Așa cum știm, în tradiția ortodoxă, prietenia dintre sfinți și animale are rădăcini adânci, dezvăluind legătura tainică dintre om și întreaga creație a lui Dumnezeu. Citind viețile sfinților, observăm că mulți dintre ei au avut o relație deosebită cu animalele — o legătură văzută ca semn al refacerii armoniei pierdute prin păcatul strămoșesc. Această comuniune dintre sfinți și lumea necuvântătoare este adesea privită ca o reîntoarcere la starea paradisiacă, în care omul trăia în pace și unitate cu toate făpturile.
După cum bine știți, prin articolele publicate constant pe blogul Bizanticons Art, ne propunem să vă oferim explicații lămuritoare despre viața și minunile sfinților, dar și informații despre arta bisericească, pentru a ne ajuta pe toți să dobândim o veritabilă „cultură iconografică” creștină. Cu prilejul prăznuirii Sfântul Mare Mucenic Mina din acest an, ne-am gândit să vă aducem înainte un subiect mai puțin știut despre acest sfânt pe care deseori îl rugăm să ne găsească lucrurile pierdute și să vă spunem, astfel, de ce sunt pictate două cămile în icoanele sale. Haideți să aflăm împreună în rândurile de mai jos!
Cine a fost Sfântul Mina?
Sfântul Mare Mucenic Mina, cunoscut drept ocrotitorul celor păgubiți și grabnic ajutător în aflarea lucrurilor pierdute, s-a născut în jurul anului 285, în orașul Nikiu, lângă Memphis, Egipt. Provenea dintr-o familie nobilă: tatăl său, Eudoxius, era prefect, iar mama sa, Eufimia, o femeie credincioasă și milostivă. Deși părinții s-au rugat multă vreme pentru un copil, Dumnezeu le-a împlinit dorința printr-o minune – glasul pruncului Iisus s-a auzit din icoana Maicii Domnului, spunând „Amin!”, iar curând s-a născut pruncul Mina.
Rămas orfan de mic, la doar 14 ani, tânărul Mina s-a înrolat în armata imperială. Însă, odată cu declanșarea persecuțiilor împotriva creștinilor sub împăratul Dioclețian, a părăsit armata, alegând calea pustiei, unde s-a dedicat rugăciunii, postului și vieții în curăție. După o vreme, luminat de harul lui Dumnezeu, Sfântul Mina a părăsit pustia și a mers în cetatea Cotyaeum (Cotiani), unde a mărturisit public credința sa în Hristos. A fost arestat, supus la chinuri cumplite, dar nu a renunțat la credință. În cele din urmă, i s-a tăiat capul pentru Hristos, devenind martir al Bisericii.
Cămilele din icoanele Sfântului Mina
După moartea sa mucenicească, trupul Sfântului Mare Mucenic Mina a fost aruncat în foc, însă, prin minune, flăcările nu l-au atins. Trei zile a ars focul, iar trupul a rămas nears, întreg și luminos. Câțiva creștini evlavioși, riscându-și viața, au luat trupul mucenicului, l-au înfășurat cu grijă într-un giulgiu curat și l-au îngropat în taină, pentru ca prigonitorii să nu-l profaneze.
Timpul a trecut, iar odată cu încetarea persecuțiilor, Biserica a început să cinstească sfinții care suferiseră pentru Hristos. Atunci, Patriarhul Atanasie cel Mare al Alexandriei, mare apărător al credinței, a primit o vedenie de la Dumnezeu: un înger i-a poruncit să ia trupul Sfântului Mina, să-l așeze pe o cămilă și să pornească spre pustie. Nu i s-a spus unde anume să meargă — doar să lase cămila să meargă unde va voi, pentru că locul unde ea se va opri va fi acela pe care Dumnezeu l-a ales pentru odihna sfântului.
