„Pe 14 februarie, arată-i că o iubești și trimite-i flori direct la ușă! Ne ocupăm noi de restul!”… N-a greșit deloc unul dintre gânditorii români ai timpului nostru atunci când a spus că, din trafic, de la volan, poți realiza cea mai bună radiografie a societății în care trăiești. Probabil ați observat și dumneavoastră că, de câteva zile, reclame precum cea de mai sus au început să împânzească radiourile, panourile publicitare outdoor și rețelele sociale. Fel și fel de afaceri se înveșmântează acum în mesageri ai iubirii și ne garantează fericirea și iubirea fără de limite în schiumbul unor… sume „modice”. În realitate, nu dragostea e cea care le motivează inițiativele, ci aspectul financiar care rezidă de pe urma acestei zile. Căci, comercialul a ajuns să acopere normalul cu un văl de ceață prin care noi, oamenii lui 2023, nu mai reușim să vedem. Așa cum, prinși în „hățișurile dragostei” de la mijloc de făurar, nu-l mai vedem nici pe Sfântul Mucenic Valentin al Ortodoxiei, cinstit la sfârșit de iulie, și nici dragostea lui pentru Hristos, plătită cu prețul vieții.
Fără îndoială, ziua de 14 februarie este una foarte populară în spațiul american mai cu seamă, așa cum este și Halloweenul, ambele „sărbători” fiind preluate și în Europa și marcate prin diferite manifestări, în ultimii ani, de multe popoare creștine din estul continentului nostru. Aceasta, deși în calendarul ortodox nu există niciun sfânt „Valentin” pe 14 februarie, ci vedem că sunt pomeniți doar Sfinții Cuvioși Auxențiu, Maron și Avraam.
Înainte de toate, haideți să vedem despre ce sărbătoare este vorba în ziua de 14 februarie și cum s-a ajuns ca toate gesturile iubirii, dăruirea, empatia și toate celelalte să „trebuiască” a fi manifestate „musai” în această zi față de persoana iubită. Cercetând diferite surse din bibliotecă, dar și din mediul on-line, aflăm, așadar, că Valentin a fost preot în Roma secolelor II-III, vreme în care la conducerea Imperiului se afla Claudiu al II-lea. Legenda spune despre dânsul că era un luptător aprig, iute la mânie și de neoprit atunci când venea vorba de expansiunea teritoriului imperial, iar din cauza acestui fapt a purtat foarte multe războaie. Evident, a vrut și o armată puternică, însă a constatat că majoritatea bărbaților romani nu mai doreau să meargă în luptă și să-și jertfească viața pentru idealurile împăratului. Acesta din urmă a constatat, astfel, că în locul luptei, bărbații își doreau să stea acasă cu soțiile și copiii lor, să-i protejeze și să le fie alături, ceea ce nouă, celor de astăzi, ni se pare un lucru firesc, normal. În consecință, Claudiu a găsit o soluție pentru impasul în care se afla: a decis ca niciunul dintre soldații din Roma să nu se mai poată căsători, gândindu-se că această lege îi va face pe bărbați să meargă la război și să lupte ca niște adevărați soldați. Revenind la preotul Valentin, se spune că acesta a continuat să îi căsătorească pe tineri în mare secret, crezând nu în amenințările împăratului Claudiu, ci în puterea iubirii. În momentul în care taina sa a ajuns la urechile împăratului, Valentin a fost întemnițat, judecat și condamnat la moarte, fapt care s-a petrecut în ziua de 14 februarie 269. Până în ziua execuției, împăratul a încercat să-l convingă pe Valentin să renunțe la creștinism și să devină soldat, apreciind perseverența sa și credința în virtutea iubirii. Până în ziua de 14 februarie, preotul a trimis scrisori de adio către prietenii săi, povestindu-le despre pătimirea sa și semnându-se cu îndemnul: „Amintește-ți mereu de al tău Valentin…”.
Deși în memoria colectivă a rămas mereu „proaspătă” ziua Sfântului Valentin, astăzi nici măcar calendarul catolic nu-l mai amintește în ziua de 14 februarie, fiind scos în anul 1969, de către Papa Paul al VI-lea, din pricina incertitudinilor legate de viața și activitatea lui care stau mai cu seamă sub semnul legendei.
