În data de 27 august a fiecărui an, creștinii ortodocși de pretutindeni cinstesc cu mare evlavie pe Sfântul Fanurie, Marele Mucenic, Marele Tămăduitor, Grabnicul Ajutător întru toate nevoile și Marele Făcător de minuni, ajuns astăzi unul dintre cei mai cunoscuți sfinți ai Bisericii noastre Ortodoxe.
Pentru că mulți dintre dumneavoastră cunoașteți deja, cu siguranță, viața, minunile și faptele alese ale Sfântului Fanurie, am hotărât să dedicăm acest editorial unui fapt mai puțin cunoscut publicului larg, dar cu siguranță de mare interes și folositor în toate domeniile vieții, și anume: ce este și cum se prepară fanuropita, adică turta sau prăjitura Sfântului Fanurie, o jertfă aparte despre care se spune că, închinând-o sfântului, „găsește” lucrurile pierdute?
Știm, cu siguranță, că din primele veacuri creștine și până în zilele pe care le trăim astăzi, Biserica noastră a cunoscut o mulțime de tradiții și obieciuri pe care creștinii le-au pus în practică atunci când a fost vorba să se roage unui sfânt pentru îndeplinirea unei rugăminți sau să-i mulțumească pentru binecuvântarea pe care a primit-o. Astfel, așa cum am văzut mai cu seamă în Biserica Greciei, unii donează sfântului mijlocitor un obiect din argint sau din aur – semn al recunoștinței pentru vindecare, alții organizează o agapă în ziua cinstirii sfântului, iar alții își botează copiii cu numele sfântului sau al sfintei care și-au plecat urechea la umila lor rugăciune. Un obicei pe care mulți îl consideră „ciudat”, însă destul de practic din punct de vedere duhovnicesc în viziunea multor credincioși practicanți, este pregătirea unei prăjituri de post, care se aduce ca un soi de ofrandă Sfântului Mucenic Fanurie pentru găsirea lucrurilor pierdute.
Tradiția aceasta nu s-a născut din pura imaginație a credincioșilor, ci are ecouri în însăși viața sfântului. Mai exact, se spune că, în ziua în care a fost martirizat, fiind acuzat pe nedrept că dorește să înlăture împăratul și să-i ia locul, în pofida faptului că cei ce erau de față strigau „Să se termine cât mai curând cu acest vrăjitor și vrăjmaș al împăratului!”, călăii au aprobat ultima dorință a sfântului: să-și facă o scurtă rugăciune. Potrivit Sinaxarului, aceasta suna cam așa: „Doamne, Dumnezeul nostru, cel ce ai miluit pe aceștia care au făcut plângere și strigare, fă ca tot ce va face o turtă cu ulei și cu zahăr, sau o plăcintă și o va da săracilor, sa fie ascultată în orice durere, dreaptă va avea. Aceasta zic să fie pentru iertarea păcatelor mamei mele care a murit păcătoasă”. Și atunci, se spune că s-a făcut tunet din cer și s-a auzit glasul Domnului astfel: „Fie, Fanurie, după cuvântul tău. Și tot cel ce te va chema pe tine în ajutor să fie ascultat de mine și tu vei fi ajutorul celor din nevoi”. Important de menționat în acest context este faptul că după ce tatăl său a murit năprasnic, familia lor a sărăcit, iar mama sfântului a început a duce, în ascuns, o viață păcătoasă. Când a văzut că fiul ei, Fanurie, a aflat aceasta, ea a murit, iar Fanurie a părăsit cetatea, fugind în locuri pustii.
De atunci și până astăzi, credincioșii au ținut minte și au perpetuat obiceiul de a se împărți turte săracilor de ziua Sfântului Fanurie, care mereu făcea milostenie pentru iertarea sufletului mamei sale. În unele zone din Grecia, creștinii fac nouă turte și postesc nouă zile la rând, iar alții țin post luni, miercuri și vineri, înainte de ziua prăznuirii Sfântului Fanurie, pentru a găsi anumite lucruri pierdute, pentru ca sfântul să le descopere calea pe care trebuie să o urmeze în momente de incertitudine sau pentru a primi vești de la persoane despre care nu mai știu nimic de ceva vreme. De altfel, De altfel, în limba greacă, însuși numele sfântului înseamnă „cel ce arată”.
Cum se prepară „fanuropita”?
Deși în Grecia și în Cipru rețetele au evoluat, am ales să vă prezentăm rețeta tradițională a fanuropitei. Astfel, într-un bol se amestecă patru căni de făină, o linguriță și jumătate de bicarbonat de sodiu, o linguriță și jumătate de praf de copt, o linguriță de scorțișoară și o cană de nuci măcinate și o cană de stafide. Într-un alt bol, turnați o cană de suc de portocale și o cană cu zahăr, apoi amestecați până când zahărul se dizolvă complet, și, la final, adăugați o cană cu ulei de măsline. Turnați, apoi, aluatul rezultat din amestecul ingredientelor din primul bol în bolul cu suc de portocale, amestecând până la omogenizare. Tradiția spune că se amestecă timp de 10 minute, timp suficient pentru a-l ruga pe Sfântul Fanurie să mijlocească cererile noastre sau a-i înălța un gând de mulțumire. La final, adăugați aluatul într-o tavă pregătită și lăsați-o la cuptor până când partea de sus se rumenește (aproximativ 40 de minute). Apoi, se scoate prăjitura din cuptor și se lasă cinci minute la răcit în tavă, după care se taie și se așează pe un platou sau pe o farfurie.
Prăjitura poate fi preparată în orice moment din timpul anului, însă mai ales în preajma sărbătorii Sfântului Fanurie, sau chiar pe 26 august, fiind aduse apoi la vecernia dinaintea Sfintei Liturghii din ziua de 27 august, fiind binecuvântată și împărțită, apoi, drept mărturie sau în semn de mulțumire pentru răspunsul primit la rugăciune. Există, de asemenea, tradiția ca cei care o împart să rostească „pentru mama Sfantului Fanurie!”.
În preajma prăznuirii Sfântului Mucenic Fanurie, am pregătit pentru dumneavoastră atât Viața și Acatistul Sfântului (la preț simbolic), cât și o colecție minunată de trei icoane închinate lui. Alegeți-o pe cea potrivită, care să încununeze colțul dumneavoastră de rugăciune, iar în momentele de încercare să ne plecăm genunchii înaintea ei, având nădejdea în purtarea de grijă a Sfântului Fanurie. Click pe linkurile aflate sub fotografiile de mai jos, pentru detalii și comenzi!
Foto: unsplash.com
