1958, deci nu foarte departe de zilele noastre, un credincios din Insula Creta, vrând să mulțumească pentru un dar primit de la Maica Domnului, a cumpărat o icoană ca să o ducă tocmai în Țara Sfântă, în locurile în care a viețuit Maica lui Dumnezeu. Însă, pentru că planurile omului nu coincid mereu cu cele ale Domnului, acesta s-a îmbolnăvit la puțină vreme. Fiind în vârstă, gândul că va muri înainte de a-și împlini dorința, a pus la cale ceva ingeios: a înfăşurat icoana, a scris o scrisoare și le-a introdus într-o sticlă, pe care a aruncat-o în mare. După trei luni de la acest moment, parcurgând peste o mie de kilometri, icoana a ajuns în preajma portului Haifa, fiind găsită de un credincios, și a fost dusă Mitropolitului de Ierusalim, care i-a și răspuns cretanului. De atunci și până astăzi, icoana stă de strajă în mănăstirea de pe Muntele Tabor, în Biserica Schimbării la Faţă, după dorinţa donatorului ei.

Cu o înfățișare neobișnuită, icoana a fost zugrăvită pe un fel de foaie de ziar, printr-o tehnică asemănătoare cu xilogravura (procedeu care constă în efectuarea unui desen pe o placă de lemn și imprimarea lui pe hârtie). Maica Domnului este zugrăvită în centru, iar pe margine sunt reprezentate mai multe scene biblice.

Icoana are o notă aparte și din perspectiva erminiei. Ca și în celelalte reprezentări ale acestui tip, icoana „Floarea nepieritoare” – după cum și numele o evidențiază – o prezintă pe Maica Domnului ținându-L pe Pruncul Hristos în mâna Sa dreaptă, iar în cea stângă ține un buchet simbolic de flori, de obicei crini (în unele icoane mai sunt pictați trandafiri, bujori sau alte flori). De ce crin? Pentru că, după cum știm, acesta simbolizează puritatea și curăția. Însuși numele icoanei – „floarea cea nepieritoare” – vine de la unele cântări bisericești, în care Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este numită „rădăcina fecioriei” sau „floarea cea neveștejită a curăției”. Acest detaliu este surprins și în unele icoane ale Bunei Vestiri, unde vedem că Arhanghelul Gavriil, care a adus vestea cea bună Sfintei Fecioare, poarta în mană și o floare de crin, ca simbol al gingășiei, dar și al fecioriei și neprihănirii Maicii Domnului. La rândul Său, în această icoană, Mântuitorul este pictat binecuvântând cu mâna Sa stângă, iar în mâna dreaptă ținând un glob pământesc cu o cruce deasupra lui, acest lucru simbolizând că El este Stăpânul întregii lumi și Mântuitorul nostru, al tuturor.

Pelerinii care ajung să se închine în mănăstirea de pe Muntele Tabor, descoperă în partea inferioară a icoanei Maicii Domnului foarte multe fotografii, bijuterii din aur și argint sau bilețele cu mărturii scrise ale părinților care au dobândit naștere de prunci, sau ale celor care s-au vindecat în mod miraculos de multe boli.

Așadar, îi această zi de 3 aprilie, dar nu numai, să aducem și noi prinos de cinstire Maicii Domnului, pentru ca Ea să revarse asupra noastră și asupra familiei noastre toate darurile cele bogate, păzindu-ne de boli și de încercări. Și pentru că nu tuturor ne este ușor să ajungem în Țara Sfântă, să ne închinăm înaintea aceste icoane, trebuie să știți că „o puteți aduce” în casele dumneavoastră. Am adunat câteva icoane ale Maicii Domnului „Floarea nepieritoare”, alături de alte icoane ale Maicii Domnului, de la unii dintre cei mai pricepuți iconari, cu tradiție de zeci de ani în domeniul iconografiei bizantine. Alegeți dintre icoanele sale pe cea care vi se pare cu adevărat apropiată și de suflet și comandați-o, apăsând click pe linkurile aflate sub icoanele de mai jos:

Icoana argintata – Maica Domnului cu Trandafir – Floarea nepieritoare 24×29 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-lemn-ps/10967-icoana-argintata-maica-domnului-cu-trandafir-floarea-nepieritoare-24×29-cm.html
Icoana cu fond aurit – Maica Domnului cu Trandafir 10×14 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-lemn-tm/11391-icoana-cu-fond-aurit-maica-domnului-cu-trandafir-10×14-cm-tm-30-250.html
Icoana metal – Maica Domnului cu Trandafir – Floarea nepieritoare 19×24 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoana-metal-pe-lemn/17663-icoana-metal-maica-domnului-cu-trandafir-floarea-nepieritoare-19×24-cm-k104-250.html
Triptic lemn – Maica Domnului cu Trandafiri 13×7,3 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/triptic-lemn-d181/13552-triptic-lemn-maica-domnului-cu-trandafiri-13×73-cm.html
Icoana pe lemn – Maica Domnului cu Trandafiri 15×18 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-rusesti-pe-lemn/15551-icoana-pe-lemn-maica-domnului-cu-trandafiri-15×18-cm.html
Icoana din argint – Maica Domnului Paramythia – Mangaietoarea 9×11 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-din-argint/18827-icoana-din-argint-maica-domnului-paramythia-mangaietoarea-9×11-cm.html
Icoana iconostas – Maica Domnului cu lacrimi – Filimeni 33×51 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoana-metal-pe-lemn/16141-icoana-iconostas-maica-domnului-cu-lacrimi-filimeni-33×51-cm.html
Icoana in rama – Maica Domnului de la Ierusalim 40×50 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoana-metal-in-rama/51-icoana-in-rama-maica-domnului-de-la-ierusalim-40×50-cm.html
Icoana argintata – Maica Domnului cu 3 Maini – Trihirussa 27×32 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-in-rama-k701-27x32cm/13919-icoana-argintata-maica-domnului-cu-3-maini-trihirussa-27×32-cm-k701-029.html
Icoana din argint – Maica Domnului Vimatarissa – Altarita 6,5×10,5 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-din-argint/18675-icoana-din-argint-maica-domnului-vimatarissa-altarita-65×105-cm.html
Icoana metal – Maica Domnului din Kazan 21×25 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-antichizate-pe-lemn-xpa/11174-icoana-metal-maica-domnului-din-kazan-21×25-cm.html
Icoana argintata – Maica Domnului Pantanassa – Vindecatoarea de cancer 15×21 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-lemn-pw/15977-icoana-argintata-maica-domnului-pantanasa-vindecatoarea-de-cancer-15×21-cm.html
Icoana argintata – Maica Domnului Pantanassa – Vindecatoarea de cancer 25×30 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-in-rama-k1101-25×30-cm/14942-icoana-argintata-maica-domnului-pantanassa-vindecatoarea-de-cancer-25×30-cm-k1101-104.html
Icoana argintata – Maica Domnului Gerontissa – Sporul casei 14×29,5 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-lemn-pb/15994-icoana-argintata-maica-domnului-gerontissa-sporul-casei-14×295-cm.html
Icoană argintată – Acoperământul Maicii Domnului 20×26 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-lemn-pw/16018-icoana-argintata-acoperamantul-maicii-domnului-20×26-cm.html
Icoană din argint pe lemn – Maica Domnului din Vladimir 18x22cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-lemn-ps/10845-icoana-ag925-lemn-md-vladimir-18x22cm.html
Icoana argintata – Maica Domnului Gerontissa – 23x38cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-cu-maica-domnului-gerontissa-stareta/10985-icoana-argintata-maica-domnului-gerontissa-23x38cm.html