E decembrie. E vremea aceea a poveștilor copilăriei spuse la gura sobei, povești ce adesea rămân doar în lumea imaginației. Și totuși, unele întâmplări
Ziua de 30 noiembrie are o semnificație deosebită pentru noi, creștinii ortodocși, fiind închinată pomenirii Sfântului Apostol Andrei, „cel Întâi Chemat” la slujirea apostolică
După luminatul praznic al Vovideniei, când Biserica o cinstește pe Maica Domnului ca „Ușa Tainică” prin care a intrat în lume Mântuitorul Hristos, sufletele
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – primul mare praznic al Postului Crăciunului și unul dintre cele douăsprezece Praznice Împărătești, este așezat de Biserica
Luna noiembrie deschide pentru creștinii ortodocși o perioadă de pregătire duhovnicească specială, prilejuită de începutul Postului Nașterii Domnului. Este un reper important pe drumul
Așa cum știm, în tradiția ortodoxă, prietenia dintre sfinți și animale are rădăcini adânci, dezvăluind legătura tainică dintre om și întreaga creație a lui
În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica noastră Ortodoxă îi sărbătorește pe Sfinții Mihail și Gavriil, cunoscuţi drept conducătorii cetelor de îngeri. Aceasta este