Moment istoric: O parte din mâna Sfântului Ioan Rusul va fi reunită cu restul sfintelor sale moaște

În data de 27 mai a fiecărui an, creștinii ortodocși de pretutindeni cinstesc cu mare evlavie doi sfinți soldați. Este vorba despre Sfântul Iuliu Veteranul, un mucenic  care a trăit în secolele III – IV și a primit mucenicia pentru că a refuzat categoric să se lepede de credința sa în Hristos pentru bani, și despre Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul, prizonierul de război, robul îngrijitor de vite, ajuns astăzi unul dintre cei mai cunoscuți sfinți ai Bisericii noastre Ortodoxe.

Pentru că mulți dintre dumneavoastră cunoașteți deja, cu siguranță, viața și minunile Sfântului Ioan Rusul, am hotărât să dedicăm acest editorial unui fapt mai puțin cunoscut publicului larg: de câteva zile, o știre minunată înconjoară întreaga lume ortodoxă, dând de veste tuturor că mâna dreaptă a Sfântului Ioan Rusul a fost (re)descoperită și va fi reunită cu restul sfintelor moaște. Aflați detalii în rândurile de mai jos!

Cum au fost descoperite moaștele Sfântului Ioan Rusul?

Sfântul Ioan Rusul a trecut la Domnul pe 27 mai 1730. La trei ani după aceasta, în noiembrie 1733, Sfântul Ioan i s-a arătat în vis preotului care îl împărtășise ultima oară, spunându-i că trupul său rămăsese neputrezit, așa cum fusese îngropat. I-a cerut să-l scoată cât mai repede din pământ, pentru ca toți să se bucure de binecuvântarea lui Dumnezeu.

Din cauza îndoielilor, preotul a amânat dezgroparea sfintelor moaște până când, într-o zi, o lumină cerească a strălucit puternic deasupra mormântului, ca o coloană de foc. Însoțit de mai mulți credincioși, preotul a deschis mormântul și toți au rămas uimiți: trupul sfântului era neputrezit și emana o mireasmă plăcută, ca dintr-un izvor. Plini de bucurie, au luat sfintele moaște și le-au așezat în biserica dedicată Sfântului Gheorghe, locul unde Sfântul Ioan obișnuia să privegheze până târziu în noapte. Aici au rămas până în 1832, când, din cauza unei confruntări între sultanul Mahmud al II-lea și Ibrahim al Egiptului, Osman Pașa, trimis de sultan, a jefuit biserica din Prokopion și a dat foc sfintelor moaște, dorind să se răzbune pe creștini.

A doua zi, locuitorii au împrăștiat cenușa și cărbunii stinși, găsind trupul sfântului intact: nu arsese, nu mirosea a fum, ci era la fel de plin de mireasmă ca înainte. În 1880, mâna dreaptă a Sfântului Ioan a fost trimisă în Muntele Athos, la rugămintea părinților de la Mănăstirea „Sfântul Pantelimon”, unde se află și astăzi. Ca mulțumire pentru această mare binecuvântare, călugării i-au ajutat pe credincioșii din Prokopion să construiască un locaș de închinare Sfântului Ioan Rusul, unde au fost mutate moaștele sfântului în 1898. După conflictul dintre Turcia și Grecia din 1922, când Asia Mică a intrat sub stăpânirea turcilor, grecii din aceste locuri au fost nevoiți să plece, luând cu ei sfintele moaște și alte odoare din biserici, alături de lucrurile mai importante din gospodării. Astfel, după mai multe peregrinări, moaștele Sfântului Ioan au ajuns pe insula Evvia, în actualul oraș Prokopion.

Mâna dreaptă a Sfântului a fost (re)descoperită

Astăzi, moaștele Sfântului Ioan Rusul se găsesc pe insula Evvia din Grecia, în actualul oraș Prokopion. Ele continuă să facă minuni în viețile celor care i se roagă cu credință și îi cer ajutorul. Mâna dreaptă a Sfântului Ioan Rusul se află la Mănăstirea rusă „Sfântul Pantelimon” din Muntele Athos, iar mici părticele din sfintele sale moaște au fost răspândite în toată lumea ortodoxă.

Așa se face că, în acest an, în ziua de 15 mai, când s-au împlinit 100 de ani de prezența moaștelor Sfântului Ioan Rusul în Insula Evia, Mitropolitul Hrisostom de Halkida, ierarhul locului, a dat de veste întregii comunități prezente un fapt minunat: o parte din mâna Sfântului Ioan Rusul va fi reunită cu celelalte moaște ale Sfântului. Cum se explică acest lucru? Se pare că, o parte din palma și degetele Sfântului Ioan s-au aflat pentru multă vreme la o familie evlavioasă de refugiați din Cappadocia, o regiune istorică din Turcia, în Anatolia Centrală. Doi descendenți ai acestei familii au continuat tradiția și au avut grijă deosebită de acest fragment din sfintele moaște. Anul acesta, în contextul împlinirii a 100 de ani de prezența moaștelor Sfântului Ioan Rusul în Insula Evia, s-au hotărât, la îndemnul părintelui lor duhovnicesc, să doneze respectivul fragment Bisericii Sfântului Ioan Rusul, ca să fie reunit cu restul trupului sfântului.

