De ce îl numim pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie „Izvorâtor de Mir”?

„Timpul este cea mai grea povară”, spunea Sfântul Iustin Popovici. Vorbe pe care ar trebui să le ținem minte și să le scriem cu litere caligrafice între paginile minții. Cu adevărat, timpul este una dintre resursele pe care noi, cei obișnuiți cu timpurile moderne, o ignorăm deseori, prinși în desișul nimicurilor zilnice. Trec anii rând pe rând, așa cum a trecut și această vară și iată, ne aflăm acum deja la final de octombrie.

A venit vremea zilelor scurte și a nopților răcoroase, a venit vremea în care culegem roadele de peste an și dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate darurile pământului. De la pământ ne îndreptăm gândul de recunoștință către Cer căci, în ziua de 26, Biserica noastră face pomenirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, unul dintre marii făcători de minuni și tămăduitori de boli, martirizat la subsolul unei băi publice pentru că nu a vrut să se lepede de credința curată și mărturisitoare întru Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

General, strateg și mărturisitor al dreptei credințe

De-a lungul vremii am participat, cu siguranță, la multe slujbe de priveghere și la zeci de Sfinte Liturghii săvârșite în cinstea Sfântului Dimitrie. Cu aceste prilejuri, ne-am închinat și ne-am rugat înaintea icoanei sale, dar câți dintre noi ne-am întrebat de ce este trecut în calendar cu titulatura „Izvorâtor de Mir”? Când a apărut acest „spranume” al sfântului și care sunt explicațiile din spatele lui? Pentru că am primit această întrebare în repetate rânduri și din partea clienților noștri, am hotărât să dedicăm câteva rânduri acestui subiect și să explicăm, pe scurt, înțelesurile pe care le „tăinuiește” această numire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie.

Înainte de a evidenția pe larg aceste detalii, este nevoie să ținem cont de câteva lucruri legate de biografia Sfântului Dimitrie. Astfel, este important să reținem faptul că, urmând modelul tatălui său, încă din adolescență, Sfântul Dimitrie era un strateg foarte priceput, specializat în arta militară, astfel încât a fost numit general al armatelor Tesaliei și proconsul al Greciei de către Maximian Galerius, Cezarul Greciei și al Macedoniei. Trecând tatăl său la cele veșnice, împăratul Maximian îl numește în locul său pe Sfântul Dimitrie. Întorcându-se biruitor dintr-un război cu sciţii, în anul 306, împăratul Maximian a poruncit să se organizase mese festive în fiecare oraș și să se aducă jertfe în cinstea zeilor, iar oficialii Tesalonicului s-au conformat. Câțiva păgâni invidioși din oraș, aflând că însuși împăratul va participa la acest festin, au profitat de prezența lui și l-au denunțat pe Dimitrie că este creștin. Chemându-l la el, Dimitrie a confirmat cele ce se spuseseră deja despre el – că mărturisește credința în Hristos cel Viu, Fiul lui Dumnezeu – iar împăratul, negru de furie, a poruncit să fie închis în temniţa aflată la subsolul unei băi publice până la încheierea festivităților organizate în cinstea biruinţei sale.

În cele din urmă, pentru că nu a vrut să renunțe la dreapta credință, împăratul și-a trimis ostaşii, poruncindu-le să-l omoare cu suliţele pe Sfântul Dimitrie acolo, în temniţă. Ridicându-se de la rugăciune, Sfântul nici măcar nu s-a împotrivit, ci chiar a ridicat brațul, primind prima împunsătură în coastă, asemenea Mântuitorului. Fiind ucis cu multe lovituri de suliță, la câteva minute, Sfântul Dimitrie și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

După ce a primit cununa muceniciei, sufletul Sfântului Dimitrie s-a dus ca fumul tămâii către ceruri, iar trupul său a fost luat și îngropat cu multă cinste de către câțiva creștini care îl cunoșteau. După un timp, din mormântul său au început să curgă picături de mir frumos mirositor, prin care s-au săvârșit multe minuni și vindecări, motiv pentru care Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a început să fie cunoscut și ca și „făcătorul de minuni” și „Izvorâtorul de Mir”. De altfel, această mare minune a rămas în memoria colectivă a Bisericii noastre, după cum spune și o cântare din Canonul Sfântului: „Mirul cel mai lucrător decât focul, Sfinte Dimitrie, ajungând la toată Biserica, curge, izvorăşte, viază şi lucrează tainic, celor ce aleargă cu credinţă la el arzându-le bolile şi gonind demonii.”

