An de an, pe 30 ianuarie, Biserica noastră face pomenirea soborului Sfinţilor Părinţilor noştri şi marilor dascăli şi ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Documentele din cele mai vechi timpuri și întreaga istorie a Bisericii noastre îi confirmă pe Sfinţii Trei Ierarhi ca fiind cei mai „de seamă” ocrotitori ai învăţământului teologic şi cinstitori ai dreptei credinţe privitoare la dogma Sfintei Treimi.
Un praznic mare, străjer al noilor începuturi… Dacă în anii trecuți, cu prilejul acestei sărbători, am adus înaintea dumneavoastră câteva considerații despre motivul pentru care îi prăznuim împreună pe cei Trei Ierarhi sau v-am vorbit despre prietenia Sfântului Grigorie Teologul cu Sfântul Vasile cel Mare și despre harul predicilor Sfântului Ioan Hrisostom, în acest an ne-am gândit să vă prezentăm un fapt mai puțin cunoscut despre Sfântul Vasile cel Mare – dragostea sa pentru cei neajutorați și aflați în felurite neputințe trupești, concretizată în ctitorirea primelor spitale din lume.
Educația bunicii Macrina
În cultul Bisericii noastre, Sfântului Vasile i se acordă titlul de „cel Mare”, prin care înțelegem că personalitatea sa este așezată în seria marilor nume teologice şi pastorale ale Bisericii, în genere. Sfântul Vasile cel Mare s-a născut în anul 330 în Cezareea Capadociei (în Turcia de azi). Încă din primii ani ai copilăriei, Sfântul Vasile a fost îndrumat pe calea credinței de către bunica lui, Macrina cea Bătrână şi de mama lui, pe nume Emelia.
În ceea ce privește educația, noțiunile elementare le-a primit de la tatăl său, tot pe nume Vasile, care i-a transmis fiului său nu doar literele şi anumite concepte, ci i-a oferit şi modelul unui creştin virtuos, zidind astfel noi valori pe „temelia” așezată cuviincios încă din copilărie. Moştenind de la părinţii săi o avere considerabilă, Sfântul Vasile a utilizat-o doar în scopurile carităţii, a milosteniei și a grijii creştine. După ce a studiat la universități vestite din Cezareea, din Constantinopol și din Atena, a ajuns ierarh (mitropolit în Cezarea Capadociei), unde a reorganizat viața bisericească și mai ales viața monahilor. Apoi, în planul principiilor de doctrină, a fost un mare apărător al Sfintei Treimi, în disputele hristologice şi pnevmatologice ale epocii sale.
Vasiliadele – primele spitale din lume
Dragostea Sfântului Vasile pentru bolnavi și săraci, însă, a fost una covârșitoare, impresionându-i fără doar și poate, pe toți oamenii politici ai vremii, dar și pe cei apropiați lui. Bunăoară, Sfântul Grigorie Teologul a fost bun prieten cu Sfântul Vasile cel Mare. S-au întâlnit cu prilejul primelor studii pe care le-au făcut amândoi în Cezareea Capadociei iar legătura lor de prietenie a rămas model peste veacuri. Iată ce scria Sfântul Grigorie într-una dintre operele sale, despre nesfârșita dragostea de aproapele a ierarhului din Cezareea Capadociei: „Vasile putea să facă aici să plouă pâine din cer prin rugăciune, prin cuvântul său el deschide hambarele bogaţilor, pentru a satura pe cei săraci cu pâine. Adună în acelaşi loc pe cei răniţi de foame, printre aceştia sunt unii care abia mai respiră, bărbaţi, femei, copii, bătrâni.”
