În tradiția ortodoxă, prietenia dintre sfinți și animale are rădăcini adânci și dezvăluie înțelepciunea divină care străbate întreaga creație a lui Dumnezeu. Sfinții, în lumina credinței ortodoxe, sunt modele de iubire și compasiune, iar relația lor cu animalele nu reprezintă doar o simplă interacțiune, ci o manifestare a armoniei adânci dintre om și restul creației lui Dumnezeu. În această lumină, prietenia sfinților cu animalele devine o oglindă a dragostei divine care leagă toate ființele, o expresie a grijii lui Dumnezeu pentru întreaga Sa creație.
Urmând poruncii lui Dumnezeu de a fi stăpânitori ai creației, mulți dintre sfinți au ajuns să ocrotească animalele cu care se însoțeau și să le oblojească rănile. Unul dintre aceștia este și Sfântul Ierarh Modest, Patriarhul Ierusalimului, cinstit de Biserica noastră Ortodoxă în ziua de 18 decembrie. Dacă anul trecut v-am prezentat cum a ajuns Sfântul Modest să fie considerat ocrotitorul animalelor domestice, cu prilejul prăznuirii sale din acest an ne-am gândit să vă aducem în atenție o minune mai puțin cunoscută în țara noastră, un fapt minunat petrecut la Sfânta Mănăstirea Neamț acum mai bine de un veac, legat de numele Sfântului Ierarh Modest.
Ocrotitorul animalelor domestice
Înainte de toate, trebuie să reținem faptul că, în lumea satului românesc mai cu seamă, Sfântul Modest este unul dintre sfinții cinstiți pentru sănătatea animalelor. Fiind în copilărie îngrijitor de vite, sfântul a primit de la Dumnezeu darul vindecării animalelor bolnave și de aceea este considerat ocrotitorul tuturor animalelor domestice.
În volumul „Sărbătorile la români. Sărbătorile de toamnă și Postul Crăciunului. Studiu etnografic”, folcloristul român Tudor Pamfile amintește de faptul că, pe 18 decembrie, oamenii satului de mai demult îl aduc pe preot acasă, „se roagă lui Dumnezeu în genunchi și fac aghiasmă; pe urmă preotul iese și stropește cu aghiasmă ograda, ocolul și toate vitele, rugându-se lui Dumnezeu ca să le ferească de boale; după aceea strâng aghiasma rămasă și din când în când stropesc vitele ori le-o dau în tărâțe”. De altfel, chiar și în Acatistul închinat sfântului, acesta este amintit ca ocrotitor al animalelor din gospodărie, dar mai cu aseamă al vitelor: „[…] ai cerut de la Dumnezeu darul vindecării de boli la animalele de care ei se folosesc în viaţa cea de toate zilele, mai ales a acelora care cu credinţă te cheamă în ajutor. Deci ajută-ne şi nouă, Sfinte Modest, dând sănătate vitelor noastre, căci nu vom tăcea vestind tuturor minunile tale […]” (Icosul al 6-lea).
Crucea Sfântului Modest
În Patericul Românesc, părintele Ioanichie Bălan povestește că în obştea Mînăstirii Neamţ se nevoia, în a doua jumătate a secolului XIX, un călugăr foarte evlavios şi nebăgat în seamă, cu numele Dometie. De 60 de ani făcea ascultare la vitele mănăstirii, cărând resturi de mâncare de la bucătărie şi zicând neîncetat rugăciunea lui lisus, în deplină tăcere şi mulţumire duhovnicească. La chilie nu avea decât rasa, Ceaslovul şi Psaltirea. Iar pentru că nu auzea, părinţii îi spuneau „Dometie cel surd de la văcărie”, ca să-l deosebească de ceilalţi călugări cu aceleaşi nume. În vremea ascultării acestui părinte, s-a petrecut o minune aparte, legată de numele Sfântului Ierarh Modest.
În veşmântăria Mănăstirii Neamţ (locul unde se țin veșmintele în biserică), se păstra o Cruce neagră de metal turnată, o cruce neobişnuită, de 21 cm lungime, pe care toţi bătrânii cei de demult o numeau „crucea vitelor”, având o vechime neştiută, căci nimeni nu-şi poate închipui, măcar aproximativ, cine a făcut-o şi în ce perioadă. Pe o parte, Crucea are zugrăvită pe ea Răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos, însoțită de câțiva sfinți reprezentați în relief, printre care se numără Sfântul Haralambie, Sfântul Trifon, Sfântul Ignatie și, nu în ultimul rând Sfântul Modest, toți cunoscuți ca fiind ocrotitori ai animalelor. Bătrânii spun că, mai demult, Mănăstirea Neamţ, ca şi toată ţara Moldovei, avea foarte multe vite, de diferite soiuri, şi de câte ori se întâmpla să apară vreo boală, părinții care aveau ascultare la grajd adunau vitele la un loc, în ocol. Preotul ducea crucea; acolo făcea agheasmă cu crucea vitelor. După sfinţitul apei cu această cruce şi săvârșirea slujbei Sfântului Maslu, preotul amesteca mirul de la maslu cu agheasmă, stropea vitele peste tot, le binecuvânta cu crucea lor şi toate vitele se vindecau.
