În data de 27 august a fiecărui an, creștinii ortodocși de pretutindeni îl cinstesc cu mare evlavie pe Sfântul Fanurie, Marele Mucenic, Marele Tămăduitor, Grabnicul Ajutător întru toate nevoile și Marele Făcător de minuni, ajuns astăzi unul dintre cei mai cunoscuți sfinți ai Bisericii noastre Ortodoxe.
Așa cum bine știți, prin articolele pe care le publicăm în mod constant aici, pe blogul Bizanticons Art, încercăm să vă oferim idei lămuritoare și clarificări despre viața și minunile sfinților, dar și informații legate de arta bisericească, pentru a ne ajuta pe toți, ca și creștini, să ne formăm și să ne însușim o „cultură generală” iconografică. De această dată, cu prilejul prăznuirii Sfântului Fanurie, pentru că mulți dintre dumneavoastră cunoașteți deja, cu siguranță, viața, minunile și faptele alese ale sale, am hotărât să dedicăm prezentul editorial unui fapt mai puțin cunoscut publicului larg, dar cu siguranță de mare interes: de ce este reprezentat Sfântul Fanurie în majoritatea icoanelor sale ținând o lumânare aprinsă (de obicei) în mâna stângă? Aflați râspunsul în rândurile de mai jos!
Sfântul născut într-o familie de păgâni
Înainte de a explica motivul acestei reprezentări inedite, se cuvine să reținem câteva detalii legate de biografia Sfântului Fanurie. Astfel, Sinaxarul ne spune că Sfântul Fanurie s-a născut în Rodos într-o familie bogată de păgâni, fiind cel mai mare dintre cei 13 copii. După moartea neașteptată a tatălui său, familia a căzut în sărăcie, iar mama Sfântului Fanurie a început a duce, în secret, o viață păcătoasă. După ce fiul ei a descoperit acest lucru, ea a murit, iar Fanurie a părăsit orașul, retrăgându-se în locuri pustii. Acolo, prin rânduiala lui Dumnezeu, a întâlnit un pustnic care l-a învățat despre Sfintele Evanghelii și l-a botezat, îndrumându-l să trăiască după poruncile lui Hristos. După un timp, simțind chemarea lui Dumnezeu, Sfântul Fanurie a început să predice despre Hristos în cetățile păgâne din apropiere, unde a fost capturat de idolatri și supus la torturi.
În ceea ce privește martiriul său, în acatistul închinat Sfântului, la icosul al 9-lea, citim astfel: „Bucură-te, că pe tiran l-ai înspăimântat; Bucură-te, că fiarelor mâncare ai fost dat; Bucură-te, că ai fost numit noul Daniel al darului […]”. Într-adevăr, se pare că, după ce a fost schingiuit în multe feluri, înțepat cu sulița și lovit cu palmele, fiecare păgân dintre cei prezenți la momentul martiriului său propuneau cum să-l chinuiască călăii mai rău, iar Sfântul se ruga Domnului ca și întâiul Mucenic Ștefan spunând: „Iartă-le lor păcatul acesta, că nu știu ce fac, că mai mult îmi este mie cununa mucenicească, pentru care eu le mulțumesc”. A fost bătut cu pietre, i s-au smuls dinţii din gură, a fost înţepat cu suliţa şi apoi i s-au turnat sare şi oţet pe răni. I-au fost tăiate mâinile şi degetele de la picioare, precum şi urechile. Iar poporul, văzând aceste imagini atât de dureroase, se mira de ce sfântul nu le spune să înceteze. În cele din urmă, s-a hotărât să i se aplice pedeapsa capitală: Sfântul Fanurie și-a plecat capul pe un butuc și un călău i l-a retezat fără milă.
Se spune că, înainte să primească mucenicia, Sfântul Fanurie a cerut voie să-şi facă ultima rugăciune și a zis: „Doamne, Dumnezeule, Cel ce ai miluit pe cei care au strigat către Tine, fă ca tot cel ce va face o turtă cu ulei şi zahăr sau o plăcintă şi o va da săracilor să fie ascultat în orice durere dreaptă va avea. Aceasta să fie pentru iertarea păcatelor mamei mele, care a murit păcătoasă”. Atunci s-a auzit glasul Domnului: „Fie, Fanurie, după cuvântul tău şi tot cel ce te va chema pe tine în ajutor să fie ascultat de Mine şi tu vei fi ajutorul celor din nevoi”. Astfel, credincioșii au ținut minte și au perpetuat obiceiul de a împărți turte săracilor de ziua Sfântului Fanurie, care mereu făcea milostenie pentru iertarea sufletului mamei sale.