Astăzi, moaștele Sfântului Dimitrie sunt adăpostite într-o frumoasă biserică închinată lui, din Tesalonic, Grecia, care datează de la începutul secolului al IV-lea și face parte din situl Monumentelor Paleocreștine și Bizantine din Salonic, fiind înscrisă, de asemenea, pe lista monumentelor din Patrimoniul mondial UNESCO. Racla cu moaștele Sfântului Dimitrie este așezată în partea stângă a naosului, într-un mic paraclis miniatural împodobit iconografic cu scene din viața Sfântului. Pentru că Sfântul Dimitrie este și ocrotitorul orașului Tesalonic, în data de 27 octombrie se organizează o frumoasă procesiune pe străzile orașului, la care participă pelerini și închinători din toate colțurile lumii. Punctul culminant al zilei îl constituie deschiderea raclei în care sunt păstrate moaștele Sfântului. După o rânduială specială, ierarhul locului se închină înaintea raclei, apoi binecuvintează untdelemnul pe care îl toarnă, mai apoi, peste mirul izvorât din sfintele sale moaște, adunat într-o tăviță specială așezată sub sfintele moaște. Ulei sfințit, amestecat cu mir, este dăruit, apoi, credincioșilor spre vindecarea neputințelor trupești și spre dobândirea sănătății.

În preajma acestei zile speciale, ținem și noi, echipa Bizanticons Art, să aducem un gând bun tuturor celor care își serbează ziua onomastică: Dimitra, Dumitrița, Mița, Dimitrie, Dumitru, Mitruţ, Mitrel, Mitrică sau Mitică. Le dorim bucurii, sănătate și spor în tot lucrul bun, sub ocrotirea și purtarea de grijă a Sfântului Dimitrie. Venim, de asemenea, și cu ideea de cadou: o colecție minunată de icoane ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, potrivite fie pentru a încununa acest moment deosebit, fie spre a fi așezate în colțul de rugăciune ca semn de mulțumire adusă sfântului pentru ocrotirea și purtarea sa de grijă. Click pe linkurile aflate sub icoanele de mai jos pentru detalii și comenzi!

Icoana argintata – Sfantul Mare Mucenic Dimitrie – Izvoratorul de mir 9×11 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-suport-plastic/11481-icoana-argintata-sfantul-mare-mucenic-dimitrie-izvoratorul-de-mir-9×11-cm.html
Icoana metal – Sfintii Mari Mucenici Gheorghe si Dimitrie 19×24 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoana-metal-pe-lemn/17664-icoana-metal-sfintii-mari-mucenici-gheorghe-si-dimitrie-19×24-cm-k104-438.html
Icoana metal – Sfantul Mare Mucenic Dimitrie – Izvoratorul de mir 19×24 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoana-metal-pe-lemn/187-icoana-metal-sfantul-mare-mucenic-dimitrie-izvoratorul-de-mir-19×24-cm-k104-014.html
Icoana argintata – Sfantul Mare Mucenic Dimitrie – Izvoratorul de mir 17×22 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-suport-plastic/11529-icoana-argintata-sfantul-mare-mucenic-dimitrie-izvoratorul-de-mir-17×22-cm.html
Icoana argintata – Sfantul Mare Mucenic Dimitrie – Izvoratorul de mir 27×32 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-in-rama-k701-27x32cm/13910-icoana-argintata-sfantul-mare-mucenic-dimitrie-izvoratorul-de-mir-27×32-cm-k701-014.html
Icoana argintata – Sfantul Mare Mucenic Dimitrie – Izvoratorul de mir 34×42 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoana-metal-in-rama/14982-icoana-argintata-sfantul-mare-mucenic-dimitrie-izvoratorul-de-mir-34×42-cm.html
Icoana argintata – Sfantul Mare Mucenic Dimitrie – Izvoratorul de mir 36x44cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-in-rama-k700-36x44cm/13917-icoana-argintata-sfantul-mare-mucenic-dimitrie-izvoratorul-de-mir-36x44cm-k700-014.html
Icoana pe lemn – fond auriu – Sfantul Mare Mucenic Dimitrie 15,5×19,5cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-bizantine-aurite/16700-icoana-pe-lemn-fond-auriu-sfantul-mare-mucenic-dimitrie-155x195cm.html

Foto: doxologia.ro