Prima cămilă și semnul dumnezeiesc
Ascultând porunca cerească, patriarhul Atanasie a pregătit caravana. Trupul sfântului, așezat într-o raclă de argint, a fost pus cu cinste pe spinarea unei cămile. Călătoria prin deșert a fost lungă și grea. Totuși, cămila mergea neabătută, parcă purtată de o mână nevăzută, până când, ajungând în apropierea lacului Mariout, s-a oprit și a îngenuncheat lângă o fântână.
Toți cei care însoțeau caravana au înțeles că acesta era semnul așteptat. În acel loc, patriarhul a poruncit să fie ridicată o criptă modestă, în care au așezat trupul Sfântului Mina. Astfel s-a sfințit pustia egipteană cu prezența unui mare mucenic, iar locul acela avea să devină, peste ani, centru de pelerinaj și izvor de tămăduiri.
A doua cămilă și racla din argint
Trecuseră ani de la așezarea moaștelor, când Egiptul a fost atacat de năvălitori. Guvernatorul roman al Alexandriei, știind despre minunile Sfântului Mina, a poruncit să fie deschis mormântul și trupul său să fie luat cu alai, pentru a-l purta ca pe un ocrotitor în luptă. Cu ajutorul sfântului, armata a biruit dușmanii, iar guvernatorul, recunoscător, a vrut să ducă moaștele la Alexandria, pentru a le așeza acolo într-o biserică mai mare.
Însă, pe drumul de întoarcere, în același deșert al Marioutului, căruța care purta racla era trasă de o altă cămilă. Ajungând în apropierea locului în care fusese îngropat inițial Sfântul Mina, animalul s-a oprit din mers, s-a așezat în genunchi și, oricât au încercat să o facă să se ridice, nu s-a mișcat. Toți au înțeles atunci că aceasta era voia Sfântului Mina, care dorea să rămână în locul unde fusese așezat pentru prima dată.
Guvernatorul, mișcat de minune, a poruncit ca racla de argint să fie pusă într-o raclă de lemn și așezată din nou în criptă, în același loc al pustiei. Acolo au rămas moaștele sale, până când, peste veacuri, credincioșii aveau să redescopere locul printr-o altă minune.
Astfel, în icoane, Sfântul Mina este zugrăvit între două cămile, una la dreapta și una la stânga, amintind de aceste două minuni care au marcat istoria moaștelor sale. Ele nu simbolizează o ocupație lumească (cum s-a crezut uneori, că sfântul ar fi fost conducător de caravane), ci mărturia vie că Dumnezeu a lucrat prin semne vizibile pentru a-Și arăta voia Sa.
În concluzie, este esențial să înțelegem că simbolurile din icoane ascund adesea sensuri profunde, înrădăcinate în tradiția și spiritualitatea creștină — așa cum am amintit și în alte ocazii. Icoana nu reprezintă doar o operă de artă, ci este o poartă spre comuniune, un mijloc prin care ne apropiem, în rugăciune, de Hristos, de Maica Domnului și de Sfinți. Atunci când învățăm să descifrăm semnificația simbolurilor și a detaliilor dintr-o icoană, aceasta încetează să mai fie o simplă imagine și devine o fereastră către Cer — o deschidere a minții și a inimii către tainele Tradiției Bisericii și către învățăturile transmise, neîntrerupt, de-a lungul veacurilor, până în ziua de azi.
Așadar, ori de câte ori suntem păgubiți sau, din vina noastră sau a altora pierdem un lucru, să nu stăm pe gânduri și să nu cădem în deznădejde: plecând genunchii în fața icoanei Sfântului Mina, să-i cerem ajutorul și milostivirea și crezând cu tărie în faptul că el are puterea să ne aducă înapoi ceea ce am rătăcit. De aceea, am pregătit pentru dumneavoastră un volum dedicat copiilor, dar și o colecție minunată de icoane. Alegeți-o pe cea potrivită, care să încununeze colțul dumneavoastră de rugăciune, iar în momentele de încercare să ne plecăm genunchii înaintea ei, având nădejdea în purtarea de grijă a Sfântului Mina:
