Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – primul mare praznic al Postului Crăciunului și unul dintre cele douăsprezece Praznice Împărătești, este așezat de Biserica noastră, în fiecare an, la data de 21 noiembrie. Prăznuim atunci momentul în care, după tradiția Bisericii, Sfinții Ioachim și Ana au adus-o pe fiica lor de trei ani, Maria, la Templul din Ierusalim. Este o scenă neconsemnată de Evangheliile canonice, dar păstrată în Protoevanghelia lui Iacob și integrată organic în viața liturgică a Bisericii, pentru că spune adevărul duhovnicesc despre copilăria Preacuratei și despre începutul pregătirii ei pentru taina Întrupării Domnului.
Dar, dincolo de frumusețea acestei istorii, se ridică întrebarea firească: de ce prăznuim acest eveniment tocmai pe 21 noiembrie? De unde provine această dată și care sunt tradițiile pe care Biserica le leagă de ea? Aflați în rândurile de mai jos!
Petrecerea la Templul din Ierusalim
Tradiţia Bisericii ne încredinţează că, până la vârsta de 15 ani, Maica lui Dumnezeu și-a petrecut viaţa în rugăciune, milostenie și fapte ale credinţei curate. Se spune că „în fiecare dimineaţă se ruga până la ceasul al treilea, apoi, până la ceasul al nouălea, se ostenea cu lucrul de mână, iar de la al nouălea ceas şi până târziu în noapte se întorcea iarăşi la rugăciune. Iar în fiecare seară Arhanghelul Gavriil, arătându-se împreună cu alţi îngeri, îi aducea hrană cerească, în vreme ce hrana primită de la preoţi o împărţea săracilor”. Pe măsură ce creștea în vârstă, Maica Domnului sporea și în har, petrecând mult timp în rugăciune în Sfânta Sfintelor, despre ea spunându-se pe drept cuvânt că îşi dăruia acolo cea mai mare parte a zilei.
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a rămas la templu până la 15 ani, când arhiereul a hotărât că a venit timpul să fie căsătorită, mai ales că părinţii ei trecuseră deja la Domnul. Aflând aceasta, Fecioara le-a spus slujitorilor sfinţiţi că ea Îi fusese făgăduită lui Dumnezeu încă din pruncie și că își alesese o viaţă de feciorie neîntinată, pe care dorea să o păstreze. A fost atunci logodită cu dreptul Iosif, care avea 80 de ani, dar nu înainte de a duce la îndeplinire ultima însărcinare încredințată de arhiereu: ţeserea unei noi catapetesme pentru Sfânta Sfintelor, aceeași catapeteasmă care avea să se rupă în două în timpul Pătimirii Mântuitorului pe Cruce, pe Golgota.
De ce 21 noiembrie?
Răspunsul nu este unul simplu, pentru că sărbătoarea nu s-a născut dintr-o zi exactă consemnată în izvoarele istorice. Ea s-a format treptat, în viața Bisericii. Primele urme ale prăznuirii pot fi căutate în secolele IV–VI în Palestina, iar sărbătoarea se conturează clar abia în secolele VIII–IX, când patriarhii Gherman și Tarasie ai Constantinopolului îi dedică omilii, iar manuscrisele athonite menționează explicit data de 21 noiembrie. Una dintre tradițiile frecvent pomenite leagă această datare de momentul în care împăratul Iustinian a ridicat, în 543, la Ierusalim, lângă ruinele Templului lui Solomon, o mare biserică închinată Maicii Domnului. Sfințirea ei a avut loc pe 20 noiembrie, iar hramul a fost cinstit a doua zi. Chiar dacă nu există dovezi absolute că sărbătoarea a fost stabilită atunci, legătura rămâne grăitoare: într-un loc unde odinioară intrase Maica Domnului în biserică, se înalță o biserică închinată Ei și se fixează o zi de prăznuire care, în timp, devine universală. Prin Răsărit întâi, iar apoi prin Apus, până la generalizarea din 1585, Vovidenia și-a găsit locul în ritmul anual al Bisericii.
În popor, sărbătoarea a primit numele de Vovidenia sau Ovidenia, termeni care par exotici pentru urechea contemporană, de unde și critica unor voci moderne care ar prefera „limbajul simplu”. Etimologic însă, termenul vine din slavonă – vývedenie, „intrare”, „aducere” – și nu are nimic necurat sau păgân în sine. Alte interpretări, care asociază cuvântul cu „văvădenie” (ceea ce se arată) și, de aici, cu obiceiuri vechi despre „vederea ursitului”, nu țin de duhul Bisericii. Ele sunt doar suprapuneri folclorice târzii, fără legătură reală cu sărbătoarea liturgică. Adevăratul sens al Vovideniei este tocmai acesta: Intrarea Maicii Domnului în Biserică – începutul drumului ei spre a deveni Templu al Celui Neîncăput.
Sărbătoarea are și o dimensiune practică, una care ține de rânduiala postului. Fiind o prăznuire atât de luminoasă, Biserica a hotărât ca 21 noiembrie să fie primul praznic cu dezlegare la pește în timpul Postului Crăciunului. Nu este o invenție modernă. Tipicul Sfântului Sava cel Sfințit, din secolul VI, arată clar zilele și condițiile în care se poate consuma pește în această perioadă. Iar rânduiala noastră actuală nu face decât să așeze această tradiție în locul ei firesc, ca o bucurie care nu umbrește postul, ci îl luminează.
Un alt semn al începutului de lumină este cântarea catavasiilor Nașterii Domnului, care se reiau de la 21 noiembrie. Ele ne spun că, de acum, pașii noștri se îndreaptă către peștera Betleemului și că suntem deja în perioada binecuvântată în care putem asculta colindele – acele cântări curate ce vestesc întruparea Domnului, transformând un obicei roman precreștin într-o mărturisire sfântă.
Tradiția românească a păstrat, în jurul Vovideniei, și alte gesturi simbolice. Copiii de altădată puneau în apă ramuri de măr, spre a le vedea înflorind până la Ajunul Crăciunului sau la Anul Nou. Florile dalbe și crenguțele înmugurite în mijlocul iernii deveneau sorcove luminoase, semn al biruinței vieții asupra frigului, al luminii asupra întunericului, asemenea Maicii Domnului care intră în Templu ca o zare de primăvară într-o lume încă rece.
În fond, aceasta este esența Vovideniei: lumina. O lumină tăcută, dar nezdruncinată. O lumină a ascultării și a dăruirii. O lumină care crește dintr-o Pruncă sfântă spre Cel ce avea să Se nască pentru mântuirea lumii. De aceea, în această zi, nu doar ne amintim, ci intrăm și noi, odată cu Maica Domnului, în biserică. O însoțim în tăcerea și curăția ei și îi cântăm, împreună cu întreaga Ortodoxie: Bucură-te, bucuria noastră, Sfântă Pruncă, pururea Fecioară!
În această zi specială, venim în sprijinul dumneavoastră cu câteva sugestii de icoane ortodoxe ale Maicii Domnului, realizate în stil bizantin, după tehnici tradiționale cu materiale naturale de înaltă calitate, pentru o mai bună calitate a imaginii și pentru obținerea unei rezistențe de lungă durată. Să ne rugăm Ei, să-I urmăm cât de putem exemplul și, astfel, vom avea și noi parte de milostivirea Sa și de binecuvântarea Domnului nostru Iisus Hristos. Click pe linkurile aflate sub icoanele de mai jos pentru detalii și comenzi!