Iar acel „aici” purta, de fapt, un nume: Vasiliadele. Ce erau acestea, de fapt? Aflăm chiar din mărturia Sfântului Vasile, așezată într-o scrisoare adresată lui Ilie, guvernatorul provinciei Capadocia, în contextul în care ierarhul justifică importanţa umanitară şi culturală a acţiunilor sale în urma unor false denunțuri: „Pe cine nedreptăţim noi oare când construim case de oaspeţi şi aziluri pentru străinii care vin pe la noi în trecere şi care au vreo suferinţă de tămăduit? Sau, în sfârşit, când facem aşezăminte trebuitoare uşurării lor, cu infirmieri, doctori, animale pentru povară, cu personal auxiliar ? Căci a fost nevoie, într-adevăr, să mai prevedem aici şi multe feluri de meserii şi ateliere necesare vieţii, precum şi tot ceea ce mintea omenească a putut născoci pentru menţinerea unei vieţi onorabile; în fine şi alte spaţii pentru diferite munci manuale – lucruri care, în totalitatea lor, sunt o adevărată podoabă pentru oraşul nostru şi un temei de mândrie pentru guvernatorul nostru, căci şi asupra lui se revarsă buna faimă a acestor lucrări”. (Sfântul Vasile cel Mare, „Epistole” – PSB 3, Epistola 94).
Înțelegem, așadar, că Vasiliadele erau un soi de așezăminte sau complexe în care existau, conform altor documente ale vremii, spitale și leprozerii, biserici și aziluri pentru cei în vârstă, şcoli pentru tineri şi case pentru adăpostirea străinilor și a celor fără de adăpost, la care se adăugau mai multe clădiri anexe, precum bucătării, ateliere și alte dependințe. Într-un cuvânt, o altfel de lume. O lume desprinsă, parcă, doar din basmele copilăriei, în care dragostea pentru semeni și empatia, înțelegerea și facerea de bine se prindeau mână în mână cu preaslăvirea lui Dumnezeu și îi făceau pe oameni sănătoși. Trupește și sufletește deopotrivă. Căci, așa cum spunea mitropolitul Ierotheos Vlachos, boala apare atunci când sufletul vrea să ajungă la părtăşia cu Dumnezeu, iar trupul nu primeşte să urmeze sufletului, din pricina patimilor. Vasiliadele erau, așadar, un fel de semne pe calea către Cer a celor neputincioși, care făceau ca trupul să urmeze sufletul în lucrarea cea desăvârșită a mântuirii. Un fel de locuri de vindecare pentru trup și suflet.
După zidirea primului aşezământ de acest fel din Cezareea, se spune că locuitorii erau bucuroși și entuziasmați, strigând și dând de veste tuturor că Sfântul Vasile a consturit cea mai mare dintre minunile lumii. Datorită acestui fapt, Vasiliada atrăgea vizitatori din toate colțurile lumii, care au transformat așezământul într-un adevărat loc de pelerinaj, astfel că niciunul dintre cei care veneau din depărtări și îi treceau pragul nu pleca fără să lase acolo o mică donație care să-i ajute pe ostenitori și să le facă suferinzilor vindecarea mai ușoară și mai grabnică.
Împlinind cu sârguință toate aceste fapte ale milei, Sfântul Vasile a trecut la cele veșnice pe 1 ianuarie 379, la vârsta de numai 49 de ani, după o viață dedicată lui Hristos și semenilor. Dincolo de Liturghia sa, de Regulile monahale și de Molitfele pe care ni le-a lăsat ca moștenire, au străbătut vremurile și au rămas valabile până în zilele noastre cuvintele sale: „Voinţa Tatălui este de a-i hrăni pe cei flămânzi, de a le da de băut celor însetaţi şi de a-i îmbrăca pe cei goi”. Să facem și noi asemenea și vom primi răsplata fără întârziere. Hristos nu rămâne niciodată dator!
Am adunat la un loc pentru dumneavoastră, în această zi specială, icoanele Sfinților Trei Ierarhi, alături de o parte dintre volumele care cuprind cele mai importante și frumoase învățături scrise de marii dascăli ai Bisericii noastre. Comandați pentru biblioteca și colțul dumneavoastră de rugăciune sau dăruiți celor apropiați un dar fără dată de expirare, spre cinstirea Sfinților Trei Ierarhi. Click pe linkurile aflate sub imaginile de mai jos pentru detalii și comenzi:
Credit foto: ziarullumina.ro
