În data de 10 mai a fiecărui an, după sărbătoarea închinată Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan și la doar o zi după praznicul aducerii moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari, Biserica noastră Ortodoxă ni-l aduce înainte, spre cinstire și slăvită pomenire, pe unul dintre Apostolii mai puțin cunoscuți de către mulți dintre creștinii noștri, deși un episod care îl privește direct este descris în detaliu în Sfânta Scriptură. Este vorba despre Sfântul Apostol Simon Zilotul, ocrotitor al familiei și al copiilor și grabnic ajutător pentru cei care vor să se căsătorească.
După cum bine știm, încă din cele mai vechi secole creștine, tradiția Bisericii noastre a păstrat din generație în generație detalii și informații interesante legate de sfinți și de ocrotirea anumitor categorii de persoane, vietăți sau meserii, însă fără a aminti și explicațiile aflate în legătură cu aceste fapte. De aceeastă dată, nu este cazul Sfântului Apostol Simon Zilotul, despre care ne vorbesc clar Sfinții Evangheliști. Cu prilejul prăznuirii Sfântului Apostol Simon din acest an, am considerat că este interesant, poate, să aflăm povestea din spatele tradiției, pe care să o transmitem, la rândul nostru, celor mai mici decât noi. Așadar, de ce este considerat Sfântul Simon ocrotitorul soților tineri? Aflați răspunsul în rândurile de mai jos!
- Înainte de toate, poate cel mai important lucru pe care ar trebui să îl reținem despre Sfântul Apostol Simon Zilotul esta acela că el a fost mirele de la nunta din Cana Galileii, locul în care Mântuitorul nostru Iisus Hristos a săvârșit prima minune. Cana Galileii este o localitate aflată la circa zece kilometri de Nazaret, în Țara Sfântă, fiind numită uneori și Kafr Kanna, care în arabă înseamnă „satul Cana”. Doar rezumativ amintim că, Hristos și ucenicii săi au fost invitați la o nuntă și, în momentul în care s-a terminat vinul, Iisus a transformat apa în vin, spre bucuria celor care luau parte la fericitul eveniment.
- Tradiția Bisericii i-a dat Sfântului Simon numele de „Canaanitul”, de la locul în care a trăit, sau de „Zilotul”. Ce înseamnă acest ultim termen? Dicționarul ne spune că „zilot” este sinonimul cuvântului „zelos”, adică om plin de zel, de râvnă, de ardoare. Astfel, Sfântul Simon a primit acest nume pe de o parte pentru a fi deosebit de Sfântul Simon Petru și de Sfântul Simon, fratele și urmașul lui Iacob cel mic în păstorirea episcopiei Ierusalimului, iar pe de altă parte i s-a mai dat acest nume și pentru râvna şi strădania lui de a sluji, prin cuvânt şi cu viaţa, Evanghelia mântuirii noastre, a tuturor oamenilor.
- După ziua Cincizecimii, când S-a pogorât Duhul Sfânt, în chip de limbi de foc peste Sfinţii Apostoli, în foişorul unde stăteau, Sfântul Apostol Simon a călătorit în ţinuturi îndepărtate, pentru a propovădui oamenilor lumina Evangheliei, mergând în Egipt si în Mauritania și aprinzând în sufletele păgânilor candela credinței celei drepte, după cum citim în Sinaxar: „pretutindeni, pe unde şi-a purtat paşii, pe urmele lui s-au înfiripat în inimi, nădejdi noi, au crescut bucurii duhovniceşti, a rodit mântuirea, începând înălţarea oamenilor spre Dumnezeu”.
- În cele din urmă, a ajuns în Bretania. Aici, văzând păgânii că predica și cuvântul său dau mult rod și convertesc pe mulți la dreapta credință, a fost chinuit, iar în final a fost răstignit precum Domnul, Care a primit acolo, în Împărăția Cerurilor, sufletul lui de Mucenic. Acest lucru este confirmat și de icosul al 8-lea din Acatistul său, unde citim: „Arătat te-ai făcut marginilor lumii cu lumină strălucind şi focul Duhului Sfânt luând, în chip luminos oamenilor te-ai arătat, Apostole al lui Hristos, Simon, cel ce ai zis celor ce te chinuiau: „Râvnind patima Ta, Hristoase, sufăr moarte pe cruce, răstignire răbdând”; pentru care cu umilinţă cântăm: Bucură-te, cel ce ai urmat şi în pătimire pe Hristos Domnul; Bucură-te, întâiule mire care mărturisind pe Hristos ai fost răstignit […]”.
- În amintirea minunii săvârșită de Hristos la propria sa nuntă, Sfântul Apostol Simon Zilotul este considerat a fi unul dintre sfinții ocrotitori ai tinerilor căsătoriți și ai familiei, în general. De asemenea, însăși mucenicia sa ne amintește de jertfa continuă a soților, până la urmă. Orice căsătorie se susține pe sacrificiu și pe mucenicie, care înseamnă tăierea voii, răbdare și dăruire reciprocă. Orice căsnicie este, de fapt, o viaţă mărturisitoare, în care soţii îşi vor arăta credinţa nu numai prin dragoste, ci și ptin smerenie, suportarea necazurilor şi a ispitelor.
- Cea mai mare parte din sfintele sale moaște se află în Toulouse – Franța. Totodată, pelerinii se pot închina la părticele din sfintele sale moaște și în basilica Sfântului Petru din Roma (Italia), dar și în Biserica din Cana. Puțini dintre noi cunosc faptul că o părticică din moaștele Sfântului Simon se găsesc și în București, la Biserica Podeanu aflată pe strada Dornei (în apropierea Pieței Chibrit). Au fost aduse aici în anul 1971, atunci când Episcopul Valerian al Oradiei a venit și a locuit pentru o vreme într-una dintre casele parohiei în contextul în care s-a opus decretului 410. Acesta prevedea, printre altele, excluderea din mănăstiri a tuturor călugărilor cu vârsta mai mică de 55 de ani, precum și a tuturor monahiilor cu vârsta mai mică de 50 de ani. „Din 1971 și până în 1996 a fost cu adevarat o taină. Episcopul Valerian era cel care păstra moaștele Sfântului Apostol Simon Zilotul, se închina lor și nu lăsa pe nimeni să intre în acea cameră, decât numai pe cei apropiați. Înainte de a-și da sfârșitul în mâinile lui Dumnezeu a lăsat ca aceasta taină să fie cunoscută”, mărturisea cu emoție părintele Vasile Ailioaei, fostul paroh al Bisericii Podeanu din București.
În această zi de aleasă sărbătoare și prăznuire, să ne rugăm Sfântului Simon Zilotul ca să trimită asupra noastră și asupra familiei noastre binecuvântarea sa, păzindu-ne de ispite și de încercări în toți anii pe care îi avem de trăit aici, pe pământ, după rânduiala Domnului.
Cu prilejul sărbătorii Sfântului Apostol Simon Zilotul, vă propunem câteva volume dedicate familiei și dragostei curate din sânul acesteia, volume care ascund în mod tainic cele mai frumoase gesturi, fapte și declarații ale iubirii, și care sunt mai mult decât potrivite spre a încununa ziua aceasta specială. Click pe linkurile aflate sub fotografiile volumelor de mai jos pentru detalii și comenzi:
Foto credit: ziarullumina.ro