„Nu pierdeți timpul cu lucruri care nu ajută sufletul”. Nouă cuvinte la număr, dar… de nota zece pe scara relevanței! Cuvinte numai-bune de scris în minte și-n inimă spre veșnică aducere-aminte, rostită nu cu multă vreme în urmă de Părintele Constantin Sârbu, unul dintre preoții mărturisitori din vremea prigoanei comuniste. Vorbe care acum, la început de an, ar trebui să ne facă să medităm puțin la ce este cu adevărat important în viață, precum și la care este ordinea priorităților în viața noastră personală, familială și profesională.
Fiind încă sub semnul începutului Noului An, calendarul nostru ne trimite și el cu gândul într-un mod interesant la începuturile creștinismului. Luna ianuarie este bogată în sărbători dedicate unor sfinți importanți ai istoriei monahismului, sfinți care au avut un impact profund asupra vieții bisericești și asupra credincioșilor de-a lungul veacurilor. Sfinți care ne oferă nouă, celor de astăzi, ocazia de a medita la pilda viețuirii lor și la învățăturile pe care ni le-au lăsat ca moștenire. Unul dintre aceștia este Sfântul Antonie cel Mare, prăznuit în fiecare an pe 17 ianuarie, părintele monahismului creștin și unul dintre cei mai cunoscuți sfinți ai Bisericii Ortodoxe. Viața sa exemplară a inspirat pe mulți dintre creștinii vremii sale să urmeze calea nevoinței, renunțând la lume pentru a trăi mai aproape de Dumnezeu.
Deoarece ziua prăznuirii Sfântului Antonie este un moment aparte pentru mulți dintre cei dragi nouă, care își celebrează onomastica, am considerat că ar fi potrivit să vă oferim câteva gânduri mai puțin cunoscute despre o reprezentare iconografică a sa și să răspundem, astfel, la întrebarea din titlu: de ce apar urși, lei și alte animale sălbatice în icoanele Sfântului Antonie, acest stâlp neclintit pe care a fost clădit monahismul Ortodoxiei? Aflați răspunsul în rândurile de mai jos!
Sfântul Antonie, un om al tăcerii și al simplității
Așa cum știți deja, articolele pe care le publicăm aici, pe blogul Bizanticons Art, au scopul să adâncească înțelegerea valorilor și tradițiilor Ortodoxiei. De aceea, atunci când este vorba despre un articol legat de un sfânt, alegem întotdeauna să aducem în prim-plan, pe scurt, și biografia sa – un prilej pentru fiecare dintre noi de a învăța din pilda viețuirii lor, care să ne inspire și să ne îndrume pe fiecare pe cale.
Așadar, reținem că Sfântul Antonie s-a născut în Egipt în jurul anului 251, din părinți nobili și creștini. La vârsta de 18 ani, după moartea părinților, a moștenit o avere considerabilă, dar a ales să renunțe la ea pentru a duce o viață ascetică, urmând îndemnud lui Hristos Evangheliei: „Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer” (Matei 19, 21). La 20 de ani, a plecat în pustia Egiptului, unde a învățat tainele rugăciunii inimii și ale luptei duhovnicești. În timpul retragerii sale, a fost supus mai multor ispite și atacuri demonice, dar a rămas ferm în credința sa, biruind ispitele prin rugăciune și prin smerirea trupului.
A fost un îndrumător duhovnicesc deosebit, iar mulți ucenici s-au adunat în jurul său, contribuind astfel la dezvoltarea monahismului. În ciuda „faimei” sale, Sfântul Antonie a rămas un om al tăcerii și al simplității, ignorând întru totul slava lumească. A trăit până la vârsta de 105 ani și a murit în anul 356. Până astăzi, Sfântul Antonie este văzut ca un model al luptei duhovnicești și al ascetismului, al înstrăinării de lume și al dobândirii sfințeniei prin lupta constantă împotriva ispitelor.
Animalele sălbatice în icoanele Sfântului Antonie cel Mare
„Am văzut toate ispitirile diavolului, le-am cunoscut pe toate. Cu puține lucruri îl putem noi înfrunta, mai ales cu smerenie, cu blândețe, cu frica de Dumnezeu”, le spunea Sfântul Antonie ucenicilor săi. Și într-adevăr, Sfântul Atanasie cel Mare, arhiepiscopul Alexandriei, care i-a scris viața, spune că acest mare părinte al monahilor s-a luptat până la sânge cu potrivnicul binelui, adică cu diavolul, despre acest fapt dând mărturie din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre câteva reprezentări inedite ale Sfântului Antonie, înconjurat de urși, lei, scorpioni și alte animale sălbatice. Care este, totuși, fundamentul acestei reprezentări? Noi am răsfoit paginile volumului care prezintă viața Sfântului Antonie și am găsit răspunsul, pe care îl împărtășim cu dumneavoastră.
