„Sporitoarea Grânelor”: Povestea icoanei în care Maica Domnului binecuvintează un lan de secară

Așa cum am mai spus-o și în alte rânduri, unul dintre scopurile proiectului nostru editorial, al echipei Bizanticons Art este și acesta: de a aduce în fața dumneavoastră, în câteva rânduri, informații și idei teologice legate de istoria unor icoane și de modul în care au fost pictate sau descoperite. Poate că nu mulți dintre noi am întâlnit, astfel, în călătoriile noastre duhovnicești, poveștile icoanelor în fața cărora ne-am plecat genunchii sau, cel mai probabil, deseori ne-am întrebat care este scopul anumitor elemente iconografice zugrăvite în icoane și am căutat, ulterior, explicații.

Printre aceste icoane care ridică de multe ori semne de întrebare din partea închinătorilor se numără și icoana Maicii Domnului „Sporitoarea Grânelor”, prăznuită în fiecare an în ziua de 15 octombrie. Este cu adevărat o reprezentare unică a icoanei Maicii Domnului, a cărei poveste vă propunem să o descoperiți în rândurile care urmează.

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost pictată cu binecuvântarea Sfântului Ambrozie de la Optina, un mare ascet rus din secolul al XIX-lea care care a primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii cu ajutorul căruia a mângâiat și a vindecat inimile tuturor celor care l-au întâlnit. Conform documentelor vremii, Sfântul Ambrozie a Sfântul a întemeiat o mănăstirea numită „Şamordino”, în apropiere de Optina (lângă orașul Kozelsk din Rusia de astăzi) și a dăruit monahiilor care viețuiau acolo icoana Maicii Domnului „Sporitoarea grânelor”, ca un cadou și o binecuvântare la început de drum.

Icoana a fost pictată la Mănăstirea Bolkov, în jurul anului 1890, în urma rugăminții Sfântului Ambrozie și a unei specificații interesante – i-a scris stareței ca Maica Domnului să fie pictată plutind pe norii cerului cu mâinile întinse spre binecuvântare, iar la picioarele ei să fie reprezentat un câmp de secară, pe jumătate secerat și legat în mai mulți snopi. Explicația acestei reprezentări neobișnuite aste aceea că, Maica Domnului ascultă în mod deosebit rugăciunile celor care o cheamă în ajutor și care, prin efort cinstit, prin munca propriilor lor mâini își dobândesc „pâinea cea de toate zilele”, după cum rostim cu toții în rugăciunea pe care ne-a lăsat-o Însuși Hristos: Tatăl Nostru.

Tot Sfântul Ambrozie s-a ocupat și de stabilirea unei date de pomenire a Icoanei „Sporitoarea Grânelor”, în data de 15 octombrie, ca şi de întocmirea unui Acatist al Icoanei, cu o particularitate deosebită: fiecare icos se termină cu stihul: „Bucură-te, Ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine! Dă-ne şi nouă, nevrednicilor, roua harului tău şi arătată fă milostivirea ta!”. Ba chiar a plătit pentru realizarea mai multor copii ale icoanei, pe care le-a oferit atât ucenicilor săi din alte mănăstiri, cât şi prietenilor din lume. Tradiția spune că atât de mare evlavie avea Sfântul la această icoană încât, fiind bolnav și țintuit la pat de suferință, el nu-și dorea decât să asculte Acatistul Icoanei „Sporitoarea grânelor” cântat de câteva măicuţe. Coincidență sau nu, Sfântul Ambrozie a trecut la cele veșnice în ziua de 10 octombrie 1891 și a fost așezat în mormânt chiar în data de 15 octombrie, în care era prăznuită icoana sa deosebită.

De altfel, prima minune săvârşită de icoana Maicii Domnului „Sporitoarea Grânelor” s-a petrecut cu puțină vreme înainte de trecerea la Domnul a Sfântului Ambrozie. În anul 1891, Rusia trecea printr-o mare foamete, datorată în special manei grânelor (mai ales a secarei). Oamenii erau disperați, copiii plângeau din pricina foamei și începuseră, chiar, să consume rădăcini și plante care încă nu se uscaseră de căldură. Gândindu-se că numai o minune poate feri obștea de la pieire, stareța Mănăstirii Şamordino a îndemnat toate maicile să se roage înaintea icoanei Maicii Domnului „Sporitoarea Grânelor” și, prin pronia lui Dumnezeu și prin mijlocirea Preasfintei Sale Maici, grânele mănăstirii n-au fost deloc afectate de mană, ba chiar mai mult anul a fost unul spornic și hambarele mănăstirii au fost umplute mai bine decât în alți ani.

În următorul an, Ioan Cerepanov, unul dintre ucenicii Sfântului Ambrozie, a trimis pe cheltuiala sa o copie a icoanei „Sporitoarea Grânelor” la Mănăstirea rusească Piatniţa. Icoana s-a dovedit și ea a fi făcătoare de minuni, căci odată cu sosirea icoanei și săvârșirea acatistului închinat ei de către obștea mănăstirii și de către cei care erau apropiați sfântului așezământ, seceta a încetat și Dumnezeu a trimis ploaie peste acel ținut greu încercat.

