Ne aflăm, deja, la început de iunie. După ce, acum câteva zile am prăznuit cu toții slăvitul praznic al Înălțării Domnului, apoi i-am cinstit așa cum se cuvine pe Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, dar și pe Sfântul Mucenic Iustin și le-am transmis gândurile noastre bune și pline de nădejde creștină celor care și-au sărbătorit ziua de nume, calendarul ortodox continuă să „presare” în continuare Sfinți, Cuvioși și Mucenici, care să ne fie călăuze și pilde demne de urmat pe calea mântuirii.
Unul dintre aceștia, cunoscut în istoria Bisericii noastre pentru viața sa ascetică și pentru minunile săvârșite cu harul lui Dumnezeu este Sfântul Cuvios Visarion, făcătorul de minuni, despre care mulți dintre noi nu știm foarte multe lucruri. De aceea, am considerat că este potrivit ca, în preajma prăznuirii sale din 6 iunie, să reținem câteva informații despre viața sa și despre o minune aparte pe care a săvârșit-o, prefăcând apa din mare în apă dulce, bună de băut și de astâmpărat setea. Cum și când s-a întâmplat aceasta? Aflați în rândurile de mai jos!
Cine a fost Sfântul Visarion?
Mare părinte al pustiei, Sfântul Visarion s-a născut și a fost crescut în Egipt, pământ roditor de sfinți și nevoitori. Încă din tinerețe a simțit apropiere față de viața monahală. Cu smerenie, și-a păzit viața curată, ferindu-se de orice păcat și păstrându-și neîntinată haina duhovnicească primită la Sfântul Botez.
Dornic să se întărească în credință și să urmeze pilda părinților îmbunătățiți, a mers în pelerinaj la Locurile Sfinte din Ierusalim. Acolo a fost adânc mișcat de viețuirea pustnicească a Cuviosului Gherasim de la Iordan, pe care l-a văzut împreună cu leul care-i slujea cu ascultare – o icoană vie a armoniei dintre om și creație. A vizitat și alți părinți cuvioși din pustie, vorbind cu ei și adunând, ca o albină din flori, înțelepciune duhovnicească și învățătură pentru sufletul său. Întors în Egipt, Cuviosul Visarion și-a ales drept duhovnic pe Cuviosul Isidor Pelusiotul. A învățat de la el taina viețuirii ascetice și rugăciunea curată. Astfel, a renunțat cu totul la lumea aceasta: a împărțit întreaga moștenire primită de la părinți săracilor și mănăstirilor, apoi s-a călugărit. S-a retras într-un loc pustiu, unde a trăit în liniște și în rugăciune, nevoindu-se cu multe osteneli trupești și sufletești.
Cuviosul care a schimbat apa mării
Cei dintre dumneavoastră care ați citit acatistul Cuviosului Visarion, ați observat probabil că icosul al 6-lea povestește, în linii mari, cea mai cunoscută minune a sfântului: „După cum Moise a prefăcut apele cele amare întru dulceaţă, cu lemnul arătat de Dumnezeu, ca să adape pe Israel cel însetat, tot astfel şi tu, Cuvioase Visarion, ai îndulcit amărăciunea apei de mare cu rugăciunea şi însemnarea Sfintei Cruci, ca să adapi pe ucenicul cel slăbit de sete”. Ce s-a întâmplat, mai exact?
În Sinaxar citim că Sfântul Visarion stătea în rugăciune neclintit, cu mintea ridicată la cer, asemenea unui stâlp de foc. Avea darul înainte-vederii, al izgonirii demonilor, al ploii în vreme de secetă, al trecerii apelor ca pe uscat. Și totuși, fugea de laudă, de slavă, de privirile oamenilor. Nu dorea să fie văzut ca făcător de minuni, ci ca unul ce luptă pentru mântuire, asemenea tuturor celor ce se socotesc păcătoși. Postea cu asprime, uneori nemâncând toată săptămâna, alteori petrecând patruzeci de zile fără hrană și apă, asemenea lui Moise.
Asemanator lui Moise s-a făcut și atunci când – așa cum am spus mai sus – a prefăcut apa mării în apă dulce. Ca o paranteză, pentru cei care nu știu și ca să înțelegem pe deplin, cu toții, cât de mare este minunea Cuviosului Visarion, apa Mării Roșii este printre cele mai sărate din lume, având o salinitate medie de aproximativ 4% (40 de grame de sare pe litru de apă), mai ridicată decât salinitatea oceanelor, care este în jur de 3,5%. Această concentrație crescută de sare se datorează climatului extrem de cald, care favorizează evaporarea intensă, lipsei râurilor mari care să aducă apă dulce și legăturii limitate cu alte mări, ceea ce împiedică diluarea salinității. În unele zone din sudul Mării Roșii, salinitatea poate fi chiar și mai mare, făcând din această mare un mediu unic din punct de vedere al compoziției apei.
Revenind, se povestește că, umblând cu ucenicul său pe marginea mării, în arșița pustiului, tânărul Dula a însetat cumplit. Fără izvoare, fără vreo picătură de apă dulce în preajmă, ucenic își pleacă rugămintea către părintele său: „Sete îmi este, părinte!”. Iar Cuviosul Visarion, îndreptându-și privirea către Cer și cu sufletul aprins de milă, a însemnat apele sărate ale mării cu semnul Sfintei Cruci și a rostit cu credință: „În numele Domnului, ia apă și bea!”. Și iată minunea! Apa mării s-a făcut dulce și rece, ca dintr-un izvor ceresc. Ucenicul a băut, s-a răcorit și a păstrat și în vasul său, dar Cuviosul, cu smerenie și încredere desăvârșită în purtarea de grijă a Domnului, i-a zis: „Dumnezeu, Cel ce este în acest loc, este în tot locul; și, precum aici, așa și în tot locul poate să dea apă dulce celui însetat”.
Această minune a Cuviosului Visarion nu este doar o dovadă a harului ce sălășluia în el ci și o lecție pentru noi, cei ce, secătuiți de griji și de neliniști, uităm că Dumnezeu este pretutindeni și că, prin credință și rugăciune, chiar și marea cea sărată a lumii se poate preface în izvor de viață.
Așadar, să îl rugăm și noi pe Sfântul Cuvios Visarion să mijlocească pentru iertarea păcatelor noastre, pentru vindecarea de toate bolile sufletești și trupești, pentru vederea lucrurilor și a faptelor bune din lumea care ne înconjoară şi pentru întărirea noastră în credinţa cea dreaptă. Cu prilejul prăznuirii sale, am adunat pentru dumneavoastră, o selecție dintre cele mai frumoase cărți de rugăciuni în ale căror pagini veți găsi, cu siguranță, liniștea și nădejdea de care avem atâta nevoie cu toții, alături de câteva modele idn Candela Dăruirii. Click pe linkurile aflate sub cărțile mai jos pentru detalii și comenzi:
Foto credit: www.ziarullumina.ro
