Dragi prieteni și apropiați ai familiei Bizanticons Art,
Începem cel dintâi articol din această săptămână cu o întrebare care ne frământă, cu siguranță, pe mulți dintre noi: se mai întâmplă, oare, minuni în ziua de astăzi, așa cum era în vremea Sfinților Apostoli? Mai este lumea martoră a miracolelor pe care Hristos le săvârșea acum peste 2000 de ani și reușea, astfel, să uimească chiar și pe cei mai îndârjiți contestatari ai Săi? Ei bine, da! Chiar dacă Mântuitorul s-a ridicat de atâta vreme la Ceruri, minunile au rămas lângă noi. Nimeni nu ni le poate fura, nimeni nu poate acoperi sau anula în vreun fel ceea ce este, de fapt, evident. Ține de noi, însă, să avem mintea trează și privirea curată ca să le observăm.
Ziua de 11 septembrie este una dintre zilele de peste an care vine să ne amintească tuturor și să ne confirme totdată că da, minunile se petrec chiar și în zilele noastre. În această zi, Biserica noastră face pomenirea Sfântului Cuvios Eufrosin, ocrotitorul bucătarilor, a Sfintei Cuvioase Teodora din Alexandria, dar și a Sfintei Teodora din Vasta – cea care I-a cerut lui Dumnezeu ca din părul ei să facă copaci, iar din sângele ei râu, iar Domnul i-a ascultat rugăciunea și a împlinit-o, spre a da mărturie tuturor, până în zilele noastre despre câtă puterea are rugăciunea celor curați la suflet și bine-plăcuți Lui.
Cine a fost Sfânta Teodora din Vasta?
Înainte de a prezenta pe larg minunea din Vasta, se cuvine să reținem câteva detalii pe care, cu siguranță, mulți dintre dumneavoastră nu le cunoașteți, despre viața Sfintei Teodora. Astfel, reținem că Sfânta Teodora a vieţuit în secolul al XI-lea, în vremea Imperiului Bizantin. Provenea dintr-o familie simplă și avea mulți frați. Părinții ei, deși săraci, erau foarte evlavioși. De la ei a deprins, la timpul potrivit, primele învățături creștine și dragostea față de Hristos, dar și de neam și patrie. Ajungând la vârsta maturității, Sfânta Teodora decide să se retragă într-o mănăstire. Ce e uimitor, însă, este că, pentru a evita întâlnirile cu cei care o cunoșteau, care puteau să-i „fure” liniștea, s-a deghizat într-un bărbat și s-a prezentat celorlalți frați drept „Teodor”, devenind un exemplu de ascultare și răbdare.
La scurtă vreme, regiunea Peloponezului a fost lovită de o foamete mare, astfel încât „Teodor” a început să meargă din casă în casă, la îndemnul fraților, să-i spirijine cu rugăciunea pe credincioși și să dobândească în acest fel hrană pentru obște. În acest context, a apărut și o calomnie la adresa sa: o femeie din sat l-a învinuit că ar fi lăsat-o însărcinată. „Teodor” a fost judecat imediat, primind cea mai grea pedeapsă: decapitarea. Chiar dacă ar fi putut să demonstreze că trupul său nu este de parte bărbătească, sfânta a decis să îndure martiriul. Conform tradiției, înainte de a-și da sufletul în mâinile lui Dumnezeu, Sfânta Teodora s-a rugat lui Dumnezeu astfel: „Fie ca trupul meu să devină biserică, sângele meu să devină râu, iar părul meu să devină copaci”. Și așa s-a întâmplat, iar minunea de atunci avea să dăinuie și să întărească pe mulți în dreapta credință.