Cu siguranță, mulți dintre dumneavoastră știau deja legenda preotului care căsătorea în ascuns, însă mai puține știați despre Mucenicul Valentin, sărbătorit de Biserica noastră Ortodoxă în ziua de 30 iulie. Veți spune că e vremea concediului atunci și e normal să nu-l avem în atenție, sau că n-a avut o viață care să ne rămână în memorie. Tocmai de aceea, „profităm” de ziua aceasta de 14 februarie pentru a vi-l face cunoscut pe Valentin, martirul și mărturisitorul lui Hristos, care din iubire de Cer a dat un sens vieții sale și un rost nu numai vieții pământești, ci și morții, murind pentru Domnul. Sfântul Valentin s-a născut în anul 175, la Interamna (Terni de astăzi, în regiunea Umbria din Italia). În viața sa citim că a fost foarte iubit de către toți credincioșii săi. Mai mult, datorită credinței sale puternice și a bogatei activități taumaturgice (de tămăduire sufletească și trupească), Sfântul Valentin a convertit la creștinism importanți dregători romani. A fost arestat, torturat şi decapitat la Roma, la vârsta de aproape o sută de ani, din ordinul prefectului Placid Furius, în timpul persecuţiilor împăratului Marc Aureliu. A fost martirizat noaptea, în mare taină, pentru a nu stârni vreo revoltă din partea populaţiei din Terni. Trupul său a fost luat de către ucenicii săi, Proclu, Efir şi Apolonie, și dus în cetatea Interamna, unde slujise ca Episcop, şi îngropat cu mare cinste.
Alături de Sfântul Mucenic Valentin din ziua de 30 iulie, în calendarul nostru ortodox mai există și alți mucenici care au purtat acest nume: Sfinții Mucenici Marcu, Sotirih și Valentin (pomeniți pe 24 octombrie), Sfânta Muceniță Valentina (pomenită pe 10 februarie), Sfântul Mucenic Valent, diaconul (pomenit pe 16 februarie), Sfântul Mucenic Valentin din Durostorum (pomenit pe 24 aprilie) și, nu în ultimul rând, Sfânta Muceniță Valentina (pomenită pe 18 iulie).
Se pune, deci, o întrebare pertinentă: cum să abordăm situația aceasta în manieră creștină, conformă cu valorile Bisericii? Un răspuns ar putea fi următorul: privind ziua de 14 februarie curat, fără „filtre consumeriste”. Adică, să ne fie ziua aceasta un motiv în plus pentru a ne aminti de faptul că esența creștinismului este, totuși, iubirea, și că Dumnezeu Însuși este iubire. Sfântul Vasile cel Mare spunea că poruncile lui Dumnezeu sunt multe și diferite, dar ele pot avea ca numitor comun marea poruncă a iubirii, cu cele două forme proprii ale ei: iubirea de Dumnezeu și de aproapele. Sfântul Ioan Scărarul pune iubirea la capătul Scării lui duhovniceşti, de unde înțelegem că ea implică un urcuş foarte anevoios: trebuie să trecem prin pocăinţă, trebuie să trecem prin ascultare, prin plâns, prin tăierea voii și așa ajungem la iubirea desăvârșită. De altfel, așa este și-n căsătorie sau în orice relație de dragoste dintre două persoane: de dragul celuilalt, trebuie să topim propriul nostru ego, renunțând la ambiții, pentru ca iubirea să umple golurile acestora și să le vindece. Un exercițiu greu, care presupune efort susținut, realizat în fiecare zi, ceas de ceas, cu mintea și sufletul treze, indiferent de greutățile și ispitele vieții. De aceea, să ne folosim de această zi de 14 februarie pentru a sărbători dragostea și să ne amintim că micile gesturi făcute în numele iubirii sunt cele care contează în drumul nostru către desăvârșire. Un drum parcurs în doi, mână în mână. Până la capătul vieții și dincolo de ea!
Despre cuvinte ale iubirii ne-am gândit să vă vorbim și noi, echipa Bizanticons Art, însă sub o altă formă: vă propunem să petreceți o zi de 14 februarie altfel în acest an, învățând iubirea curată, reală, din câteva cărți ale căror pagini ascund în mod tainic cele mai frumoase gesturi, fapte și declarații izvorâte din iubire. Click pe linkurile aflate sub coperțile cărților de mai jos aici pentru detalii și comenzi:
Foto credit: unsplash.com
