Suntem deja în a doua jumătate a lunii octombrie… Diminețile au devenit mai reci, zilele se scurtează, iar serile parcă ne îndeamnă să lăsăm pentru o vreme agitația deoparte și să ne facem loc pentru rugăciune. Nici până la începutul Postului Nașterii Domnului nu mai este mult, iar în aceste săptămâni Biserica ne pune înainte viețile unor sfinți de la care putem învăța cum să ne pregătim sufletește. După zilele de sărbătoare și pelerinaj închinate Sfintei Cuvioase Parascheva, calendarul Bisericii ne pune înainte, la 23 octombrie, chipul Sfântului Apostol Iacob, ruda Domnului și întâiul episcop al Ierusalimului. Îl știm drept unul dintre păstorii primei comunități creștine și autorul unei epistole din Noul Testament, însă vechile mărturii despre viața lui păstrează un amănunt care stârnește îndată curiozitatea.
Tradiția Bisericii noastre a păstrat în legătură cu Sfântul Apostol Iacob un apelativ care, la prima vedere, poate părea ciudat: „cel cu genunchi de cămilă”. Este o imagine atât de neobișnuită, încât ne face să ne întrebăm ce au observat oamenii la el și de ce tocmai acest amănunt a rămas în mărturiile despre viața sa. Să fi fost vorba despre o neputință a trupului sau despre urmele lăsate de o întâmplare pe care merită să o cunoaștem? Aflați răspunsul, ca de obicei, în rândurile de mai jos!
Cine a fost Sfântul Iacob, ruda Domnului?
Mai întâi, haideți să reținem câteva informații-cheie din viața lui. Potrivit tradiției ortodoxe, Sfântul Iacob era fiul Dreptului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, din căsătoria acestuia de dinainte. De aici provin numirile de „fratele Domnului” și „ruda Domnului”, sub care îl întâlnim în scrierile bisericești. Este bine să-l deosebim de ceilalți apostoli care au purtat numele Iacob: fiul lui Zevedeu și fiul lui Alfeu.
Viața Sfântului Iacob, așa cum este păstrată de tradiție, îl înfățișează drept un om iubitor de rugăciune și obișnuit încă din tinerețe cu o viețuire aspră. După Învierea Mântuitorului, a devenit unul dintre conducătorii comunității creștine din Ierusalim și este cinstit ca întâiul episcop al cetății. Aici i-a învățat pe credincioși, i-a întărit pe cei care Îl mărturiseau pe Hristos și i-a călăuzit pe cei veniți la credință dintre iudei și dintre celelalte neamuri. La adunarea apostolică descrisă în capitolul 15 din Faptele Apostolilor, cuvântul său a avut un rol în hotărârea privitoare la creștinii proveniți dintre păgâni. Biserica îi atribuie Sfântului Iacob Epistola sobornicească aflată în Noul Testament, în care vorbește despre rugăciune, grija față de aproapele și credința arătată prin fapte, dar numele lui este legat și de una dintre cele mai vechi rânduieli ale Sfintei Liturghii, păstrată în tradiția Bisericii Ierusalimului și săvârșită până astăzi, îndeosebi la praznicul său.
Sfârșitul vieții sale a fost unul mucenicesc. Potrivit mărturiei vechi păstrate de Eusebiu de Cezareea, Sfântul Iacob a fost aruncat de pe templul din Ierusalim și ucis după ce L-a mărturisit pe Hristos. Tradiția bisericească amintește că, și în acele clipe, s-a rugat pentru iertarea celor care îi făceau rău.
Cum au ajuns genunchii lui să fie asemănați cu ai unei cămile?
Răspunsul la această întrebare îl găsim într-o mărturie a lui Hegesip, un scriitor creștin din secolul al II-lea, păstrată de Eusebiu de Cezareea în Istoria bisericească. Hegesip povestește că Sfântul Iacob petrecea mult timp în rugăciune, cerându-I lui Dumnezeu iertare pentru popor. Era găsit atât de des în genunchi, încât această postură a devenit unul dintre detaliile prin care cei din vremea sa își aminteau de el.
Dar de ce tocmai „genunchi de cămilă”? Când se așază la pământ, cămila își sprijină trupul pe zone acoperite cu piele groasă și întărită, iar acestea o protejează de solul fierbinte sau pietros. Potrivit lui Hegesip, rugăciunile îndelungate aspriseră și întăriseră pielea genunchilor Sfântului Iacob, făcând-o să semene cu cea a cămilei. Apelativul nu descria, așadar, o neputință a trupului, ci păstra amintirea orelor în care apostolul îngenunchea pentru ceilalți.
Vechimea acestei mărturii ne ajută să înțelegem de ce imaginea s-a păstrat atât de puternic în memoria Bisericii, dând mărturie până astăzi despre rugăciunea stăruitoare a Sfântului Iacob și despre oamenii pe care îi purta în rugăciune. Același păstor care îi învăța pe creștini în Ierusalim cerea, în genunchi, milă și iertare pentru ei, iar amintirea aceasta apare și în Acatistul Sfântului Apostol Iacob. Cântarea spune că „te-ai rugat cu sârguință pentru iertarea păcatelor poporului, până ți s-au slăbit genunchii tăi”, pomenind apoi metaniile sale neîncetate și cinstindu-l ca rugător înaintea lui Dumnezeu.
De altfel, știm că în Epistola sa sobornicească, Sfântul Iacob ne-a lăsat ca „testament” un îndemn pe care îl putem lua cu noi în orice încercare: „Este vreunul dintre voi în suferinţă? Să se roage” (Iacov 5, 13). Tot el îi cheamă pe credincioși să se roage unii pentru alții, iar pe cel bolnav să-i cheme pe preoții Bisericii, arătând astfel că durerea unui om poate fi purtată în rugăciune de întreaga comunitate. Deci, sfântul care petrecea ore îndelungate în genunchi, cerând iertare pentru popor, îi învăța pe ceilalți prin propriul exemplu să nu rămână singuri cu suferința lor, ci să o aducă înaintea lui Dumnezeu. Tâlcuind cuvintele Apostolului, Beda Venerabilul îi sfătuiește pe cei apăsați de o nenorocire să meargă la biserică, să îngenuncheze și să-I ceară ajutor lui Dumnezeu, pentru ca întristarea să nu se prefacă în deznădejde. Îndemnul său ne aduce din nou în minte chipul Sfântului Iacob și ne amintește că rugăciunea cere uneori să-i dăruim lui Dumnezeu timp, răbdare și osteneală: să stăm înaintea Lui cu propriile griji și să-i pomenim, cu aceeași stăruință, pe oamenii care au nevoie de ajutor.
Așadar, pe 23 octombrie, când îl pomenim pe Sfântul Apostol Iacob, expresia „genunchi de cămilă” ne poate rămâne în minte ca mărturie a unei vieți închinate rugăciunii pentru ceilalți. Să-i cerem să mijlocească pentru noi și să învățăm de la el să ne facem timp pentru rugăciune, aducând înaintea lui Dumnezeu atât încercările noastre, cât și suferințele celor de lângă noi.
În această zi de 23 octombrie, când Biserica noastră Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Apostol Iacob, ruda Domnului, se săvârșește, în mod special, Sfânta Liturghie care îi poartă numele, una dintre cele mai vechi rânduieli liturgice ale Bisericii, păstrată până în zilele noastre. Cu prilejul acestei sărbători, vă invităm să descoperiți o selecție de ediții ale Sfintei Liturghii, disponibile pe www.bizanticons.ro, volume care ne ajută să înțelegem mai profund bogăția și frumusețea tradiției liturgice ortodoxe.
