Cum se nasc, astăzi, cântări noi pentru Maica Domnului și cum se păstrează, în același timp, rigoarea unei tradiții imnografice vechi de secole? Volumul „Canon și alte cântări în cinstea Maicii Domnului – glas 1”, apărut la Editura ISIHIA, oferă o incursiune rară în acest univers discret al imnografiei. Alcătuit la Mănăstirea Vatoped, în Sfântul Munte Athos, volumul reunește 413 tropare însoțite de partituri psaltice și deschide o serie de opt volume dedicate Născătoarei de Dumnezeu.
Există în cultul ortodox cântări pe care credincioșii le aud atât de des, încât par să fi fost dintotdeauna acolo. Canoanele Maicii Domnului, bogorodișnele, sedelnele, condacele și stihirile închinate Născătoarei de Dumnezeu însoțesc aproape necontenit rugăciunea Bisericii. În spatele fiecărui asemenea text se află însă un adevărat atelier imnografic, în care teologia, poezia, Sfânta Scriptură, metrica și muzica trebuie să se întâlnească într-o formă care să poată deveni, firesc, cântare la strană.
O asemenea lucrare stă la originea volumului „Canon și alte cântări (tropare, sedelne, condace și stihiri) în cinstea Maicii Domnului – glas 1”, apărut la Editura ISIHIA. Cartea, cu 208 pagini de text și partituri, reunește nu mai puțin de 413 tropare, toate pe glasul 1 și toate alcătuite în metrică bisericească. Textele au fost scrise în luna ianuarie a anului 2024, în Sfânta și Marea Mănăstire Vatoped din Sfântul Munte Athos, iar melurghisirea întregului material îi aparține lui Ilie-Rareș Cîmpean (Imnitor). Corectura a fost realizată de prof. univ. dr. habil. Felicia Dumas, iar tehnoredactarea, paginarea și grafica au fost realizate de Mănăstirea Vatoped. Cartea face parte din colecția „În metrică bisericească”, seria „Canoane”, și reprezintă începutul unui proiect mult mai amplu: este primul dintre opt volume închinate Maicii Domnului, corespunzătoare celor opt glasuri ale muzicii bisericești.
Ce înseamnă să scrii astăzi un tropar?
Cele 413 tropare nu sunt simple poezii religioase cărora li s-a adăugat ulterior o melodie. În tradiția imnografică bizantină, textul și muzica sunt strâns legate, iar alcătuirea unei cântări presupune respectarea structurii modelului melodic pe care aceasta urmează să fie cântată. Aici intervine ceea ce volumul numește „metrica bisericească”.
Un tropar nou trebuie să respecte o serie de reguli tehnice. Isostihia presupune păstrarea aceluiași număr de stihuri ca în model; isosilabia, păstrarea aceluiași număr de silabe în stihurile corespunzătoare; isotonia urmărește corespondența accentelor tonice, iar omotonia, așezarea acestora în aceleași poziții silabice. Sunt termeni tehnici, însă rostul lor este foarte concret: cuvintele noi trebuie să poată fi cântate firesc pe melosurile bisericești consacrate. Dacă numărul silabelor sau locul accentelor se schimbă, relația dintre text și melodie se pierde. În acest sens, imnograful lucrează cu o libertate diferită de cea a poetului obișnuit. El trebuie să exprime o idee teologică, să păstreze frumusețea și limpezimea limbii și, în același timp, să se încadreze în arhitectura muzicală moștenită.
Din Sfânta Scriptură în imnografie
Unul dintre aspectele aparte ale volumului este bogăția numirilor date Maicii Domnului. În alcătuirea troparelor au fost folosite numeroase apelative și sintagme din Sfânta Scriptură, înțelese în lumina interpretării patristice și a tradiției imnografice. Unele trimiteri sunt directe și ușor de recunoscut. Altele provin din acele locuri ale Scripturii pe care Sfinții Părinți le-au citit tipologic, descoperind în persoane, obiecte și evenimente ale Vechiului Testament prefigurări ale Născătoarei de Dumnezeu și ale tainei Întrupării.
Volumul indică și versetele scripturistice în care apar aceste imagini și numiri. Cititorul poate urmări astfel un traseu fascinant: de la cuvântul Scripturii la tâlcuirea Sfinților Părinți și, mai apoi, la transformarea acestuia în poezie și cântare bisericească. Cartea devine, din această perspectivă, mai mult decât o colecție destinată stranei, ea oferind și posibilitatea de a pătrunde în mecanismul prin care s-a format, de-a lungul veacurilor, limbajul imnografic dedicat Maicii Domnului.
Un canon, două variante muzicale
Dimensiunea muzicală este la fel de importantă precum cea imnografică. Textele sunt însoțite de partituri psaltice alcătuite după melosurile bisericești consacrate, provenite atât de la marii melozi clasici, cât și din tradiția aghiorită. Un detaliu deosebit îl reprezintă chiar canonul din volum, care beneficiază de două variante complete de partituri: una după Ioan Protopsaltul, iar cealaltă după tradiția orală aghiorită.
