Nod și strajă peste timp. Golgotă a neamului românesc. Așa ar putea fi numită ziua de 15 august a anului 1714, o zi de referință în istoria mântuirii poporului român și în drumul sinuos al afirmării identității noastre de credință. O zi semnificativă, un moment cât însăși definiția termenului „mărturisire” și care poate ține în tot ceasul loc de cinste între primele pagini ale sinaxarului Sfinților născuți pe pământ românesc. Este ziua în care binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu, supranumit „prințul aurului”, a dat strălucirea acestuia pe lumina cea neînserată a mântuirii, alături de cei patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei, dar și de ginerele său, sfetnicul Ianache Văcărescu, primind cu toții cununa muceniciei.
Pentru că mulți dintre dumneavoastră cunoașteți deja, cu siguranță, viața, și faptele alese ale Brâncovenilor, monumentele de cultură și ctitoriile care îi păstrează ca ocrotitori, am hotărât să dedicăm acest editorial unui fapt mai puțin cunoscut publicului larg, și anume – ce s-a întâmplat cu Sfinții Brâncoveni după ce au fost martirizați? Unde au fost duse trupurile lor și unde se află ele astăzi?
Dacă ar fi să refacem, într-un fel, firul evenimentelor din acea zi, Sinaxarul ne este alături și ne dă mărturie că, în anul 1714, tocmai în Săptămâna Mare, sultanul Ahmed al III-lea (1703-1730) a trimis o mulțime de ostași în Țara Românească cu un scop clar: să-l aducă la el pe Constantin Vodă împreună cu fiii săi, spre a-i convinge să se lepede de credinţa creştină. Supus la nenumărate chinuri în închisoarea „Şapte Turnuri”, bătut, torturat şi înfometat, Sfântul Matei Brâncoveanu a primit sfârşitul mucenicesc la doar 11 ani, prin decapitare, alături de tatăl său, de frații săi, Constantin, Ştefan, Radu și de sfetnicul Ianache, în ziua sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, într-o duminică dimineața, pe 15 august 1714. Conform scrierilor Bisericii, înainte de a fi martirizat, dreptcredinciosul Domnitor Constantin Brâncoveanu i-a îmbărbătat astfel pe fiii săi: „Fiilor, fiţi bărbaţi! Am pierdut tot ce aveam pe astă lume. Nu ne-au mai rămas decât sufletele. Să nu le pierdem şi pe ele, ci să le ducem curate înaintea feţei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru!”.
Astfel, ca într-o mare de sânge, au căzut pe rând capătul sfetnicului Ianache Văcărescu, apoi al fiului celui mare, Constantin, după aceea al lui Ștefan și al lui Radu. Iar când a venit rândul copilului Mateiaș, care avea numai 12 ani acesta s-a înfricoșat și a strigat sultanului să-l ierte că se va face musulman. Atunci tatăl său, plin de bărbăție, i-a zis: „Din sângele nostru n-a mai fost nimeni care să-și piardă credința. Dacă este cu putință, să mori de o mie de ori, decât să-ți lepezi credința strămoșească pentru a trăi câțiva ani mai mulți pe pământ”. Atunci, luând seama la cuvintele tatălui său, copilul și-a întins gâtul pe tăietor și i-a zis călăului: „Vreau să mor creștin. Lovește!”. Și așa, alături de tatăl său, și-a dat viața și a primit cununa muceniciei.
Se spune că, în urma acestei amarnice pedepsiri, capetele Sfinților Mucenici Brâncoveni au fost purtate pe străzile cetăţii în vârful suliţelor, iar trupurile le-au fost aruncate în strâmtoarea Bosfor, pentru ca toți să vadă și să ia aminte la consecințele pe care și le asumă în cazul în care se gândesc să urmeze modelului conducătorului român. Și pentru că la „masacrul” de pe strada strada „Yalı Köşkü sokak” au asistat și câțiva creștini greci care făceau schimburi de mărfuri în Constantinopol, aceștia și-au pus în gând să salveze trupurile noilor martiri. Astfel, după apusul soarelui, curajoși, s-au urcat în bărci și au scos din valurile mării sfintele moaște și le-au dus pe insula Halki.
În puterea nopții, după aproape cinci ore de vâslit, negustorii au ajuns la destinație. Aici, ajutați de obștea mănăstirii, le-au îngropat în incinta bisericii Mănăstirii Maicii Domnului „Kamariotisa”, construită de împaratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul și refacută chiar prin daniile Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu. Deși mănăstirea avea propriul ei cimitir, istoricii sunt de părere că ei au fost înmormântați în curtea bisericii, sau lângă aceasta, într-o pădure de pini, însă locul a rămas tăinut până astăzi. Doar șase candele au fost aprinse imediat în biserică, după o tradiție pe care obștea o păstra din timpuri vechi: atunci când doreau să păstreze secret numele celor înhumați în cimitirul lor, aprindeau câte o candelă pentru acel suflet, ca să-și găsesască liniștea.
Cel mai probabil, întreaga „operațiune” s-a petrecut noaptea, ținând cont de faptul că, după cum prevedea legea în acea vreme, îngroparea fără aprobare a trupurilor celor care fusesără omorâți pentru trădare din porunca sultanului se pedepsea cu moartea.
Doamna Maria, soția Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu, fiicele, ginerii şi nepoţii, care au scăpat cu viaţă, au fost închişi în Kutahya, la aproximativ 300 de km spre centrul Asiei Mici, de unde s-au întors în țară abia după doi ani, în 1716. Gândul că osemintele drept-credinciosului soț, dar și cele ale iubiților fii se află la așa mare depărtare de casă nu-i dădea pace doamnei Maria. Așa se face că, după mari eforturi și cu multă greutate, în 1720, a reușit să aducă în ascuns rămăşiţele pământeşti ale domnitorului martir, iar nu și pe cele ale fiilor. Osemintele le-a îngropat în biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti, așezământ pe care îl ctitorise. Deasupra mormântului a rânduit să fie așezată o candelă cu o inscripţie care să nu spună prea multe lucruri celor rău-voitori, ci doar să amintească peste veacuri jertfa domnitorului român: „anul mântuirii 7228 (1720), iulie, 12 zile”.
În ziua de 19 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a trecut în rândul Sfinţilor din calendar pe Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache, având zi de prăznuire data de 16 august a fiecărui an, a doua zi după marele și slăvitul praznic al Adormirii Maicii Domnului.
Așadar, în această zi importantă pentru poporul nostru român, să ne rugăm ca Mântuitorul să le dăruiască odihnă veșnică Sfinților Martiri Brâncoveni. Iar nouă, celor care încă suntem pe acest pământ, să ne dea Bunul Dumnezeu curaj și putere pentru a păstra dreapta credință, patria și valorile acestui neam, așa cum au făcut-o și ei, în urmă cu 308 ani, într-o zi de 15 august. O zi de doliu, înveșmântată în lumină și în har prin curajul unor binecredincioși și vrednici români.
Vă aducem în atenție faptul că, pe bizanticons.ro găsiți, în această perioadă închinată Sfinților Martiri Brâncoveni, acatistul lor, alături de volumele „Imnul Lui Constantin Brancoveanu” și „Constantin Brancoveanu – studii și cercetări academice”, la cele mai bune prețuri! Click pe linkurile aflate sub fotografiile produselor de mai jos pentru detalii și comenzi!
Foto: basilica.ro
