Secrete din Sinaxare: De ce este considerat Sfântul Haralambie apărător și ocrotitor în vreme de epidemie?

Început de februarie. A trecut deja pe nesimțite, parcă, cea dintâi lună a noului an. Calendarul, cel care ne-a vestit trecerea în noul an și ne amintește că zilele noastre pe acest pământ nu sunt infinite, ne arată că în ziua de 10 februarie, îl prăznuim pe Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie, cel mai bătrân mucenic dintre cei cunoscuţi de Biserica noastră. Pentru că mulți dintre dumneavoastră cunoașteți deja, cu siguranță, viața, minunile și faptele alese ale Sfântului Haralambie, am hotărât să dedicăm acest editorial unui fapt mai puțin cunoscut publicului larg, mai ales în contextul acestei pandemii, și anume: cum a izbăvit Sfântul Haralambie Bucureștiul de ciumă în anul 1813.

Criza sanitară a ultimilor doi ani, care a marcat viețile noastre în toate domeniile ei, este un prilej de aducere-aminte a unor momente la fel de dificile și de problematice din istoria poporului nostru. Unul dintre acestea a fost cel din anul 1813, când o mare epidemie de ciumă bubonică a avut loc în Țara Românească. Zilnic, mureau peste 300 de bucureșteni, boala secerând în total peste 90.000 de vieți omenești. În lipsa unor tratamente eficiente, oamenii începuseră să bea din ce în ce mai mult alcool, crezând că efectul dezinfectant al acestuia îi va scăpa de boală, însă lucrurile se tot înrăutățeau. Despre situația dramatică din acele timpuri ne-au rămas ca mărturie, peste ani, cuvintele paraclisierului Ion Sin Dobre de la Biserica Batiştei: „Şi se sparse oraşul şi se duseră care încotro le-au văzut ochii. Rămase târgul pustiu! Încotro ascultai, se auzea: Păzea, vin cioclii cu morţii, câte 8, câte 10, unul peste altul… morţii! Aşa era, şi-i căra de prin toate mahalalele până când n-avea ce le mai face şi stăteau pe uliţe morţii.” Conform documentelor vremii, oamenii și-au pus nădejdea în ajutorul Sfântului Haralambie, ca singurul care putea să-i izbăvească de boală și, după multe rugăciuni și cereri adresate lui, ciuma a dispărut ca prin minune. Pur și simplu, numărul celor care scăpau de boală creștea de la o zi la alta, simțind pe bună dreptate că Sfântul Haralambie a ascultat rugăciunile lor și le-a împlinit fără ezitare.

Revenind, deci, la titlul editorialului nostru, să lămurim care este motivul pentru care Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie este considerat izbăvitor al ciumei. Știm, înainte de toate, că în fața bolii – așa cum a fost și momentul descris în rândurile de mai sus – oamenii își amintesc de Dumnezeu, de Sfinții Săi și de Biserică. Se roagă, postesc mai mult și fac milostenie din puținul lor, sperând că Domnul le va asculta rugămințile și îi va izbăvi. Real vorbind, pe vremea străbunicilor noștri nici măcar nu existau tratamente sau felurite prescripții medicale în cazul bolilor grave, astfel încât singurul lor „tratament” era credința puternică și rugăciunea fierbinte, care întrecea orice fel de febră. Astfel, impresionaţi de curajul său în mărturisirea credinței până la jertifirea propriei vieți, străbunii noștri au reținut din viața Sfântului Haralambie episodul final în care se spune că Dumnezeu i-a îndeplinit ultima şi unica sa dorinţă, formulată chiar de el însuși: „Cel ce va ţine ziua mea şi va posti-o, de acela să nu se apropie nici o boală”.

Totodată, alături de acest îndemn, un alt argument pentru care Sfântul Haralambie este considerat izbăvitor al ciumei îl constituie o legendă populară cunoscută în toate satele din țara noastră. Astfel, se spune că după ce Sfântul Haralambie a petrecut o vreme în Grădina Raiului, Dumnezeu l-a chemat la Tronul Împărătesc pentru a-i răsplăti demna sa viețuire și mărturisire. Neștiind ce să-I ceară, Sfântul Haralambie a coborât pe pământ și i-a întrebat pe oameni cu ce le poate fi de folos, iar aceștia l-au implorat să mijlocească către Dumnezeu pentru izbăvirea de ciumă, care îi împresura amarnic. Se spune că Dumnezeu a fost de acord cu dorința sa, iar Sfântul Haralambie a legat ciuma cu niște lanțuri puternice, dezlegând-o doar atunci când creștinii uită să-i respecte ziua de prăznuire. Acest legendă este și temeiul uneia dintre cele mai cunoscute reprezentări iconografice a Sfântului Haralambie din țara noastră, în care ciuma are chip de om și o coasă în spate ca simbol al morții, fiind ținută în lanțuri la picioarele Sfântului, sugerând biruința asupra ei. Întâmplarea de mai sus este confirmată chiar în Acatistul închinat lui, unde citim așa: „S-a arătat Domnul puterilor cu mulțime de îngeri asupra ta […] dându-ți totodată dar de tămăduire asupra celor ce vor cinsti în lume și vor prăznui numele tău, ca să fie scăpați de toate bolile și nevoile lor, iar mai ales de năprasnica boală a ciumei”.

