Ce este „săptămâna brânzei” și care sunt schimbările pe care le aduce în plan liturgic?

Dintre cele patru posturi stabilite de Biserica Ortodoxă de-a lungul unui an bisericesc (Postul Nașterii Domnului, al Sfintelor Paști, al Sfinților Apostoli Petru și Pavel și al Adormirii Maicii Domnului), singurul care este precedat de două zile în care lăsăm de sec este Postul Învierii Domnului. Astfel, într-o primă fază, renunțăm la carne, în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, urmând ca mai apoi să excludem din obiceiul nostru și celelalte alimente „de dulce”, în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai.

Care este rolul acestei treceri treptate? Pentru a nu se face trecerea bruscă de la mâncarea de dulce la cea de post. Biserica a rânduit astfel de zile în care credincioșii pot consuma alimente „de dulce” (exceptând carnea), pentru a-i pregăti și a-i întări trupește pe aceștia pentru perioada de postire care urmează. „Săptămâna albă, numită deseori „a brânzei” sau „a untului” este, de fapt, cea de-a treia săptămână din perioada Triodului, perioadă care ne pregătește din punct de vedere spiritual pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului.

Denumirea aceasta – „Săptămâna albă”  – ne sugerează faptul că postul pe care urmează să-l începem trebuie să ne găsească într-o stare de curăție – condiție a reîntoarcerii noastre la starea lui Adam și a Evei, când ei Îl puteau vedea pe Dumnezeu, stare pierdută prin păcat. Această idee este subliniată și în ziua de sâmbătă a săptămânii albe, când Biserica noastră îi pomeneşte pe toți bărbații și femeile care au fost „luminaţi prin postire”, adică pe sfinții cuvioși care au pus bazele monahismului creştin și care ne sunt nu doar exemple de curăție trupească și sufletească, ci și adevărate călăuze și însoțitori pe drumul postirii: „Aceşti pomi [pe] care i-a sădit Dumnezeul nostru, aceştia înflorind, rodurile vieţii cele nestricăcioase le-au adus lui Hristos, ca să hrănească sufletele noastre. Către care să strigăm: Fericiţi purtători de Dumnezeu, rugaţi-vă să se mântuiască sufletele noastre” (Podobie, glasul al 8-lea, la Vecernia de vineri seara).

În aceste șapte zile (deci inclusiv miercurea și vinerea), credincioșilor le este permis să consume doar ouă, lactate, dar și pește – aliment cu o semnificaţie teologică deosebită în cadrul creştinismului. Din Sfintele Evanghelii știm că Mântuitorul a săturat, prin minune, lângă Marea Galileii, cu doi pești, peste 5000 de persoane, dar și că îi numea deseori pe Apostolii Săi „pescari de oameni” (Matei 4, 19; Marcu 1, 17). Inspirându-se de aici, încă din primele veacuri creștinii au folosit peștele nu doar pe post de aliment, ci și ca mărturisire a credinței: în limba greacă, inițialele cuvântului pește (IHTIS) formează expresia „Iisus Hristos Teou Iios Sotir”, care înseamnă „Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul”.

Sfinții Părinți ai Bisericii ne învață încă din această săptămână a brânzei să ne obișnuim cu milostenia într-un mod inedit: banii pe care i-am fi cheltuit pe cumpărarea alimentelor sofisticate din carne, să-i dăruim aproapelui nostru, respectând astfel cuvântul Sfintei Scripturi: „nu mâncarea ne va pune pe noi dinaintea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 8, 8-13), ci „credinţa lucrătoare prin iubire”, cum spune Sfântul Apostol Pavel, care dă roade prin faptele cele bune și bineplăcute lui Dumnezeu.

Din această săptămână, programul din bisericile și mănăstirile noastre începe să dobândească, de asemenea, elemente liturgice specifice postului. Astfel, miercuri şi vineri nu se săvârșește Sfânta Liturghie, aceste zile fiind numite „aliturgice” sau „neliturgice”. Motivul pentru care nu se face Sfânta Liturghie în Biserici este acela că Liturghia este un prilej de bucurie intensă, de prăznuire desăvârșită, care ne amintește tuturor de Învierea Domnului. Sentimentele acestea sunt în contrast cu atmosfera de tânguire și de pocăință premergătoare Postului și începută încă din Duminica Izgonirii lui Adam, cel care a stat la poarta Raiului, a plâns și s-a pocăit pentru păcatul neascultării.

De asemenea, începând cu ziua de miercuri a aceste săptămâni, în cadrul slujbei Vecerniei, preoții încep să rostească rugăciunea Sfântului Efrem Sirul: „Doamne şi Stăpânul vieţii mele, Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert, nu mi-l da mie. Iar Duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie slugii Tale. Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor.” Această rugăciune a Sfântului Efrem Sirul este unul dintre elementele liturgice definitorii ale Postului Învierii Domnului. Ea este cunoscută încă din secolul al IV-lea creștin şi se rostește până la Denia din Sfânta şi Marea Vineri inclusiv.

Așadar, în această săptămână renunțăm la carne și consumăm doar ouă, pește și lactate pentru a ne concentra atenția și energia noastră sufletească asupra slujbelor speciale care încep în Bisericile noastre. Participăm la slujbe pentru a fi mai „cu luare aminte” la drumul celor 40 de zile de post care ne așteaptă – un drum pe care îl străbatem cu grijă pentru trup și suflet, dar și cu grijă față de aproapele nostru. Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian spunea: „Fiecare cade singur. Dar ne mântuim în comunitate, în comunitatea Bisericii!”. De aceea, bine este să fim atenți și la ale noastre, dar mai cu seamă, în aceste 40 de zile de post, să ne îngrijim mai mult de cei în nevoie. Doar așa vom ajunge împăcați la bucuria Învierii.

Pentru că perioada postului este o perioadă specială, în care trebuie să intensificăm nu doar rugăciunea și milostenia, ci și lecturile duhovnicești, venim în sprijinul dumneavoastră cu o selecție de cărți de rugăciuni, alături de câteva volume – făclii pe calea postului – în ale căror pagini veți găsi, cu siguranță, liniștea și nădejdea de care avem atâta nevoie cu toții. Click pe linkurile de mai jos pentru detalii și comenzi:

Foto: pixabay.com

Tags:

bizanticons

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

You might be interested in