Brâul Maicii Domnului: istoria unui odor de mare preț al Ortodoxiei

„Prea Sfântă Curată și Neîntinată Fecioară, urcându-te la ceruri, cu mâna ta ai dăruit Apostolului Toma, Preasfântul tău Brâu”. O cântare preafrumoasă, pe care am auzit-o, cu siguranță, cântată de multe ori la strană în Bisericile noastre. Un tropar relativ scurt, însă care ridică un semn de întrebare: ce este Brâul menționat în cântare și în ce context l-a primit Sfântul Apostol Toma de la Maica lui Dumnezeu? Despre acest subiect ne-am gândit să notăm câteva idei, ținând cont de faptul că miercuri, 31 august, Biserica noastră prăznuiește Așezarea în raclă a brâului Maicii Domnului.

Istoria sărbătorii de la sfârșit de august

Înainte de toate, trebuie să menționăm faptul că, sărbătoarea din ziua de 31 august marchează aducerea Sfântului Brâu la Constantinopol și așezarea lui în biserica pe care dreptcredinciosul împărat Teodosie cel Tânăr o zidise în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în locul numit Halcopratie. Cu gândul de a proteja capitala Imperiului și pe locuitorii acesteia, împăratul l-a aşezat într-un sipet (un fel de cufăr sculptat din lemn), pe care l-a numit „racla sfântă”. Mai demult, Sfântul Brâu era prăznuit odată cu Așezarea Veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne, pe 2 iulie. Sărbătoarea oficială, din data de 31 august, a fost stabilită abia în veacul al XII-lea, în timpul împăratului Manuil I Comnenul (1143-1180), în amintirea minunii pe care a săvârșit-o cu soția Împăratului Leon cel Înțelept.

Brâul făcător de minuni și dătător de prunci

Brâul Maicii Domnului se păstrează și astăzi, fiind singurul odor care ne-a rămas ca moștenire din viața Sa pământească și care se găsește așezat în două racle, aflate la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped și la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia. Tradiția spune că Brâul a fost țesut de însăși Maica Domnului din fire de cămilă, iar după Adormirea Sa, în momentul Înălțării la Ceruri, l-a dăruit Sfântului Apostol Toma, așa cum auzim în troparul mai sus menționat. De atunci, Brâul a fost păstrat din generație în generație, săvârșind minuni care au cutremurat, în sensul bun al cuvântului. Schimonahul Irinarh Șișman, de la Schitul Prodromu din Muntele Athos, spune într-una dintre scrierile sale că Brâul „e din două bucăţi şi îi ţesut din aţe de păr de cămilă, şi în mijloc îi cusut cu aţe de aur de mâna împărătesei Zoi, care au primit tămăduire de la acest sfânt brâu”.

Într-adevăr, cea mai cunoscută minune legată de Brâul Maicii Domnului este vindecarea soţiei Împăratului Leon cel Înţelept (886-912). Fiind bolnavă, aceasta a visat-o pe Maica Domnului care i-a spus să aducă Cinstitul Brâu din racla în care era păstrat și să îl așeze peste trupul ei. Sfinții Părinți ne spun că, în clipa în care patriarhul locului a ridicat capacul raclei, întreaga biserică Chalkoprateia s-a umplut de o mireasmă, de un miros frumos, venit parcă din altă lume. Brâul era simplu și uşor ca un fulg de nea, drept pentru care cu mare grijă l-a luat în mâini cu sfială, l-a sărutat cu vârful buzelor și l-a așezat peste împărăteasă, conformându-se poruncii Maicii Domnului. Atunci, ochii ei înfundați adânc în orbite s-au deschis și s-au luminat, iar împărăteasa a zâmbit și s-a însănătoșit imediat, lăsându-i fără cuvinte pe cei apropiați, care se pregăteau de înmormântare.

În semn de mulțumire și de profundă recunoştinţă, împărăteasa Zoe a brodat Brâul cu fir de aur. În a doua jumătate a sec. al XII-lea, Cinstitul Brâul a fost împărțit în mai multe fragmente, care au fost dăruite mai multor biserici și mănăstiri.

O altă minune a făcut înconjurul lumii ortodoxe. În anul 2011, Brâul Maicii Domnului a fost dus în mai multe orașe din Rusia. La aproape un an de la această procesiune, în locurile în care Brâul a fost așezat spre închinare s-a constatat o creştere semnificativă a natalităţii. Evenimentul fericit a fost reflectat în presa locală și națională a Rusiei, majoritatea reportajelor având un punct comun: familii care încercau de multă vreme să aibă copii, au auzit că sfântul odor se află în zona lor pentru scurtă vreme, au mers și s-au rugat pentru marea lor dorință, iar în urma rugăciunii lor sincere au zămislit copiii pe care îi așteptau de atâta vreme.

