Vineri, 7 mai 2021, în Săptămâna Luminată, când Biserica noastră prăznuiește Izvorul Tămăduirii, orașul Vatra Dornei din județul Suceava îmbracă haine de sărbătoare. La Catedrala „Sfanta Treime” din parcul central al stațiunii sucevene va avea loc, într-un cadru duhovnicesc aparte, sfințirea unei copii a Icoanei Maicii Domnului Eleovrytissa (Izvorâtoarea de ulei), adusă din Muntele Athos, de la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped, prin strădania și mărinimia unui enoriaș al parohiei și prin smerita dragoste și bucurie a familiei sale.
Programul liturgic special dedicat acestui frumos moment va începe în seara zilei de joi, 6 mai, cu săvârșirea slujbei Vecerniei, la care sunt așteptați locuitorii orașului Vatra Dornei, alături de toți cei care doresc să aducă un prinos de cinstire și mulțumire Maicii Domnului.
A doua zi, pe 7 mai, tocmai în ziua dedicată cinstirii Icoanei Maicii Domnului Eleovrytissa în cadrul Bisericii noastre, icoana și cele două clopote noi vor fi sfințite în cadrul unei slujbe oficiate de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Preasfințitul Episcop Damaschin Dorneanul. Cu acest prilej, credincioșii îi vor putea aduce cântare de laudă și de mulțumire Maicii lui Dumnezeu. Considerăm acest eveniment istoric o binecuvântare peste plaiurile Bucovinei.
Care este povestea icoanei Maicii Domnului Eleovrytissa?
Icoana Maicii Domnului Eleovrýtissa (Izvorâtoarea de ulei) datează din secolul al XIV-lea și este amplasată în chelăria Sfintei Mari Mănăstiri Vatoped. Istoria sa este una cu totul deosebită: într-o vreme, pe când mănăstirea trecea printr-o perioadă de mare lipsă a uleiului, Cuviosul Ghenadie avea ascultarea de „iconom al uleiului” sau „dochiár”, adică avea în grijă păstrarea şi administrarea uleiului din magazia mănăstirii. Într-o zi, bucătarul mănăstirii s-a plâns egumenului, spunându-i că Ghenadie nu oferă bucătăriei suficient ulei pentru pregătirea mâncării, gândindu-se că trec printr-o perioadă de restriște. Egumenul i-a poruncit părintelui Ghenadie să dea ulei fraţilor ca şi mai înainte, nădăjduind în milostivirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Mergând cuviosul Ghenadie la ascultarea sa, de îndată ce a intrat în cămara în care se păstra uleiul, a văzut cum acesta curgea din abudență, peste vasele de lut. Din acea clipă, pentru că Icoana Maicii Domnului, care se afla în acea cămară, a început să răspândească bună-mireasmă pretutindeni, părinții mănăstirii au numit-o pe ea Dochiarítissa, Eleovrytissa sau, pe limba noastră, Izvorâtoarea de ulei.
Click aici pentru a afla mai multe informații despre Icoanei Maicii Domnului Eleovrytissa (Izvorâtoarea de ulei): Binecuvântare peste plaiurile Bucovinei: Icoana Maicii Domnului Eleovrytissa va fi adusă la Vatra Dornei
Doriți să așezați icoana Maicii Domnului Eleovrytissa (Izvorâtoarea de ulei) în colțul dumneavoastră de rugăciune? Pe site-ul nostru, www.bizanticons.ro, găsiți câteva copii după icoanele făcătoare de minuni de la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped din Muntele Athos. Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/479-icoane-de-la-sfanta-si-marea-manastire-vatoped