An de an, în seara zilei de 14 august, în toate bisericile și mănăstirile din țara noastră se oficiază slujba Prohodului Maicii Domnului. Acest imn liturgic, alcătuită din trei stări, cuprinde informații de ordin istoric și dogmatic, legate de împrejurările în care s-a săvârșit și s-a mutat la ceruri Născătoarea de Dumnezeu.
Participând an de an la slujba Prohodului Maicii Domnului știm că, în mijlocul bisericii este aşezat Sfântul Epitaf. Pentru cei care nu știu, denumirea de „Epitaf” provine din cuvintele grecești „epi” (pe, deasupra) + „taphos” (mormânt). Acesta este un obiect bisericesc sub forma unei pânze mari pictată sau brodată, bogat ornamentată, pe care se află zugrăvită fie icoana scena Adormirii Maicii Domnului și este împodobit cu flori, în cadrul slujbei de Prohod, asemenea unui mormânt.
Am sărutat Sfântul Epitaf de atâtea ori în bisericile noastre, am apreciat, poate, priceperea pictorului care a reușit să redea prin culori scena arhicunoscută a Adormirii Maicii Domnului, dar câți dintre noi ne-am întrebat care este seminificația tuturor simbolurilor și a persoanelor prezente în scena iconografică? Pentru că am primit această întrebare în repetate rânduri și din partea clienților noștri, am hotărât să dedicăm câteva rânduri acestui subiect și să explicăm, pe scurt, înțelesurile pe care le „tăinuiește” icoana aflată pe Epitaful Maicii Domnului.
Întâi de toate, trebuie să știm că una dintre cele mai vechi reprezentări ale Adormirii Maicii Domnului datează din jurul secolului al IV-lea, fiind zugrăvită pe un sarcofag, la Zaragoza, în Spania, astăzi al cincilea oraș spaniol ca mărime, capitala comunității autonome Aragon. Deși datează din vechime, abia în timpul domniei Împăratului Mauritius (592-602), Adormirea Maicii Domnului a devenit o sărbătoare general acceptată în lumea creștină.
În ceea ce privește compoziția icoanei Adormirii Maicii Domnului, pe care o vedem pictată pe orice Epitaf, în centrul icoanei este reprezentată Maica Domnului care se află într-o casă, întinsă pe un pat, cu mâinile încrucișate pe piept. La capătul patului, unde se află picioarele sale, este reprezentat Sfântul Apostol Petru. La capul Maicii Domnului se află Apostolul Pavel și Sfântul Ioan Teologul care o îmbrățișează. De jur împrejur sunt prezenți toți Apostolii, despre care știm că au fost prezenți la acest moment, dar și unii sfinți ierarhi, pe care îi cunoaștem după crucile mari de pe veșmintele lor, ținând deschise Sfintele Evanghelii. Tot în mijloc se află Mântuitorul, îmbrăcat în haine albe, ținând în brațe sufletul Maicii Domnului, reprezentat ca un prunc înfășat. În stânga și în dreapta casei sunt reprezentați Sfântul Ioan Damaschin și Sfântul Cosma Melodul, cei care au dedicat Maicii Domnului foarte multe imne liturgice pe care le cântăm și astăzi în biserică sub formă de canoane, tropare, condace și multe altele. În unele icoane apare și un evreu, Antonie, care se spune că a pus mâinile pe patul funerar cu gândul de a-l răsturna. Tradiția spune că în clipa în care s-a apropiat, un înger i-a taiat amândouă mâinile, episod redat în Acatistul Adormirii Maicii Momnului, condacul al IV-lea: „Fără de veste odată cu orbirea i s-au tăiat și mâinile ce au ramas lipite de pat…”.
Înțelesurile care se desprind din reprezentarea iconografică a Adormirii Maicii Domnului sunt evidente: Mântuitorul coboară de sus, din slava Cerurilor pentru a o înălța pe cei smeriţi, pe Fecioara Maria, simbol al smereniei desăvârșite. Vedem împlinite în această icoană cuvintele lui Iisus: „Dacă nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Mt 18,3). De altfel, prezența tuturor Apostolilor, ucenicilor și apropiaților la Adormirea Maicii Domnului arată cinstirea ei deosebită atât de către Domnul, cât și de către întreaga Biserică, oferind întregii creștinătăți, încă de timpuriu, premisele preaslăvirii sale. Apoi, demn de menționat este și faptul că, icoana și întreaga sărbătoare sunt „brodate” în jurul Adormirii Maicii Domnului și nu în jurul mutării sau ridicării ei cu trupul la Cer, lucru care ne transmite tuturor că mutarea ei propriu-zisă și la Cer a fost o mare Taină și așa trebuie să rămână pe vecie.
În cadrul slujbei Prohodului, potrivit tradiției, credincioșii sărută mai întâi Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și Sfântul Epitaf al Maicii Domnului, după care trec, în genunchi, pe sub masa pe care este așezat. Care este semnificația acestui obicei? În unele părți, credincioșii trec o singură dată pe sub Sfântul Epitaf, amintindu-și de faptul că noi, creștinii, avem o singură Maică rugătoare în Cer, Împărăteasa şi Mijlocitoarea noastră, înălţată cu trupul şi cu sufletul la cer. Alții trec de trei ori pe sub Sfânta Masă pe care este așezat Sfântul Epitaf, deoarece Maica Domnului rămâne pentru veşnicie locaş al Preasfintei Treimi, după cum i-a vestit îngerul la Buna Vestire: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 34–35).
Așadar, în ziua slăvitului Praznic al Adormirii Maicii Domnului suntem chemați ca, privind icoana aceasta a sa atât de cunoscută, să o transpunem în viața noastră, aducându-i prinos de cinstire Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în seara dinaintea mutării sale la Ceruri și rugându-ne în această zi specială precum bunicii noștri, odinioară: „Mergi la cer si te aşază, lângă Fiul tău ceresc, și de-acolo priveghează, peste cei ce te iubesc!”.
Vă așteptăm pe site-ul nostru, www.BIZANTICONS.ro, să descoperiți colecția completă a icoanelor Maicii Domnului sau apăsați click pe linkurile aflate sub icoanele de mai jos, selectate de echipa Bizanticons Art cu prilejul acestui mare praznic.
Foto: basilica.ro
