Care sunt cele mai importante momente ale Sfintei Liturghii și ce semnifică ele? (Partea I – Liturghia catehumenilor)

Sfânta Liturghie este cea mai importantă slujbă din cadrul Bisericii Ortodoxe. În cadrul ei, pâinea și vinul aduse de credincioși la Altar se preschimbă în Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Părintele Arsenie Papacioc spunea că nicio slujbă a Bisericii noastre nu se compară cu măreția Sfintei Liturghii: „Sfânta Liturghie face abstracție de la orice fel de comparație. Sfânta Liturghie este Cer, este Dumnezeu. În mâna omului, bineînțeles. E cel mai important, cel mai mare lucru posibil”.

Sfânta Liturghie are două părţi principale: cea dintâi poartă numele de Liturghia catehumenilor, iar a doua, Liturghia credincioşilor. De ce această distincție? Pentru că în vechime, pe lângă creştinii botezaţi puteau asista la slujbă și cei care încă nu primiseră Taina Sfântului Botez, dar erau catehizați, adică instruiți spre a învăţa mai întâi adevărurile de credinţă. Catehumenii părăseau biserica în clipa în care preotul rostea „Cei chemaţi, ieşiţi!”, îndemn care se păstrează până astăzi în rânduiala Sfintei Liturghii.

Liturghia catehumenilor cuprinde următoarele momente:

