Primele zile ale Postului Mare sunt adesea resimțite ca o trecere bruscă de la tumultul lumii la liniștea chemării lui Dumnezeu. În acest răstimp al „primăverii sufletelor” – așa cum mai este numit Postul Mare – nu puțini sunt cei care se simt copleșiți de asprimea efortului ascetic sau de propria neputință. Însă, pentru Gheronda Iosif Vatopedinul, ucenicul iubit al Sfântului Iosif Isihastul, această perioadă nu este una caracterizată de interdicții, ci despre o oportunitate uriașă: deschiderea propriei noastre „universități” duhovnicești.
Departe de a fi o simplă teorie, învățăturile sale sunt ancorate într-o experiență titanică de luptă cu patimile și de pregustare a Harului. El ne invită să privim postul nu ca pe o pedeapsă, ci ca pe un „laborator” în care, prin rugăciune și mai ales printr-o neclintită nădejde, chipul și sufletul nostru este plămădit din nou după Chipul Mântuitorului Hristos.
În Grădina Maicii Domnului la 25 de ani
Gheron Iosif Vatopedinul (1921–2009) a fost unul dintre cei mai însemnați părinți athoniți ai secolului XX, ucenic apropiat al Sfântului Cuvios Iosif Isihastul. S-a născut la 1 iulie 1921 în Cipru, într-un mod cu totul providențial: chiar în grădina unei mănăstiri, în timpul Sfintei Liturghii la care participa mama sa. La botez a primit numele Socratis și, încă din adolescență, s-a arătat profund atașat de viața Bisericii, fiind nelipsit de la slujbe și atras de scrierile Sfinților Părinți.
La doar 15 ani a intrat în obștea Mănăstirii Stavrovuni din Cipru, iar în 1946 a plecat în Sfântul Munte Athos, unde a devenit ucenic de chilie al Cuviosului Iosif Isihastul. A trăit ani de aspră nevoință, în condiții grele, marcate de post, priveghere și lipsuri materiale, fără a cârti vreodată. El însuși mărturisea că nici severitatea programului, nici greutățile vieții nu i-au slăbit râvna, fiind întărit de harul lui Dumnezeu și de rugăciunile bătrânilor.
După mutarea obștii la Nea Skiti, a trecut printr-o grea problemă de sănătate. În chip minunat însă, prin mijlocirea Maicii Domnului și a Sfântului Pantelimon, s-a vindecat, lucru care a întărit și mai mult credința celor din jur. În anul 1987, împreună cu obștea sa, s-a stabilit la Mănăstirea Vatoped, unde a devenit unul dintre cei mai respectați și iubiți duhovnici ai Athosului. Prin cuvântul său viu și plin de experiență, a călăuzit numeroși monahi și credincioși, lăsând în urmă o bogată moștenire duhovnicească, consemnată în mai multe volume de învățături.
A trecut la Domnul în pace, rămânând în conștiința multora ca un părinte exigent cu sine, dar plin de dragoste față de oameni. Pentru cei care nu știu, o mare minune s-a întâmplat la trecerea sa la Domnul, impresionându-i pe toți cei care erau de față: chipul i s-a transformat, pur și simplu, s-a luminat și a început să zâmbească, așa cum se poate observa în fotografiile care s-au viralizat imediat. Acest fapt minunat s-a petrecut la aproximativ 45 de minute după adormirea sa, lucru unic în toată istoria creștinismului și a Bisericii noastre, deoarece nu mai există vreo altă consemnare care să documenteze o astfel de întâmplare.
Pentru a înțelege mai bine cum putem trăi aceste zile ale Postului Mare cu folos duhovnicesc, am descoperit câteva sfaturi în volumul Gheronda Iosif, Învățături din Athos, ediția a III-a, apărută la Editura Sfintei Mari Mănăstiri Vatoped din Sfântul Munte Athos în anul 1999, pe care ne-am propus să le împărtășim cu dvs., cititorii și prietenii Bizanticons Art, ca sprijin la începutul acestui drum al pocăinței.