Copacii de pe acoperișul bisericii
Mica biserică din Vasta, regiunea Peloponez, Grecia, ar fi rămas total necunoscută în istoria Ortodoxiei sau poate chiar o ruină. Timpul și-ar fi așezat veșmânt de praf peste icoane și picturi și slujbele s-ar fi săvârșit acolo doar la hram, o dată pe an. Dar Dumnezeu n-a vrut să fie așa, schimbând iarăși cursul istoriei, așa cum a făcut-o în atâtea rânduri. Indiferent dacă e iarnă sau vară, credincioși din toate colțurile lumii vin să vadă minunea cu ochii lor. Vin să vadă cum acoperișul bisericii Sfintei Teodora, zidită de localnici chiar pe locul în care a fost ea încgopată, susține de atâta vreme 17 copaci, cei mai mulţi cu o înălţime de 30 de metri şi cu o greutate de peste o tonă. Rădăcinile acestora nu se văd nici în interior, deci nu produc vreun fel de stricăciune în bolta bisericuței, dar nici în exterior sau pe sub tavan. Ce e cu totul excepțional e că, în ciuda greutății arborilor și a bătăii vânturilor, aceștia stau drepți pe acoperișul bisericii, rezistând acolo de atâtea și atâtea secole.
De-a lungul vremii, mai mulți cercetători, biologi și oameni de ştiinţă, în general, din Grecia, America sau Europa au studiat acest „caz aparte”. Au făcut teste chimice și fizice, și au analizat atent fiecare parte a pereților și a acoperișului, încercând să ajungă la o concluzie firească. Însă, concluzia a fost alta: ceea ce se petrece la biserica din Vasta este o minune inexplicabilă, un fenomen care, cel puțin până în acest moment, este unic în lume. „Șaptesprezece uriași sprijiniți pe nimic! Toți acești arbori imenși sunt înrădăcinați pe nimic sau, mai bine zis, pe acoperișul care este gros de numai câțiva centimetri. Cu toate acestea, cea mai mare surpriză ne așteaptă înăuntru. Nu există nicio rădăcină, cât de mică, care să iasă dintre zidurile vechi. Nu există nicio crăpătură cauzată de acestea. Atunci când vântul bate printr-un copac uriaș al bisericuței, rădăcinile lui formează pârghii foarte puternice, încât micul așezământ ar trebui să se dărâme imediat. Ca geolog, știu foarte bine că în mod normal zidurile ar fi fost strivite și dărâmate numai din cauza unui copac, iar aici sunt șaptesprezece!”, declara geologul P. Makrigiannis în urmă cu câțiva ani.
În anul 2003, când a avut loc în Grecia cel de-al patrulea simpozion de „Arheometrie”, o echipă de cercetători a prezentat un raport geofizic al bisericuței din Vasta. Au venit tocmai din Patras și au studiat pereții bisericii cu ultrasunete, observând cum biserica este un fel de „organism viu”, datorită felului în care rădăcinile au crescut prin micile spații libere dintre pietrele zidurilor, făcându-și „cărare” până în pământ. Rezultatele raportului lor aveau să fie o binecuvântare pentru întregul loc, pentru că au primit astfel toate aprobările de care era nevoie pentru ca monumentul unic să poată fi îngrijit și restaurat în totalitate.
În loc de concluzie, un gând scurt de la părintele Nicodim Măndiță, care spunea că „lucrările minunate pe care Dumnezeu le lucrează cu exactitate, în univers sau în lumea mare, cum se mai zice le lucrează aidoma și în fiecare om sănătos ‒ căruia i se mai zice și lume mică”. Un astfel de… om mic a fost și Sfânta Teodora, dar care prin rugăciune neîncetată și prin viețuire aleasă s-a făcut mare în Împărăția Cerurilor.
Astăzi, copacii Sfintei Teodora din Vasta sunt, fără îndoială, o minune a zilelor noastre. Înalți, cu vârfurile mereu îndreptate către Ceruri, dar cu rădăcinile înfipte în acoperișul Bisericii, aceștia par a fi un fel de „căi directe de conversație cu Dumnezeu”, ascultând rugăciunile pelerinilor din întreaga lume și ducându-le direct Sus, la Maica Domnului și la sfinții care mijlocesc pentru noi fără încetare înaintea Tronului Dumnezeiesc.
Cu prilejul prăznuirii Sfintei Teodora din Vasta, am adunat pentru dumneavoastră, într-o colecție, icoana sfintei, Sinaxarul și câteva cărți de rugăciune, alături de Candelele Dăruirii – felinare pe drumul nostru către Grădina Raiului. Click pe linkurile aflate sub fotografiile de mai jos pentru detalii și comenzi!
Foto credit: www.doxologia.ro
