Ce este, de fapt, „lăsatul secului” pentru Postul Mare și ce „ritual” special are lor în mănăstiri în această zi?

Postul Paştilor sau Patruzecimea, adică postul pe care îl ținem înaintea Praznicului Învierii Domnului, este una dintre cele mai importante perioade de pregătire duhovnicească din Biserica noastră Ortodoxă. Cunoscut în popor și sub numele „Postul Păresimilor”, el va începe în acest an luni, 7 martie 2022 şi se va încheia în ziua de sâmbătă, 23 aprilie, în ajunul slăvitului Praznic al Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Probabil nu este o noutate pentru nimeni informația că, înainte de a intra într-unul dintre cele patru posturi rânduite de Biserica Ortodoxă pe parcursul unui an bisericesc (Postul Nașterii Domnului, al Sfintelor Paști, al Sfinților Apostoli Petru și Pavel sau al Adormirii Maicii Domnului), Biserica noastră a hotărât o zi care să marcheze finalul zilelor în care puteam mânca orice tip de alimente, zi care mai este numită și „lăsatul secului” sau „lăsatul de sec”. Ce înseamnă acest lăsat de sec așezat înaintea postului Mare și care sunt caracteristicile speciale ale acestei zile sau ce rânduială aparte are loc în mănăstirile ortodoxe în această duminică sunt doar două dintre întrebările pe care le-am primit de la clienții noștri. Vă propunem să descoperim împreună răspunsurile în rândurile de mai jos!

Întâi de toate, un detaliu pe care ar trebui să-l ținem minte în acest context: Postul Paștilor este cel mai lung și mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. El a fost rânduit de către Sfinții Părinți ai Bisericii noastre pentru a-i pregăti sau instrui pe catehumeni (adică pe candidații la botez, pe cei care se pregăteau să intre în Biserică). După tradiția primelor secole creștine, aceștia urmau să primească botezul de Paști și se străduiau să postească în această perioadă în semn de jertă și de primenire sufletească pentru întâmpinarea cu vrednicie a Tainei Sfântului Botez, dar și a tuturor Pătimirilor Domnului și a Învierii Sale din morți. Totodată, numărul de 40 de zile al Postului Mare ne amintește de postirea Mântuitorului înainte de începerea activităţii Sale, de unde i s-a dat şi denumirea populară de Păresimi (privenită din latinescul quadragesima) sau Patruzecime (Τεσσαρακοστή).

Potrivit liturgistului Badea Cireșanu, din punct de vedere etimologic, sintagma „lăsatul secului” s-ar fi format printr-o aglutinare (un procedeu de formare a cuvintelor prin lipirea strânsă a unei particule sau a unul cuvânt de alt cuvânt), de la expresia „lăsatul seculului”, a secolului sau a timpului acestuia lumesc, cu toate ale sale, așa cum este el definit de Sfântul Apostolul Ioan: „Tot ce este de la lume, aceasta este: pofta trupului si pofta ochilor și trufia vietii” (I Ioan 2, 16). În alte limbi există diferiți termeni pentru a denumi acest moment de trecere. În limba italiană, spre exemplu, termenul folosit este „carnevale”, adică „adio carne”, din acea zi începând Postul Paștelui.

