În creștinism, natura este văzută ca o manifestare splendidă a iubirii și puterii lui Dumnezeu. Creația, în toate formele ei, este percepută ca un dar prețios din partea Bunului Dumnezeu, iar fiecare ființă are rolul ei, stabilit încă din zorii lumii. Din momentul în care a fost creat și a primit porunca de a avea grijă de Grădina Raiului, omul a fost înzestrat cu demnitatea de a stăpâni peste toată creația, conform cuvintelor Scripturii: „și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietățile ce se mișcă pe pământ și peste tot pământul!” (Facere 1, 28).
Sfântul Nicolae Velimirovici, numit și „Gură de Aur al secolului XXI”, spunea că legătura dintre sfinți și natură este un lucru cu adevărat sublim: „pentru sfinți, natura este milostivă; pentru cei nesfinți și necurați, e răzbunătoare. Natura este, așadar, oglinda omului. Așa cum este omul, așa și natura îl înfățișează în sineși”. Și, într-adevăr, o minune a Sfântului Gherasim din Kefalonia, care se petrecea mai demult chiar pe 20 octombrie, vine să confirme acest lucru – că natura este milostivă cu sfinții. Despre ce este vorba? Aflați în rândurile de mai jos!
Noul pustnic al Kefaloniei
Conform Sinaxarului, Sfântul Gherasim, cunoscut și sub numele de Noul pustnic al Kefaloniei, s-a născut la începutul secolului al XVI-lea în satul Trikkala, situat în peninsula Peloponez. Provenea din familia Notara, renumită în acea perioadă, bunicul său, Luca Notara, având funcția de prim-ministru al Imperiului Bizantin. Deși putea să aibă o viață lipsită de griji, ca mulți dintre nobili, Sfântul Gherasim a ales să se abată de la plăcerile efemere, dedicându-se unei vieți de nevoință întru Hristos.
După ce a făcut școala primară în satul natal, s-a călugărit pe insula Zakynthos, iar ulterior a mers la Muntele Athos, unde a devenit schimonah și a studiat învățăturile alături de pustnicii de acolo. Dorindu-și să viziteze Țara Sfântă, locul nașterii și al Învierii Mântuitorului, monahul Gherasim a primit binecuvântarea duhovnicului său pentru această călătorie. A trecut prin numeroase locuri sfinte, precum Ierusalim, Muntele Sinai, Antiohia, Damasc, Alexandria și Egipt, întorcându-se la Ierusalim pentru a deveni îngrijitor de candele la Sfântul Mormânt. Hirotonit diacon și apoi preot de către Patriarhul Gherman al Ierusalimului, a continuat să ducă o viață ascetică, retrăgându-se mai întâi în pustiul Iordanului și apoi în insula Zakynthos, hrănindu-se doar cu ierburi.
După cinci ani, a simțit o chemare și astfel a venit în însula Kefalonia. Mai întâi a locuit într-o peșteră, rugându-se în genunchi pe stâncă și pământ, apoi a restaurat biserica din Omala şi a construit o mănăstire de măicuţe. Aici a muncit și s-a rugat, a trudit și a postit timp de 30 de ani. A trecut la Domnul la vârsta de 71 de ani, pe 15 august 1579, nu înainte de a le binecuvânta pe cele care i-au fost alături, duhovnicește, în tot acest timp. La doi ani de la trecerea sa la cele veșnice, i-a fost deschis mormântul, iar moaştele sale au fost descoperite întregi şi frumos mirositoare. Pentru că multe minuni și vindecări începuseră să se săvârșească prin mijlocirea sa, Sfântul Gherasim din Kefalonia a fost canonizat în iulie 1622 de către Patriarhia Constantinopolului, sub conducerea Patriarhului Chiril Lukaris.
Minunea de la fântâna Sfântului Gherasim
Astăzi, Mănăstirea Cuviosului Gherasim este cea mai mare mănăstire de maici din zonă. Construcția ei a început în 1953, imediat după cutremurul devastator care a afectat grav majoritatea clădirilor din Kefalonia. Noua biserică închinată sfântului a fost finalizată la 19 iulie 1992, fiind integrată foarte interesant în complexul așezământului monahal.