Din om în om, această întâmplare minunată a străbătut mări și țări până când toată lumea Ortodoxă a aflat cât de important este să îți respecți făgăduințele făcute înaintea lui Hristos și a Maicii Sale. Așadar, luând aminte la povestea acestei icoane a Maicii Domnului, atunci când în viața noastră suntem asediați de ispite și încercări, de felurite păcate și patimi, să ne asemănăm părinților de odinioară și să o chemăm pe Maica Domnului în ajutor. Plecându-ne genunchii seara, înaintea icoanei sale, să îi mulțumim pentru o nouă zi pe care am petrecut-o aici, pe acest pământ și să o rugăm să ne acopere în tot ceasul cu Cinstitul Ei Acoperământ.

Am pregătit pentru dumneavoastră, în această zi însemnată, așezată după praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva, trei icoane ale Maicii Domnului „Sporitoarea Grânelor”, dar și câteva dintre cele mai frumoase icoane, spre folosul și ajutorul tuturor. Click pe linkurile aflate sub icoanele de mai jos pentru detalii și comenzi:

Icoana pe lemn – Maica Domnului Sporirea granelor 20×24 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-rusesti-pe-lemn/13558-icoana-pe-lemn-maica-domnului-sporirea-granelor-20×24-cm.html
Icoana pe lemn – Maica Domnului Sporirea granelor 15×18 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-rusesti-pe-lemn/15416-icoana-pe-lemn-maica-domnului-sporirea-granelor-15×18-cm.html
Acatistul Maicii Domnului Sporirea Granelor 25/set / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/acatiste/1440-acatistul-maicii-domnului-sporirea-granelor-25-set.html
Icoana din argint – Maica Domnului Paramythia – Mangaietoarea 9×11 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-din-argint/18827-icoana-din-argint-maica-domnului-paramythia-mangaietoarea-9×11-cm.html
Icoana iconostas – Maica Domnului cu lacrimi – Filimeni 33×51 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoana-metal-pe-lemn/16141-icoana-iconostas-maica-domnului-cu-lacrimi-filimeni-33×51-cm.html
Icoana in rama – Maica Domnului de la Ierusalim 40×50 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoana-metal-in-rama/51-icoana-in-rama-maica-domnului-de-la-ierusalim-40×50-cm.html
Icoana argintata – Maica Domnului cu 3 Maini – Trihirussa 27×32 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-in-rama-k701-27x32cm/13919-icoana-argintata-maica-domnului-cu-3-maini-trihirussa-27×32-cm-k701-029.html
Icoana din argint – Maica Domnului Vimatarissa – Altarita 6,5×10,5 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-din-argint/18675-icoana-din-argint-maica-domnului-vimatarissa-altarita-65×105-cm.html
Icoana metal – Maica Domnului din Kazan 21×25 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-antichizate-pe-lemn-xpa/11174-icoana-metal-maica-domnului-din-kazan-21×25-cm.html
Icoana argintata – Maica Domnului Pantanassa – Vindecatoarea de cancer 15×21 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-lemn-pw/15977-icoana-argintata-maica-domnului-pantanasa-vindecatoarea-de-cancer-15×21-cm.html
Icoana argintata – Maica Domnului Pantanassa – Vindecatoarea de cancer 25×30 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-in-rama-k1101-25×30-cm/14942-icoana-argintata-maica-domnului-pantanassa-vindecatoarea-de-cancer-25×30-cm-k1101-104.html
Icoana argintata – Maica Domnului Gerontissa – Sporul casei 14×29,5 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-lemn-pb/15994-icoana-argintata-maica-domnului-gerontissa-sporul-casei-14×295-cm.html
Icoană argintată – Acoperământul Maicii Domnului 20×26 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-lemn-pw/16018-icoana-argintata-acoperamantul-maicii-domnului-20×26-cm.html
Icoană din argint pe lemn – Maica Domnului din Vladimir 18x22cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-lemn-ps/10845-icoana-ag925-lemn-md-vladimir-18x22cm.html
Icoana argintata – Maica Domnului Gerontissa – 23x38cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-cu-maica-domnului-gerontissa-stareta/10985-icoana-argintata-maica-domnului-gerontissa-23x38cm.html
Icoana argintata – Maica Domnului cu lacrimi – Filimeni 36x44cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-in-rama-k700-36x44cm/13923-icoana-argintata-maica-domnului-cu-lacrimi-filimeni-36x44cm-k700-404.html
Icoana argintata – Maica Domnului Milostiva – Kykkiotisa 24×29 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-lemn-ps/10875-icoana-argintata-maica-domnului-milostiva-kykkiotisa-24×29-cm.html
Icoana argintata – Maica Domnului cu 3 Maini – Trihirussa 36x44cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-in-rama-k700-36x44cm/13897-icoana-argintata-maica-domnului-cu-3-maini-trihirussa-36x44cm-k700-029.html
Icoana cizelata – Maica Domnului cu 3 Maini – Trihirussa – pietre semipretioase – aurita si argintata 90×111 cm / https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-cizelate-manual/14834-icoana-cizelata-maica-domnului-cu-3-maini-trihirussa-pietre-semipretioase-aurita-si-argintata-90×111-cm.html

Foto: doxologia.ro