O rânduială aparte, care se ține cu sfințenie în această zi a lăsatului de sec mai ales în mănăstirile noastre și care merită pe deplin să fie amintită în cadrul editorialului nostru este „Vecernia iertării”, considerată a fi prima slujbă care deschide calea Postului Mare. Ce presupune această slujbă, mai exact? Vecernia Iertării este un ritual special, în cadrul căruia slujitorii se îmbrățișează cerându-și iertare în mijlocul bisericii, pentru a intra cu inimile curate în Post. Preotul (starețul, în mănăstiri) se închină spre cei prezenți la slujbă şi îşi cere iertare, apoi credincioşii vin pe rând ca să sărute Sfânta Cruce din mâna preotului, cerând binecuvântare pentru a ține așa cum se cuvine Postul Paștilor. Conform rânduielii, prima parte a slujbei se oficiază cu veșminte obișnuite, deschise la culoare, urmând ca după cântarea „Lumină lină” și vohodul preoților să începaă cântarea prochimenului: „Să nu întorci faţa Ta de la sluga Ta; Când mă necăjesc degrab mă auzi! Ia aminte spre sufletul meu şi-l mântuieşte pe el”. Acesta este momentul zero, clipa care anunță că am intrat „în mod oficial” în Postul Mare. Iar lucrul acesta se observă imediat într-un gest al preoților slujitori: aceștia dezbracă veșmintele albe, luminoase și le îmbracă pe cele cernite, de culoare închisă, după care toate veșmintele din Biserică și din Sfântul Altar sunt schimbate. Oricine participă la o astfel de slujbă înțelege că întreaga simțire și înfățișare a Bisericii intră în această atmosferă de pocăință profundă, de smerenie și de pregătire cuviincioasă pentru Pătimirile Domnului care stau să vină. Scopul principal al acestei slujbe este acela de a ne învăţa să iertăm și să ne împăcăm cu semenii, dar și faptul că fără de iertare, nu putem să ne asumăm pe deplin atmosfera de pocăinţă a Postului Mare, care ar trebui să caracterizeze fiecare gest, fiecare acțiune a noastră din această perioadă aparte.

Iar dacă în mănăstiri observăm că deja lucrurile se schimbă din punct de vedere liturgic, ne întrebăm – ce ar trebui să facem, cum ar trebui să procedăm noi, mirenii, pentru a intra în Post așa cum o făceau odinioară străbunii noștri: în pace, dragoste și curăție? Ei bine, putem pune început bun încă din ziua lăsatului de sec. Cum? Punând mâncarea și pe toate cele ce țin de lume și de lumesc în plan secund și încercând să „imităm” pe cât posibil purtarea călugărilor, pe care literatura monahală îi numeşte „îngeri în trup”.

Așa cum ei își schimbă veșmintele la Vecernia iertării, să ne schimbăm și noi prioritățile și să facem din lăsatul secului și din întreaga perioadă a Postului Mare un timp al rugăciunii și să ne îngrijim sufletele prin milostenia oferită celor ce nu au ce mânca, prin spovedire şi primirea Sfintei Euharistii. Vom spune că ne este greu. Desigur! Nu-i deloc ușor să renunțăm la toate cele ale pântecelui, atât de la îndemână în supermarketuri sau la orice fast-food din colț de stradă. Însă, să ne gândim mereu la „îngerii în trup” care se nevoiesc mult mai atent, mult mai curat și mai îngrijit decât o facem noi. Iar dacă la finalul postului vom constata că n-am reușit să ne asemănăm lor, măcar vom fi împliniți cu cele două aripi umile pe care le-am dobândit, după cuvintele Monahului Agapie Criteanul: „De voieşti dar să se îndrepteze rugăciunea ta ca tămâia şi să meargă în urechile Împăratului Hristos, pune cele două aripi, de care am spus: postul şi mila, pentru ca să zbori mai lesnicios cu ele”.

Postul Paștilor este o perioadă specială, în care trebuie să intensificăm nu doar rugăciunea și milostenia, ci și lecturile duhovnicești. De aceea, venim în sprijinul dumneavoastră cu Candela Dăruirii, invenția minunată a unui părinte din Munții Șureanu, dar și cu o selecție dintre cele mai frumoase cărți de rugăciuni, alături de câteva volume – făclii pe calea postului – în ale căror pagini veți găsi, cu siguranță, liniștea și nădejdea de care avem atâta nevoie cu toții. Click pe linkurile aflate sub cărțile mai jos pentru detalii și comenzi:

Foto: basilica.ro