- Începe prin a te privi cu sinceritate
Când Dumnezeu îl cheamă pe om, spune Gheron Iosif, primul pas este să se cerceteze cu rigoare și să vadă unde viața lui s-a aflat în afara voii dumnezeiești. Nu pentru a se osândi, ci pentru a începe pocăința.Pocăința nu este un moment trecător, ci o lucrare fără sfârșit, pentru că și Dumnezeu este fără sfârșit. În primele zile ale Postului, să ne oprim puțin din alergare și să ne întrebăm: unde m-am îndepărtat? unde am slăbit? unde am rănit?Apoi să spunem simplu: „Doamne, vreau să mă întorc”.
2. Nu lăsa timpul să se risipească
În cadrul volumului menționat mai sus, Gheron Iosif vorbește cu fermitate despre risipirea timpului. În Post, nu există „timp liber” în sensul golirii de sens. Fiecare clipă poate deveni întâlnire cu Dumnezeu. Dacă programul îți oferă un răgaz, nu-l umple imediat cu zgomot sau distracție. Intră în „chilia” ta – fie că este camera ta, fie că este liniștea inimii tale – și îngenunchează. Bate la poarta lui Hristos cu stăruință și spune o rugăciune scurtă. În aceste gesturi mici se plămădește omul lăuntric.
3. Hrănește-ți sufletul din Scriptură și din scrierile Părinților
Un îndemn deosebit al lui Gheron Iosif este acela de a citi cu credință și dor din Sfânta Scriptură și din scrierile Sfinților Părinți. El mărturisește că studiul făcut în liniște aduce mult har, pentru că ne pune în legătură vie cu experiența sfinților. Părinții nu sunt simple figuri istorice ci, prin cuvintele lor, dragostea lor părintească continuă să lucreze. În prima săptămână a Postului, deschide zilnic Evanghelia, chiar și pentru câteva minute. Citește încet, cu rugăciune. Ține minte un verset care să te însoțească peste zi.
4. Nu te descuraja în luptă
Adesea, în Post, ne hotărâm să nu mai greșim, iar la scurt timp constatăm că am căzut din nou. Gheron Iosif spune limpede: cât timp omul se luptă și urăște patima, chiar dacă nu o poate birui deplin, el se află în stare de pocăință. Pocăința încetează doar când încetăm lupta și spunem: „Nu mai pot”. Aceasta este deznădejdea. Să nu ne împuținăm la suflet. „Fără Mine nu puteți face nimic”, spune Hristos. Dar cu El, toate sunt cu putință. Ridicarea după fiecare cădere este semnul nădejdii vii.
5. Învață răbdarea și păstrează dragostea
Dumnezeu nu lucrează întotdeauna după graba noastră. Ne rugăm și nu vedem imediat rodul. Dar, spune Gheron Iosif, Dumnezeu întârzie, însă nu uită. El pregătește sufletul, împrejurările și timpul potrivit. În același timp, Postul ne pune la încercare și în relațiile cu ceilalți. Oboseala poate aduce iritare, neînțelegeri, răstălmăciri. De aceea, dragostea trebuie să aibă întâietate. Un simplu „Iartă-mă” rostit la timp poate opri o ruptură. Dragostea este stavilă împotriva ispitei și putere de mântuire pentru aproapele nostru.
Să pășim, așadar, în aceste prime zile ale Postului cu inima sus, înarmați cu studiul scrierilor sfințitor, cu rugăciunea smerită și, mai ales, cu acea dragoste care acoperă toate neputințele. Să nu uităm că, pe acest drum, nu suntem singuri: avem cu noi rugăciunile Sfinților Părinți și făgăduința neclintită a Mântuitorului că cel ce caută, va afla, celui ce cere, i se va da, iar celui ce bate, i se va deschide. Un post binecuvântat tuturor!