Sfântul cu o lumânare în mână
Revenind la subiectul editorialului nostru, tradiția păstrează un episod aparte legat de viața Sfântului Fanurie, care a servit drept fundament pentru câteva reprezentări iconografice ulterioare. Se spune, deci, că nimeni nu a știut ce s-a întâmplat cu sfintele moaște ale Sfântului Mucenic Fanurie până când, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, pe când insula Rodos din Marea Mediterană era sub controlul cavalerilor ioaniți, autoritățile au inițiat lucrări de restaurare a zidurilor cetății. În timpul săpăturilor, au descoperit o veche biserică în care, sub pământ, se aflau mai multe icoane, dintre care una era într-o stare excelentă de conservare. Câțiva credincioși mai evlavioși au dus această icoană la arhiepiscopul Nil (1355-1369), care a descifrat inscripția de pe ea și a descoperit că era, de fapt, icoana Sfântului Mucenic Fanurie, despre care nu se știa nimic până atunci. Icoana înfățișa un tânăr ostaș, cu o cruce și o lumânare aprinsă în mâna dreaptă, înconjurat de 12 scene reprezentând suferințele din timpul martiriului său. Înțelegând că Dumnezeu le-a descoperit un sfânt din vechime, care fusese uitat, credincioșii au reconstruit biserica în cinstea Sfântului Fanurie, care a devenit ocrotitorul insulei Rodos.
Apoi, în jurul anului 1500, într-o zonă muntoasă și greu accesibilă, cațiva păstori, în timp ce își pășteau turmele de oi, au observat că noaptea, pe muntele din apropiere, se vede o lumină care arde până dimineața. Curioși, s-au întrebat ce ar putea fi acolo și s-au gândit că ar trebui să urce să verifice, gândindu-se că a dat norocul peste ei și că ar putea găsi acolo o comoară.
Timpul a trecut, ei s-au luat cu treburile zilnice, însă și-au amintit de lumina strălucitoare odată cu venirea toamnei, când se pregăteau să coboare în vale, iar drumul lor spre sat trecea prin apropierea acelui munte. Astfel, cei mai curajoși dintre ei au decis să urce pe munte și, după mari eforturi, au ajuns la o peșteră. Apropiidu-se, au observat acolo o făclie aprinsă, ca un soi de lumânare, care ardea neîncetat. Lângă lumânare, păstorii au găsit moaştele Sfântului şi o piele de animal pe care era scrisă viaţa sa. O bucată de piele pe care era relatat tot binele pe care Sfântul Fanurie l-a adus oamenilor și animalelor, cum le-a fost alături în suferință și cum s-a rugat Domnului în nopțile de priveghere și în Liturghiile de zi pentru vindecarea lor. Astfel, întorși în sat, păstorii s-au mirat că în icoana care exista deja și pe care mulți o știau, Sfântul Fanurie ținea o lumânare în mână – și au înțeles că, nu întâmplător, lumânarea din icoane era, de fapt, făclia pe care au văzut-o aprinsă atâtea nopți la rând și că, prin rânduiala Bunului Dumnezeu, ei au fost aleșii care au adus la lumină moaștele Sfântului Fanurie și le-au lăsat ca moștenire duhovnicească întregii creștinătăți.
În preajma prăznuirii Sfântului Mucenic Fanurie, am pregătit pentru dumneavoastră atât Viața și Acatistul Sfântului (la preț simbolic), cât și o colecție minunată de trei icoane închinate lui. Alegeți-o pe cea potrivită, care să încununeze colțul dumneavoastră de rugăciune, iar în momentele de încercare să ne plecăm genunchii înaintea ei, având nădejdea în purtarea de grijă a Sfântului Fanurie. Click pe linkurile aflate sub fotografiile de mai jos, pentru detalii și comenzi!
Foto credit: www.doxologia.ro
