Șapte săgeți în inima Maicii Domnului: Povestea icoanei „Îmblânzirea inimilor împietrite”

Încă din primele veacuri, creștinii au cinstit-o pe Maica lui Dumnezeu, conștienți fiind de marea ei mijlocire înaintea Mântuitorului Hristos, numind-o fie Mireasă, pururea Fecioară sau Scară către Cer, fie Apărătoare în primejdii sau Doamna Îngerilor. I-au compus imne și rugăciuni, cântări și acatiste, i-au închinat sărbători și au reprezentat-o în felurite icoane, multe dintre ele dovedind puteri miraculoase și fiind, apoi, cunoscute ca icoane făcătoare de minuni.

Câteva detalii despre o astfel de icoană sfântă vrem să aducem în atenția dumneavoastră astăzi, la început de aprilie. O reprezentare aparte a Maicii Domnului, nu doar din punct de vedere iconografic, ci și din perspectiva poveștii pe care o spune, din generație în generație, tuturor celor care se închină cu evlavie înaintea ei. Printre icoanele Maicii Domnului care ridică de multe ori semne de întrebare din partea închinătorilor se numără și icoana Maicii Domnului cu șapte săgeți, prăznuită în fiecare an în ziua dinaintea ajunului praznicului Adormirii Maicii Domnului, pe 13 august.

Caracterul original al acestei reprezentări constă în faptul că inima Maicii Domnului este străpunsă cu șapte sulițe sau săgeți, a căror dispunere diferă de la icoană la icoană: fie patru pe partea stângă și trei pe partea dreaptă, fie invers sau câte trei în fiecare parte și una pe verticală în partea de jos. Numărul șapte semnifică, potrivit iconografilor, necazul, profunzimea durerii și suferința Maicii Sfinte pentru Fiul Său, care nu se mai odihnește este în brațele sale, ca în celelalte icoane, ci a murit pe Cruce pentru păcatele noastre. Icoana mai este numită și „Îmblânzirea inimilor împietrite” căci Maica Domnului, cu inima ei de mamă, îi vindecă pe cei împietriți, răsplătește rugăciunile fiilor Ei și îi mângâie cu Sfântul Ei Acoperământ.

Fundamentul scripturistic al acestei reprezentări se regăsește în proorocia Dreptului Simeon, unul dintre cei 70 de înţelepţi care au tradus din limba ebraică în limba greacă Vechiul Testament. El este cel care a ieșit în pragul templului din Ierusalim pentru a-L întâmpina pe Domnul nostru Iisus Hristos atunci când a fost dus de către Fecioara Maria și Iosif la patruzeci de zile de la nașterea Sa. În acea clipă, după cum citim în Sfânta Scriptură, Dreptul Simeon i-a spus Preasfintei Născătoare de Dumnezeu: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi” (Lc. 2, 34-35).

Deși „lada de zestre” a artei bisericești Ortodoxe păstrează mai multe reprezentări ale icoanei Maicii Domnului cu șapte săgeți, dar și diferite copii ale acestora, una dintre ele este mai cunoscută, datorită poveștii sale și a minunilor săvârșite – cea aflată în biserica „Sfântul Ioan Teologul” aflată lângă orașul Vologda din nord-vestul Rusiei.

Tradiția spune că, demult, într-o noapte, un bărbat în vârstă și slăbit de povara bolii pe care o purta de multă vreme, a auzit o voce într-un vis, care i-a promis că va dobândi vindecare dacă va merge la Biserica „Sfântul Ioan Teologul” și va descoperi o icoană a Maicii Domnului uitată în clopotniță. Fără să mai zăbovească, a pornit încrezător la drum. De două ori s-a dus la biserică, însă cei de acolo nu l-au lăsat să urce în turn din pricina stării sale de sănătate. A treia oară, insistând să ajungă până sus și povestindu-le celor ce se ocupau de biserică visul său, a urcat și a recunoscut imediat icoana din vis. Pentru mult, timp, din motive neștiute, icoana aceasta care era așezată în clopotniţa bisericii a fost întoarsă cu faţa în jos şi considerată… o simplă scândură pe care paraclisierul călca în drumul spre clopot. Căzând înaintea icoanei și rugându-se cu lacrimi pentru tămăduire, bărbatul s-a făcut sănătos, spre uimirea celor care asistaseră de la bun început la întâmplare.

Vestea despre această mare minune s-a răspândit în întregul oraș și, în scurtă vreme, în toată regiunea aceea. Credincioși din toate părțile țării au început să o viziteze și să i se închine, apoi veneau să mulțumească pentru tămăduirile primite. Bunăoară, în anul 1830, când în orașul Vologda era încercat de o puternică epidemie de holeră, icoana Maicii Domnului cu șapte săgeți a fost purtată de clerici însoțiți de mulțime de credincioși într-o procesiune prin oraș, iar epidemia s-a oprit. De asemenea, se spune că icoana a lăcrimat pe 12 august 2000, când o explozie accidentală a unei torpile a provocat scufundarea submarinului Kursk, dar și în data de 11 septembrie 2001, când au fost bombardate Turnurile Gemene din New York.

Pentru că nu toți avem șansa sau posibilitatea să-i aducem prinosul nostru de laudă și cinstire Preasfintei Născătoare de Dumnezeu înaintea acestei minunate icoane tocmai în îndepărtata Rusie, trebuie să știți că am adunat pentru dumneavoastră câteva astfel de reprezentări de la unii dintre cei mai pricepuți iconari, cu tradiție de zeci de ani în domeniul iconografiei bizantine. Alegeți dintre toate icoanele pe cea care vi se pare cu adevărat apropiată sau de suflet și comandați-o, apăsând click pe următoarele linkuri:

Icoana argintata – Maica Domnului cu 7 sageti 17×22 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-suport-plastic/11376-icoana-argintata-maica-domnului-cu-7-sageti-17×22-cm.html
Icoana argintata – Maica Domnului 7 Sageti 12,5×15,5 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-lemn-pc/16012-icoana-argintata-maica-domnului-7-sageti-125×155-cm.html
Icoana argintata – Maica Domnului 7 Sageti 12,5×15,5 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-lemn-pb/16026-icoana-argintata-maica-domnului-7-sageti-125×155-cm.html
Icoana Ag925 lemn Maica Domnului 7 Sageti 18x22cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-lemn-ps/10851-icoana-ag925-lemn-md-7-sageti-18x22cm.html
Icoana Ag925 Maica Domnului 7 Sageti / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pp/2793-icoana-ag925-md-7-sageti.html
Icoana argintata – Maica Domnului cu 7 sageti 11×12 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-lemn-xm/11131-icoana-argintata-maica-domnului-cu-7-sageti-11×12-cm.html
Icoana argintata – Maica Domnului 7 Sageti 10×14 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-lemn-pw/2724-icoana-argintata-maica-domnului-7-sageti-10×14-cm.html
Icoana argintata – Maica Domnului 7 Sageti 12,5×15,5 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-lemn-pb/16042-icoana-argintata-maica-domnului-7-sageti-125×155-cm.html
Icoana argintata – Maica Domnului cu 7 sageti 12×16 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-suport-plastic/11478-icoana-argintata-maica-domnului-cu-7-sageti-12×16-cm.html
Icoana pe lemn – Maica Domnului cu 7 sageti 33×43 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-rusesti-pe-lemn-frezat/17057-icoana-pe-lemn-maica-domnului-cu-7-sageti-33×43-cm.html