Același text poate fi urmărit, astfel, în două expresii muzicale ale tradiției psaltice. Este un amănunt important mai ales pentru cei interesați nu doar să cânte materialul, ci și să înțeleagă felul în care o structură imnografică poate primi expresie muzicală în interiorul aceleiași tradiții. Tocmai această asociere permanentă dintre text și partitură face ca volumul să fie destinat în primul rând psalților, corurilor bisericești și comunităților care doresc să o cinstească prin cântare pe Maica Domnului.
De ce 413 tropare?
Numărul impresionant de cântări poate surprinde. El devine însă mai ușor de înțeles dacă privim locul pe care imnografia marială îl ocupă în cultul ortodox. Canoanele în cinstea Maicii Domnului sunt printre cele mai întrebuințate și sunt nelipsite de la numeroase privegheri. La rândul lor, bogorodișnele, troparele închinate Născătoarei de Dumnezeu, se regăsesc constant în slujbele sfinților.
Prin urmare, materialul din noua carte nu este legat de o singură sărbătoare din calendar. El poate fi folosit în orice perioadă a anului în care tipicul prevede un canon al Maicii Domnului sau bogorodișne pe glasul 1. Cele 413 tropare constituie astfel o rezervă amplă de material imnografic și muzical pentru strană. În același timp, diversitatea lor reflectă bogăția extraordinară a limbajului prin care Biserica o cinstește pe Maica Domnului. De-a lungul veacurilor, imnografia a adunat numeroase imagini scripturistice și patristice pentru a vorbi despre locul Născătoarei de Dumnezeu în taina Întrupării. Fiecare dintre aceste imagini poate deveni punctul de plecare al unei noi cântări.
Primul dintre opt volume
Alegerea glasului 1 are și o altă semnificație. Muzica bisericească ortodoxă este organizată în sistemul celor opt glasuri, fiecare cu propriile formule și modele melodice.
Volumul apărut la Editura ISIHIA este doar prima parte a unui proiect care își propune să parcurgă întregul sistem al Octoihului. Dacă această carte reunește materialul alcătuit pe glasul 1, celelalte volume vor continua seria cu celelalte șapte glasuri. Se conturează astfel o lucrare de proporții: un corpus nou de imnografie dedicată Maicii Domnului, construit însă în interiorul structurilor tradiționale ale cântării bisericești.
Aici se află, poate, una dintre cele mai interesante particularități ale întregului demers. Textele sunt noi, dar nu încearcă să inventeze o nouă limbă liturgică. Dimpotrivă, ele caută să intre într-un limbaj format de secole de rugăciune, folosind regulile metrice, modelele melodice, vocabularul și imaginile teologice moștenite de Biserică.
Volumul poate fi folosit, astfel, ca o carte de cântare, dar poate fi cercetat și ca o introducere practică în felul în care se alcătuiește imnografia. Cititorul poate urmări relația dintre model și textul nou, poate observa felul în care sunt păstrate silabele și accentele, poate compara două variante muzicale ale aceluiași canon și poate descoperi cum o imagine din Sfânta Scriptură ajunge, prin interpretarea patristică și prin lucrarea imnografului, să devină tropar.
În acest sens, cele 208 pagini oferă acces la un „atelier” care, de regulă, rămâne nevăzut celui care ascultă cântarea în biserică. În forma ei finală, o stihiră sau un tropar pare să curgă firesc. În spatele acestei simplități se află însă o muncă minuțioasă asupra cuvântului, accentului, măsurii și melodiei. Până și alcătuirea grafică a cărții trimite spre locul în care s-a născut lucrarea. Pe coperta din față se află icoana Maicii Domnului Vimatarissa (Altărița) din altarul katholikonului Mănăstirii Vatoped, iar pe coperta din spate este reprezentată găsirea Vimatarissei, a Crucii Sfântului Constantin și a lumânării de către cei trei Sfinți Ctitori vatopedini și Cuviosul Sava, după fresca realizată în 2016 în noul sinodicon al mănăstirii.
Volumul „Canon și alte cântări în cinstea Maicii Domnului – glas 1” poate fi privit, așadar, din două direcții. Pentru psalt și pentru cor este o carte de strană, cu un material muzical amplu și utilizabil în cult. Iar pentru cel interesat de imnografie este o invitație de a pătrunde în acel loc mai puțin văzut în care Scriptura, teologia, poezia și muzica se întâlnesc pentru a se face rugăciune. Iar cele 413 tropare cuprinse în primul volum sunt numai începutul: proiectul anunță opt volume, câte unul pentru fiecare glas, într-o amplă lucrare închinată celei pe care imnografia Bisericii o numește, între atâtea alte numiri, Născătoarea de Dumnezeu și Maica Luminii.
