Încă din primele veacuri, creștinii au cinstit-o pe Maica lui Dumnezeu, conștienți fiind de marea ei mijlocire înaintea Mântuitorului Hristos, numind-o fie Mireasă, pururea
Cu multă bucurie duhovnicească și deosebită dragoste frățească, Parohia „Sfânta Treime” din Vatra Dornei, jud. Suceava, vă invită să luaţi parte la slujbele speciale
Adormirea Maicii Domnului reprezintă cea mai importantă sărbătoare închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Praznicul de la mijlocul lunii august mai poartă și numele de
În fiecare an, pe data de 6 august, creştinii ortodocși de pretutindeni sărbătoresc marele praznic al Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Postul Adormirii Maicii Domnului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire duhovnicească din Biserica noastră Ortodoxă. Cunoscut în popor și sub numele