Mănăstirea se află într-o regiune cunoscută sub numele de „Valea celor 40 de fântâni”. Denumirea acestei văi provine de la abundența viței de vie din zonă, care necesită o cantitate semnificativă de apă pentru a se dezvolta. Apa esențială pentru irigarea viței de vie este obținută din fântânile existente, iar această zonă vastă era, în trecut, „presărată” cu aproximativ 40 de fântâni, fiecare contribuind semnificativ la bunăstarea viilor din zonă, ținând cont de zona stâncoasă și aridă.
Mulțime de lume din toate colțurile Ortodoxiei se adună în acest loc mai cu seamă de două ori pe an. La cele două mari hramuri ale mănăstirii, pe 16 august, când se sărbătorește adormirea lui (a adormit pe 15 august, dar datorită sărbătorii Maicii Domnului, a fost mutată sărbătoarea cu o zi) și la 20 octombrie, când se serbează scoaterea sfintelor lui moaște, este obișnuit deja ca să se facă procesiune cu racla și sfintele sale moaște. Tradiția spune că, mai demult, atunci când procesiunea cu închinătorii și moaștele Sfântului Gherasim ajungea în dreptul fântânii din incinta mănăstirii, se întâmpla un lucru minunat: apa de la fântână urca până la gura acesteia, încât „zici că ar vrea să vadă și să se închine moaștelor Sfântului. Iar creștinii, fie cu un vas, fie cu mâinile lor, iau apă ca să bea și să fie binecuvântați. De îndată ce trece ziua acestei sărbători, mai precis imediat după ora 12 noaptea, nivelul apei se reduce și revine la punctul la care se afla mai înainte. Acest miracol, în ultimii ani, Dumnezeu știe pentru ce păcate, nu se mai petrece. Se pare că acei creștini de altădată erau mai vrednici de arătări ale semnelor dumnezeiești”, subliniază Arhim. Daniil Gouvalis, predicator, părinte duhovnicesc și om cu o profundă educaţie teologică, în volumul său, intitulat „Minunea credinței”.
De ce spune părintele că „acest miracol, în ultimii ani, Dumnezeu știe pentru ce păcate, nu se mai petrece”? Poate că, uneori, lipsa minunilor poate reflecta o anumită răceală duhovnicească a lumii. Sfințenia și minunea sunt legate de deschiderea inimii omului și, pe măsură ce lumea devine mai orientată spre material și rațional, sensibilitatea față de lucrarea lui Dumnezeu se poate diminua. Minunile nu încetează să existe, ci doar ochii noștri duhovnicești devin mai opaci. Sfinții Părinți spun că, Dumnezeu uneori se retrage pentru a încerca răbdarea și credința oamenilor. Așa cum psalmistul întreabă „De ce stai departe, Doamne?”, tăcerea lui Dumnezeu poate avea un rol pedagogic, invitându-ne pe toți la pocăință și la rugăciune mai profundă. E nevoie să reînvățăm să-L căutăm pe Dumnezeu nu doar în minuni, ci mai ales în fapte, în iubirea față de aproapele și în smerenie.
Așadar, să îl rugăm și noi pe Sfântul Gherasim să mijlocească pentru iertarea păcatelor noastre, pentru vindecarea de toate bolile sufletești și trupești, pentru vederea lucrurilor și a faptelor bune din lumea care ne înconjoară şi pentru întărirea noastră în credinţa cea dreaptă. Cu prilejul prăznuirii sale, am adunat pentru dumneavoastră, într-o colecție, icoana și un volum închinat sfântului, alături de Candelele Dăruirii – felinare pe drumul nostru către Grădina Raiului. Click pe linkurile aflate sub fotografiile de mai jos pentru detalii și comenzi!
Foto credit: www.unsplash.com