Cinstitul Brâu și evlavia românilor

Demnă de amintit este și vechea evlavie a românilor față de acest Sfânt Odor. Bunăoară, există dovezi scrise referitoare la acest aspect, provenite încă din Evul Mediu, când, între anii 1512 și 1520, Neagoe Basarab, domnitorul de atunci al Țării Românești, a înnoit incinta mănăstirii Vatoped și a construit un paraclis cu hramul „Brâul Maicii Domnului“. Suferind degradări, acesta a fost restaurat în anul 1794 tot cu ajutoare provenite din țara noastră, iar în secolul al XIX-lea, România a dăruit paraclisului un nou iconostas, de o frumusețe artistică aparte. Totodată, racla de argint în care se păstrează Brâul la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped a fost confecționată în secolul al XVIII-lea în Țara Românească, în semn de aleasă prețuire și recunoștință pentru mijlocirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. O procesiune specială a avut loc, apoi, în anul 1813, când Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Vatoped a fost adus în Ţara Românească pentru oprirea ciumei lui Caragea, o epidemie de ciumă bubonică ce a avut loc în Țara Românească și care ucidea aproape 300 de bucureșteni într-o zi.

De atunci, Cinstitul Odor a mai fost adus în țara noastră cu mai multe prilejuri, în Arhiepiscopia Tomisului, a Alba Iuliei, dar la Iași, cu ocazia hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, în data de 12 octombrie 2001. Atunci, IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, actualmente Patriarh al României, a subliniat simbolistica aparte pe care o are acest odor de preț al Ortodoxiei: „Cinstitul Brâu al Maicii Domnului are o valoare de simbol al curăției sufletești și trupești. Este Brâul cu care s-a încins Fecioara; este simbol al luptei și biruinței duhovnicești asupra păcatelor, al slujirii cu smerenie față de Dumnezeu și față de semenii noștri, este Brâul cu care se încing preoții când slujesc”.

Așadar, ținând seama de cele consemnate, în această zi de 29 august, să mulţumim și noi lui Dumnezeu, precum împărăteaza Zoe odinioară, pentru faptul că o avem pe Maica Domnului mijlocitoare pentru mântuirea noastră și să nu uităm să O chemăm în rugăciunile noastre rostite sau cântate atunci când avem cea mai multă nevoie de ajutorul și milostivirea Sa.

Ținem să vă dăm de veste că, în această zi de mare sărbătoare, am adunat pentru dumneavoastră câteva icoane ale Maicii Domnului de la unii dintre cei mai pricepuți iconari, cu tradiție de zeci de ani în domeniul iconografiei bizantine. Alegeți-o pe cea care vi se pare cu adevărat apropiată, apăsând click pe linkurile aflate sub icoanele de mai jos:

Icoana din argint – Maica Domnului Paramythia – Mangaietoarea 9×11 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-din-argint/18827-icoana-din-argint-maica-domnului-paramythia-mangaietoarea-9×11-cm.html
Icoana iconostas – Maica Domnului cu lacrimi – Filimeni 33×51 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoana-metal-pe-lemn/16141-icoana-iconostas-maica-domnului-cu-lacrimi-filimeni-33×51-cm.html
Icoana in rama – Maica Domnului de la Ierusalim 40×50 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoana-metal-in-rama/51-icoana-in-rama-maica-domnului-de-la-ierusalim-40×50-cm.html
Icoana din argint – Maica Domnului Vimatarissa – Altarita 6,5×10,5 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-din-argint/18675-icoana-din-argint-maica-domnului-vimatarissa-altarita-65×105-cm.html
Icoana metal – Maica Domnului din Kazan 21×25 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-antichizate-pe-lemn-xpa/11174-icoana-metal-maica-domnului-din-kazan-21×25-cm.html
Icoana argintata – Maica Domnului Axionita 29×31 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-in-rama-ep515-29×31-cm/12923-icoana-argintata-maica-domnului-axionita-29×31-cm.html
Icoana argintata – Maica Domnului din Vladimir 21×25 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-lemn-xm/11241-icoana-argintata-maica-domnului-din-vladimir-21×25-cm.html
Icoana argintata – Maica Domnului cu lacrimi – Filimeni 36x44cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-in-rama-k700-36x44cm/13923-icoana-argintata-maica-domnului-cu-lacrimi-filimeni-36x44cm-k700-404.html

Foto: basilica.ro