  1. Binecuvântarea Mare: Fiecare Sfântă Liturghie începe prin rostirea, de către preot, a Binecuvântării Mari: „Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor”. Prin aceasta înțelegem că scopul Sfintei Liturghii este intrarea noastră în Împărăţia lui Dumnezeu (care este veșnică) și că acela este locul spre care trebuie să tindem mereu: mântuirea. Acest gând trebuie să ne fie mereu în minte și în inimă. Din momentul în care preotul dă Binecuvântarea, este important ca fiecare să ne găsim locul potrivit în Biserică și să încetăm orice activitate sau discuție, concentrându-ne atenția spre această pregustare a Împărăției, care este Sfânta Liturghie.
  2. Ectenia Mare este, de fapt, o succesiune de cereri sau rugăciuni scurte pentru diferite trebuinţe sufleteşti şi materiale ale credincioşilor. Cuvântul „ectenie” provine din grecescul ἐϰτένεια, care se traduce prin „rugăciune stăruitoare”. După fiecare dintre aceste cereri, strana alături de credincioșii prezenți răspund cu răspund cu „Doamne miluieşte!”, chemând astfel ajutorul lui Dumnezeu și având conștiința faptului că tot ceea ce vor dobândi prin rugăciune se datorează în primul rând milostivirii lui Dumnezeu.
  3. Antifoanele sunt trei imne cântate de strană și alcătuite din mai multe versuri sau versete din Psalmi și din Noul Testament deopotrivă. Versetele din Psalmi ne duc cu gândul la vremea în care prorocii vesteau venirea pe pământ a Mântuitorului. După ce în Antifonul I Îl slăvim pe Dumnezeu pentru binefacerile pe care le revarsă asupa lumii, iar în cel de-al doilea Antifon mărturisim credința că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, Care ne-a deschis calea către Împărăţia Cerurilor, ajungem la cel de-al treilea Antifon – Fericirile. Acestea sunt o parte componentă a Predicii de pe munte, rostită de Mântuitorul Hristos în fața mulțimilor (Matei 5, 3-12) şi marchează începerea lucrarii în lume a Domnului. La finalul Antifonului al III-lea ușile împărătești se deschid, arătând că de acum Hristos începe să se arate lumii întregi.
  4. Vohodul mic mai este cunoscut și sub denumirea de „ieșirea cu Sfânta Evanghelie” și simbolizează ieşirea Mântuitorului în lume, pentru a propovădui Evanghelia, vestea cea bună. Sfânta Evanghelie Îl simbolizează pe Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, acesta fiind motivul pentru care cântăm în cadrul acestui moment „Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos”. Lumânarea aprinsă pe care copilul din Altar sau paraclisierul o poartă înaintea preotului semnifică pe Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, cel care a pregătit calea Domnului (Marcu 1, 2-3) dar și pe toți ceilalți profeți care, luminați de Duhul Sfânt, au prevestit Întruparea Fiului lui Dumnezeu și Jertfa sa unică de pe Cruce, pentru mântuirea întregului neam omenesc.
  5. Citirea Apostolului constituie, mai exact, citirea unui fragment din Faptele sau din Epistolele Sfinților Apostoli și simbolizează trimiterea Sfinţilor Apostoli la propovăduirea Evangheliei, când Mântuitorul le spune acestora: „Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la toată făptura” (Matei 28, 19). Exclamațiile „Înțelepciune!” și „Să luam aminte!” rostite de preot au menirea de a atrage atenția credincioșilor asupra textului care va fi citit de către cântăreț. De la Paşti și până la Cincizecime se citesc fragmente din Faptele Apostolilor, urmând ca în restul anului bisericesc să fie lecturate și fragmente din Epistolele pauline şi din Epistolele soborniceşti. Apocalipsa este singura carte a Noului Testament din care nu se citeşte la Sfânta Liturghie din cauza caracterului ei simbolic, care e mai dificil de înțeles de către credincioși. Faptul că în bisericile de parohie se săvârșește Sfânta Liturghie doar duminica şi în sărbători face ca o bună parte din Noul Testament să rămână necunoscut credincioșilor. De aceea, bine ar fi ca fiecare dintre noi să suplinim această lipsă prin citirea particulară a pericopelor nou-testamentare, iar acolo unde întâmpinăm nelămuriri să cerem ajutorul preotului paroh sau al duhovnicului.
  6. Citirea Sfintei Evanghelii Îl simbolizează pe Însuşi Mântuitorul propovăduind mulţimilor. Sfântul Nicolae Cabasila spunea că motivul pentru care ascultăm mai întâi Apostolul și apoi Sfânta Evanghelie este faptul că „acelea pe care Însuși Domnul ni le spune sunt o descoperire mai desăvârşită decât cele pe care ni le transmit Apostolii”. Preotul exclamă „Pace tuturor!”, iar credincioșii răspund de îndată cu „Şi duhului tău!” deoarece doar un suflet curat, lipsit de griji lumești sau gânduri necurate poate înțelege și percepe cu adevărat sensurile și înțelesurile cuvintelor Sfintei Evanghelii. La final, strana alături de credincioși cântă „Slavă Ţie Doamne, slavă Ţie!”, adresându-se direct lui Hristos Dumnezeul cel Viu, care le-a vorbit prin cuvintele pline de Duh ale Evangheliei.
  7. Ectenia întreită este rostită de către preot imediat după citirea Sfintei Evanghelii, fiind alcătuită din nou dintr-o serie de cereri prin care se invocă în mod stăruitor mila lui Dumnezeu, strana încheind fiecare dintre aceste rugăciuni scurte prin răspunsul „Doamne, miluieşte!” rostit de trei ori (de aceea poartă și numele de „întreită”). Spre deosebire de Ectenia Mare, care se refară la Creație în tot cuprinsul ei, Ectenia întreită vizează doar nevoile omului, motiv pentru care i se pot adăuga cereri special-dedicate anumitor situații dificile, momente de restriște, de la o zonă la alta a țării. Spre exemplu, Liturghierul indică posibilitatea adăugării, în cadrul acestei ectenii, a cererilor pentru vreme de neplouare şi foamete, pentru necontenirea ploilor, pentru boli molipsitoare, pentru cei ce călătoresc, pentru cei ce sunt în închisori și altele. Ectenia întreită îi cuprinde, de asemenea, în cererile ei, pe toți cei care au nădejdea în milostivirea lui Dumnezeu și în a Sa iubire de oameni: clerul bisericesc, ctitori, conducătorii ţării și pe toţi cei aflaţi în boli, nevoi și suferințe.

Așadar, acestea sunt momentele principale din cadrul Sfintei Liturghii, prezentate sintetic alături de semnificațiile lor. În materialul următor vom arăta punctele cele mai importante ale Liturghiei credincioșilor (a celor botezați) după același model, pentru o mai ușoară înțelegere și reținere a sensurilor Sfintei Liturghii, care este cu adevărat „o slujire cerească aici pe pământ, în timpul căreia Dumnezeu Însuşi participă la ea și […] Se aduce pe Sine în dar”, după cum spune Sfântul de Ioan Kronstadt.

Rămâneți aproape! Revenim cu noi explicații și sensuri ale Sfintei Liturghii!

Recomandările BIZANTICONS.ro:

Tags:

bizanticons

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

You might be interested in