„Cu harul lui Dumnezeu, plănuim sărbătorirea de anul acesta în cinstea Sfântului nostru părinte Ioan Rusul, noul mărturisitor al lui Hristos. Manifestările liturgice vor avea loc în Prokopion, unde, ca o comoară, se află de atâția ani moaștele nestricăcioase și care răspândesc bună mireasmă ale sfântului, care, cu 100 de ani în urmă, prin sacrificii și pericole de nedescris, au fost aduse la noi în țară de către refugiații prokopieni, după aventura din Asia Mică”, se menționează în anunțul publicat de Mitropolia de Halkida pe site-ul imchalkidos.gr.

Conform programului, rânduiala aparte săvârșită cu prilejul hramului, va debuta duminică, 26 mai, cu slujba Vecerniei, la care va fi protos Preafericitul Părinte Ieronim al II-lea, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Elade, după care va fi săvârșită slujba privegherii. Tot duminică seara va fi primită la Biserica „Sfântul Ioan Rusu” din Prokopion partea din mâna dreaptă, dăruită de către familia din Cappadocia.

A doua zi, pe 27 mai, în ziua cinstirii Sfântului Ioan Rusul, după rânduiala de dimineață, va fi săvârșită slujba Sfintei Liturghii de către Preafericitul Părinte Ieronim al II-lea, alături de mai mulți ierarhi ai Bisericii Greciei, dintre care îi amintim pe Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolit de Karystia şi Syros, Înaltpreasfinţitul Părinte Nikandros de Irinopolis, Înaltpreasfințitul Părinte Dionisie, Mitropolitul Corintului, Înaltpreasfinţitul Părinte Filoteu de Gortynos și Megalopolis, Înaltpreasfinţitul Părinte Dionisie de Karpenisi și mulți alții, alături de reprezentați ai oficialităților locale și centrale, dar și ai poliției și ai armatei, care vor înfrumuseța, după obicei, procesiunea organizată în cinstea sfântului. Sfintele slujbe vor fi transmise de postul de radio al Bisericii Greciei (89,5 fm) și de postul de radio al Mitropoliei de Halkida (97,7 fm).

Merită amintit și faptul că, vineri, 17 mai 2024, racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ioan Rusul de la mănăstirea athonită „Sfântul Pantelimon” (Rusikon) a fost adusă la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești Vlașca, județul Teleorman, alături de racla cu moaștele Sfântului Ierarh Luca al Crimeei, făcătorul de minuni. Este pentru prima dată când mâna Sfântului Ioan Rusul iese din Sfântul Munte Athos de când a fost primită în dar, în 1880. Evenimentul este prilejuit de hramul mănăstirii, care este ocrotită de Sfânta Mironosiță întocmai cu Apostolii Maria Magdalena. Mulțime de credincioși din România, dar și de peste hotare, au avut astfel posibilitatea de a se închina celor doi sfinți vindecători și de a le aduce prinos de mulțumire pentru toate binefacerile dăruite.

În țara noastră, părticele din moaştele Sfântului Ioan Rusu se păstrează în biserica Maternităţii Polizu din Bucureşti, la Mănăstirea Floreşti din Cluj, la Mănăstirea Comana, la Paraclisul „Sfinţii Ioachim şi Ana” al Mănăstirii Sihăstria, la biserica Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu, la biserica Spitalului Judeţean Suceava şi la Mănăstirea Adămeşti, Teleorman.

Așadar, să îl rugăm și noi pe Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul să mijlocească pentru iertarea păcatelor noastre, pentru vindecarea de toate bolile sufletești și trupești, pentru vederea lucrurilor și a faptelor bune din lumea care ne înconjoară şi pentru întărirea noastră în credinţa cea dreaptă. Cu prilejul prăznuirii sale din acest an, am pregătit pentru dumneavoastră Slujba și Acatistul Sfântului, dar și trei icoane ale sale. Alegeți-o pe cea potrivită, care să încununeze colțul dumneavoastră de rugăciune, iar în momentele de încercare să ne plecăm genunchii înaintea ei, având nădejdea în purtarea de grijă a Sfântului Ioan Rusul. Click pe linkurile aflate sub fotografiile de mai jos pentru detalii și comenzi:

Icoana argintata – Sfantul Ioan Rusul 16×20 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-lemn-pt/16045-icoana-argintata-sfantul-ioan-rusul-16×20-cm.html
Acatistul Sf Ioan Rusul 25/set / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/acatiste/1894-acatistul-sf-ioan-rusul-25-set.html
Sfântul Ioan Rusul – icoană pe lemn / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-bizantine/1565-sfantul-ioan-rusul.html
Slujba Sfantului Ioan Rusul. Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/carte-de-cult-slujbe/18419-slujba-sfantului-ioan-rusul.html
Sfântul Ioan Rusul – icoană pe lemn / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-bizantine/1565-sfantul-ioan-rusul.html
Vietile Sfintilor de peste tot anul / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/vietile-sfintilor/841-vietile-sfintilor-de-peste-tot-anul.html
Consultați cea mai bogată colecție de Acatiste zilnice, anuale sau dedicate sfinților ocrotitori / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/4-acatiste?orderby=price&orderway=desc&orderway=desc
Carte de rugaciuni cartonata, Editura Doxologia / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/carti-de-rugaciuni/16796-carte-de-rugaciuni-cartonata.html

Foto credit: www.basilica.ro