Se povestește acolo, deci, că diavolul, plin de mânie, a chemat la el mai mulți „subalterni” și le-a spus: „Nu am reușit să-l înfrâng nici cu ispitele păcatului, nici cu lovituri, iar acum chiar se îndrăznește să se răzvrătească împotriva noastră. Haideți să încercăm altă metodă.” Așa că, în acea noapte, demonii au creat un zgomot teribil, ca în timpul unui cutremur. Ieșind afară, Sfântul Antonie a văzut cum o mulțime de năluciri, sub forma unor ființe înfricoșătoare, se adunau în jurul lui. Ispitele luau forme de animale înfricoșătoare: lei, urși, leoparzi, tauri, șerpi, scorpii și lupi – toate părând gata să-l atace. Fiecare dintre aceste ființe își manifesta furia după natura sa: leul răcnea, taurul părea că îl va năpădi, iar șarpele și lupul păreau că vor să-l apuce.
În fața acestui tablou greu de imaginat, Sfântul Antonie a rămas neclintit, apoi le-a spus demonilor: „Dacă ar fi fost oarecare putere întru voi, ajungea chiar numai unul dintre voi să vină; iar de vreme ce v-a slăbănogit Domnul, pentru aceasta în zadar vă ispitiți cu mulțimea a mă înfricoșa. Semnul neputinței voastre este că v-ați făcut în chipul fiarelor celor necuvântătoare”. Apoi, îndrăznind, le-a zis iarăși: „Dacă puteți și ați luat stăpânire asupra mea, nu zăboviți, ci năvăliți asupră-mi, iar dacă nu puteți, pentru ce vă trudiți în zadar? Pecetea noastră și zidul de întemeiere este nădejdea cea întru Domnul nostru”.
Atunci, Dumnezeu, văzând strădania și răbdarea Sfântului, i-a venit în ajutor. O lumină puternică a coborât din cer și a alungat demonii, iar locul în care se afla Cuviosul s-a umplut din nou de pace. Simțind ușurare, Sfântul Antonie i-a mulțumit Domnului și i-a spus: „Unde erai, Preadulce Hristoase? De ce nu Te-ai arătat mai devreme ca să mă ușurezi de suferințele mele?”. De îndată, a auzit un glas care i-a răspuns: „Antonie, eram aici și așteptam să văd lupta ta. De vreme ce ai răbdat fără să fii învins, acum voi fi mereu alături de tine și te voi face renumit în toată lumea.”
Acest episod din viața Sfântului Antonie ne îndeamnă să privim dincolo de aparențele suferinței și să înțelegem că fiecare încercare, fiecare durere, fiecare luptă interioară este o chemare a lui Dumnezeu spre a schimba ceva în viața și în sufletul nostru. Răbdarea nu înseamnă doar tăcere sau resemnare în fața suferinței. Din contră, este acea stare a sufletului în care, având credință, chiar și în mijlocul durerii, găsim puterea de a înfrunta orice ispită cu nădejdea că Dumnezeu nu ne va lăsa singuri niciodată, așa cum nici pe Sfântul Antonie nu l-a părăsit.
Iar ca o concluzie generală, este important să înțelegem că simbolurile din icoane poartă de multe ori semnificații cu rădăcini profunde. Icoana nu este doar o expresie artistică, ci un mijloc prin care ne conectăm, în rugăciune, cu Hristos, Maica Domnului și Sfinții. Descifrarea simbolurilor sau a elementelor prezente într-o icoană o transformă dintr-o simplă imagine într-o fereastră spre Cer. O fereastră care ne deschide mintea și inima deopotrivă către tainele Tradiției Bisericii și către învățăturile transmise neîntrerupt, de-a lungul veacurilor, până în zilele noastre.
Să ne rugăm și noi Sfântului Antonie cel Mare cu smerenie şi dragoste, încredințați fiind de ajutorul și mijlocirea sa! Descoperiți mai jos colecția de icoane și volume dedicate Sfântului Antonie și apăsați pe linkurile aflate sub fotografii pentru detalii și comenzi!