Legat de această minune, merită amintită mărturia lui Narcis Creţulescu Botoşăneanul, arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei şi Sucevei în perioada 1881-1886 și stareț al Mănăstirii Neamț între anii 1902 și 1909, mărturie care pentru frumusețea și pentru importanța ei istorică și duhovnicească merită redată în integralitate: „Eu, Arhiereul Narcis, ştiind aceasta de la bătrâni şi auzind că la noi în Mănăstirea Neamţului mor vitele de o boală zisă armurar (au murit 3 trei vite mari într-o zi) (n.n. armurarul este o denumire populară pentru o boală a vitelor, care se manifestă prin umflături și chiar paralizie la picioarele posterioare) am trimis acolo la Branişte pe părintele Anania Mogoş şi cu alţi părinţi, cu această cruce, au făcut agheasmă şi maslu, au stropit vitele, le-au blagoslovit cu crucea lor şi de atunci la (17 Februar 1908) toate vitele sunt sănătoase. Eu zic că această cruce este crucea Sfântului Modest (din 18 decembrie). Până în timpul de faţă nu se ştie nimic prin ţară despre crucea vitelor şi de aceea eu am scris-o aicea ca să fie spre ştiinţă la urmaşi, la zilele noastre, când se întâmplă boli de vite şi se închide satul şi vitele rămân la voia bolii, unele mor de pestă bovină, [sau armurar] altele scapă din voia lui Dumnezeu”.
Impresiile consemnate de mitropolitul Narcis Crețulescu au rămas, peste timp, ca mărturie a mijlocirii Sfântului Modest și a faptului că rugăciunea curată nu este trecută niciodată cu vederea – chiar și atunci când subiectul în cauză este… un simplu animal. Părinții din acea vreme au știut, însă, și că monahul Dometie a avut o „contribuție”, având o viață duhovnicească exemplară. Tot în Patericul Românesc se spune că, în timpul privegherii și al înmormântării sale, trupul monahului Dometie a răspândit bună mireasmă. Atunci, mitropolitul le-a spus celor de față: „Vedeţi, părinţilor, cum proslăveşte Dumnezeu pe cel ce face ascultare fără cârtire? Vedeţi pe cel ce se roagă neîncetat cu răbdare şi care nu caută răsplată de la oameni, ci de la singur lisus Hristos? Părintele Dometie cel sărac acum s-a îmbogăţit! Părintele Dometie, pe care nimeni nu-l băga în seamă, acum se roagă în cer pentru noi. Căci aşa proslăveşte Dumnezeu pe călugării cei smeriţi şi ascultători!”.
„Împacă-te, omule, cu sine-ţi, şi ai împăcat cerul cu pământul!”, a spus atât de frumos Sfântul Isaac Sirul. Un gând pe care ar trebui să-l ținem minte și să-l punem în lucrare cu toții, un gând pe care Sfântul Ierarh Modest l-a transformat în… mod de viață. Luând aminte la viața sa, la Acatistul pe care Biserica noastră i l-a închinat cu mare cinste, Sfântul Ierarh Modest devine pentru noi toți un exemplu viu, inspirându-ne să trăim în armonie cu întreaga creație și să ne manifestăm grija și iubirea nu doar față de oameni, de semenii noștri, potrivit îndemnului scripturisti, ci și față de toate animalele cu care împărțim această lume și care reușesc, de multe ori, să o facă mai bună.
Cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Modest, am pregătit pentru dumneavoastră o selecție specială de cărți de rugăciune și Acatistiere, alături de câteva modele ale Candelei Dăruirii, invenția minunată a unui monah român din Munții Șureanu unică în lume, ca să aveți felinar pe calea mântuirii în orice zi și-n orice ceas, sub ocrotirea și purtarea de grijă a Sfântului Modest și a tuturor sfinților – prieteni ai lui Hristos. Click pe linkurile aflate sub candelele și cărțile mai jos pentru detalii și comenzi:
