Încă din cele mai îndepărtate vremuri, tradiția și cultura populară a românilor a păstrat aproape „cu sfințenie”, din generație în generație, anumite sărbători și obieciuri legate de Praznicul Nașterii Domnului, fără ca ele să aibă vreun fundament teologic sau vreo menționare în cărțile de cult sau în sinaxarele Bisericii noastre.
În lumea satului, mai ales, jumătatea lunii decembrie aduce în actualitate până în zilele noastre, de sute de ani, o tradiție numită „Ignatul porcilor”, marcată anual în data de 20 decembrie prin sacrificarea porcilor pe care gospodarii i-au crescut în bătătură, zi în care Biserica noastră face pomenirea Sfântului Mucenic Ignatie Teoforul. Ne întrebăm, evident, care este părerea Bisericii despre această tradiție? O respectăm, sau nu îi acordăm importanță?
„Cel care Îl poartă pe Dumnezeu”
Mai întâi de toate, să privim problematica din perspectivă Ortodoxă. În calendarul nostru, ziua de 20 decembrie ne amintește nu de sacrificii carnale, ci de Sfântul Mucenic Ignatie Teoforul, cel de-al treilea episcop al Antiohiei (în Siria), după Apostolul Petru și Apostolul Evod. Numele său, „Teoforul” are două semnificații, la fel de valabile: „cel purtat de Dumnezeu“ sau „cel care Îl poartă pe Dumnezeu”. În ceea ce privește primul sens, tradiţia spune că Sfântul Mucenic Ignatie ar fi fost, de fapt, copilul pe care l-a luat Hristos în braţe în momentul în care le-a spus Apostolilor Săi: „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor” (Matei 18, 2-4). Cel de-al doilea sens, întâlnit în multe scrieri ale Bisericii noastre, are ca sursă explicativă însăși mărturia Sfântului Ignatie, care în epistolele sale menționează un detaliu deosebit: că Îl poartă mereu pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos în inima sa.
În urma unei victorii importante împotriva sciților, Împăratul Traian a organizat o mare serbare în cinstea zeilor, crezând că numai ajutorul lor l-a făcut să învingă dușmanul. A început, așadar, să le aducă laude și să îi prigonească pe creștinii care nu doreau să se închine idolilor, printre aceștia numărându-se și Sfântul Ignatie. Chinuit și torturat în multe feluri, sfântul n-a vrut nicicum să renunțe la dreapta credință, drept pentru care a fost legat și trimis la Roma, păzit de zece ostași, ca să fie dat mâncare fiarelor sălbatice. Pe drum, îi întărea pe toți cei care îi ieșeau în cale și îi ruga să nu îl oprească de la sfârșitul mucenicesc, „ca să ajungă pâine curată lui Dumnezeu”. Ajuns la Roma, a încurajat din nou poporul întru cele ale credinței și îndată a fost aruncat leilor care l-au sfâșiat, rămânând numai oasele, pe care creștinii din cetate le-au luat şi le-au dus în Antiohia, spre tămăduirea tuturor celor bolnavi și neputincioși.
Sfântul Ignatie și „Ignatul porcilor”
După cum observăm, în viața Sfântului Ignatie nu există absolut niciun detaliu care să justifice tradiția sacrificării porcilor în ziua prăznuirii sale. Care este explicația acestui obicei, atunci? Ei bine, așa cum se întâmplă și în cazul altor tradiții, „Ignatul porcilor” își are rădăcinile într-un ritual precreștin, a cărui semnificație era moartea în antiteză cu renaşterea și restaurarea. Mai exact, strămoșii noștri, până să cunoască credința creștină, sărbătoreau Anul Nou iarna, în preajma solstiţiului, când ziua începea din nou să crească. Cu acest prilej, ei organizau mai multe serbări în cadrul cărora aduceau jertfe zeilor, sperând că în acest fel îi vor îmbuna și vor dobândi, prin „mila” acestora, rod bogat și spor în gospodării. Porcul era unul dintre principalele animale sacrificate în cadrul acestor momente ritualice, închinate zeilor pământului şi ai animalelor: Demeter, Ceres, Tellus și alții. Romanii, spre exemplu, organizau acest sacrificiu între 17 şi 30 decembrie în cinstea zeului Saturn, protectorul semănăturilor. Porcul era considerat o întruchipare văzută a lui Saturn, a cărui moarte și reînviere se petrecea la cumpăna dintre anul vechi şi cel nou.
Aşadar, sărbătoarea Sfântului Ignatie, care s-a jertfit de bunăvoie și a fost martirizat pentru credința în Dumnezeu s-a suprapus peste un obicei păgân, al jertfirii animalelor în cinstea zeilor. Creştinii au păstrat obiceiul de a sacrifica porcul, dându-i însă alte conotații, dintre care amintim însemnarea acestuia cu o Cruce înainte de a începe să fie porționat și chiar rostirea unei rugăciuni pentru toți cei care au muncit în gospodărie de-a lungul vremurilor și care acum se află în Împărăția Cerurilor.
În loc de concluzie, așternem un singur gând: Bucuria praznicului Nașterii Domnului nu înseamnă îndestulare a pântecelor cu felurite bucate, cu atât mai mult cu cât unele dintre acestea sunt pregătite și consumate chiar în post, cu câteva zile înainte de Ajunul Crăciunului. Sacrificiul porcului din ziua Sfântului Ignatie ar trebui să fie, în realitate, o sacrificare a propriei noastre voințe, în sensul în care postul pe care îl ținem cu bucurie în cinstea Nașterii Mântuitorului ar trebui să fie cel care primează întotdeauna, iar nu pofta trupească. Pentru creștinul autentic „pomana porcului” nu înseamnă îmbuibare peste măsură, ci să dea de pomană din belșugul său și celor care nu au ce pune pe masă în seara zilei de 20 decembrie.
În preajma Slăvitului Praznic al Nașterii Domnului, aducem în atenția dumneavoastră cea mai frumoasă colecție din on-line a icoanelor Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la cele mai bune prețuri – icoane potrivite atât ca dar și încununare a unui moment deosebit din viața celor apropiați, dar și dacă doriți, pur și simplu, să vă îmbogățiți colțul de rugăciune. Click pe linkurile aflate sub icoanele de mai jos pentru detalii și comenzi:
Foto: ortodox.md