Dincolo de legende și tradiții populare, la aproape 100 de ani de la ciuma lui Caragea, un alt eveniment avea să confirme ocrotirea Sfântului Haralambie în vremuri de ciumă, de această dată pe teritoriul Greciei. Se consemnează în documente, că în anul 1908, ciuma a cuprins Grecia și, în scurt timp, a ajuns și în Sfântul Munte. Astfel, cunoscând puterea și mijlocirea Sfântului Haralambie, protosul Muntelui Athos a trimis câțiva călugări la Meteora, ca să aducă cinstitul cap al Mucenicului. Continuarea ne este relatată în Sinaxarul Sfântului Haralambie, îngrijit de Monahia Teotekmi: „În decursul nopţii, monahii au cântat paraclisul Sfântului Haralambie, iar în zorii zilei ciuma s-a retras. De atunci, în fiecare an, în ziua de 10 februarie a fost săvârşită această priveghere, cu citirea paraclisului Sfântului Haralambie de toate mănăstirile athonite”.

Așadar, cu toate că în zilele noastre ciuma nu mai răpește vieți așa cum a făcut-o altădată, să îl rugăm pe Sfântul Haralambie să mijlocească precum odinioară către Dumnezeu pentru iertarea păcatelor noastre, pentru vindecarea de toate bolile sufletești și trupești şi pentru întărirea noastră în credinţa cea dreaptă. Să nu uităm că așa au făcut-o cândva și străbunii noștri, alegând rugăciunea înaintea oricărei alte doctorii. Și s-au vindecat…

Am adunat la un loc pentru dumneavoastră, în această zi specială, icoana Sfântului Haralambie, alături de câteva volume, precum și cele mai frumoase cărți de rugăciuni. Comandați pentru biblioteca și colțul dumneavoastră de rugăciune sau dăruiți celor apropiați un dar fără dată de expirare, spre cinstirea Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie. Click pe linkurile aflate sub imaginile de mai jos pentru detalii și comenzi:

Icoana metal – Sfantul Sfintit Mucenic Haralambie 19×24 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoana-metal-pe-lemn/17665-icoana-metal-sfantul-sfintit-mucenic-haralambie-19×24-cm-k104-155.html
Sfântul Mucenic Haralambie, ocrotitorul împotriva bolilor / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/vietile-sfintilor/16521-sfantul-haralambie.html
Vietile Sfintilor de peste tot anul / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/vietile-sfintilor/841-vietile-sfintilor-de-peste-tot-anul.html
Staretul Haralambie – Dascalul Rugaciunii mintii – Monahul Iosif Dionisiatul / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/parinti-si-scriitori-bisericesti/17357-staretul-haralambie-dascalul-rugaciunii-mintii-monahul-iosif-dionisiatul.html
Acatistului Sfantului Sfintit Mucenic Haralambie / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/acatiste/2070-acatistului-sfantului-sfintit-mucenic-haralambie.html
ACATISTIER, Editura Biserica Ortodoxa Alexandria / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/acatiste/1814-acatistier.html
ACATISTIER 15×21 – 575pg., copertă cartonată / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/acatiste/15920-71-757-acatistier-15×21-575pg.html
Carte de rugaciuni cartonata, Editura Doxologia / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/carti-de-rugaciuni/16796-carte-de-rugaciuni-cartonata.html
Carte de rugaciuni cu scris mare – Pravila crestinului ortodox – Editura Bisericii Ortodoxe din Moldova / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/carti-de-rugaciuni/18857-carte-de-rugaciuni-cu-scris-mare-pravila-crestinului-ortodox-ed-bom.html
Micul Ceaslov – cu Sinaxar / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/carte-de-cult-slujbe/10320-71-141-micul-ceaslov-cu-sinaxar.html
Așteptarea lui Dumnezeu – Despre boală, suferință și moarte – Arhimandrit Emilianos Simonopetritul / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/biserica-si-societatea-pedagogie-crestina/16525-asteptarea-lui-dumnezeu-despre-boala-suferinta-si-moarte-arhimandrit-emilianos-simonopetritul.html
Învățătura Sfinților Părinți despre boală. Rugăciuni pentru bolnavi / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/povatuiri-duhovnicesti/16529-invatatura-sfintilor-parinti-despre-boala-rugaciuni-pentru-bolnavi.html

Foto: basilica.ro