La finalul celei dintâi luni a anului, pe 30 ianuarie, Biserica noastră face pomenirea soborului Sfinţilor Părinţilor noştri şi marilor dascăli şi ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Documentele din cele mai vechi timpuri și întreaga istorie a Bisericii noastre îi confirmă pe Sfinţii Trei Ierarhi ca fiind cei mai „de seamă” ocrotitori ai învăţământului teologic şi cinstitori ai dreptei credinţe privitoare la dogma Sfintei Treimi. Dacă în anii trecuți v-am povestit cum a construit Sfântul Vasile cel Mare primele spitale din lume sau v-am adus înainte povestea cicatricii de pe chipul Sfântului Grigorie Teologul, anul acesta ne-am gândit să ne îndreptăm atenția asupra Sfântului Ioan Gură de Aur, care ne-a lăsat moștenire cea mai cunoscută Sfântă Liturghie a Bisericii și să vă spunem de ce, după mai bine de 1600 de ani de la trecerea sa la Domnul, urechea sa stângă n-a putrezit și nu s-a supus legilor firii. Radiografia unei minuni, în rândurile de mai jos!
Un orfan ocrotitor al săracilor
Mai întâi, să reținem câteva aspecte biografice relevante. Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut în anul 344, în Antiohia, într-o familie creștină evlavioasă. Tatăl său, Secundus, era general al Orientului (magister militum Orientis), iar mama sa, Antuza, provenea dintr-o familie distinsă a Antiohiei. Rămas orfan de tată din copilărie, Ioan a fost crescut de mama sa, care, deși văduvă la doar 20 de ani, i-a oferit o educație aleasă. Printre dascălii săi s-au numărat Libaniu, renumitul orator al vremii, și Andragatie filosoful, dar și episcopul Meletie, care l-a botezat, și ascetul Carterie. Pentru o scurtă perioadă, Ioan a profesat ca avocat.
După moartea mamei sale, în jurul anului 374, Ioan s-a retras la munte pentru a trăi ca monah, asumându-și o viață profund ascetică. A petrecut patru ani alături de un pustnic sirian și doi ani în singurătate într-o peșteră. Sănătatea sa șubrezindu-se, a fost chemat înapoi la Antiohia, unde episcopul Meletie l-a hirotonit diacon în 381. Ulterior, în 386, episcopul Flavian l-a hirotonit preot. Timp de 12 ani, Sfântul Ioan a predicat neîncetat în Antiohia, combatând ereziile vremii (maniheismul, arianismul, iudaismul) și apărând dreapta credință. În 398, Sfântul Ioan a fost ales, împotriva voinței sale, arhiepiscop al Constantinopolului. În această slujire, a fost un apărător al săracilor, construind spitale, adăposturi și oferind ajutor celor nevoiași. A fost un predicator remarcabil, lăsând în urmă un număr impresionant de comentarii la Sfânta Scriptură. Cu toate acestea, criticile sale ferme la adresa corupției din înalta societate, în special împotriva împărătesei Eudoxia, i-au adus exilul în 403.
După o scurtă revenire în Constantinopol, a fost exilat din nou în 404. A fost trimis în Cucuz, Armenia, unde a continuat să scrie epistole de încurajare către credincioșii săi. Pentru a-l izola complet, împăratul a ordonat mutarea sa la Pityus, pe malul răsăritean al Mării Negre. Istovit de călătoria epuizantă, Sfântul Ioan și-a dat sufletul într-un sat apropiat de Comana, în 407, rostind cuvintele: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”.
De ce urechea Sfântului Ioan Gură de Aur n-a putrezit niciodată?
Deși părticele din sfintele sale moaște au ajuns peste mări și țări în toată lumea creștină, inclusiv în țara noastră, totuși, cele mai mari fragmente se află până astăzi în Grădina Maicii Domnului. Mâna dreaptă a Sfântului Ioan, la Mănăstirea Filotheu, iar cinstitul cap al Sfântului Ioan Hrisostom, la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped. Cei dintre dumneavoastră care v-ați învrednicit și ați ajuns în pelerinaj în Sfântul Munte, trecând pragul Vatopedului și închinându-vă la capu Sfântului Ioan, ați observat, probabil, că urechea sa stângă a rămas până astăzi nestricăcioasă. Explicația este una inedită, puțin cunoscută dar care face în mod clar „obiectul” unei mari minuni, sfidând pur și simplu legile firii.
Iar acest fapt minunat are și o explicație, legată de o întâmplare menţionată pe larg în viaţa sfântului. Se consemnează, așadar, că pe vremea când era patriarh, un nobil se răzvrătise împotriva împăratului Arcadie, care, ca răspuns, i-a confiscat toate bunurile și l-a amenințat cu moartea. Desperat, nobilul a cerut ajutorul Sfântului Ioan. Când a ajuns la Patriarhie, Sfântul Ioan nu l-a putut primi imediat, dar i-a spus să revină târziu. Când acesta a revenit, proclu, ucenicul său, i-a cerut să aștepte până când Patriarhul va putea să-l primească. Asta, pentru că Proclu auzise voci din camera Patriarhului și se gândea că are deja pe cineva în audiență. Privind prin gaura cheii, însă, l-a văzut pe Sfântul Ioan scriind la biroul său, în compania unui bărbat în vârstă, care îi vorbea explicativ. Proclu a revenit de mai multe ori, dar nobilul nu a reușit să-l întâlnească pe Sfântul Ioan, fiind nevoit să aștepte întreaga noapte.
A doua zi, când a venit momentul pentru tocatul din cadrul utreniei, bărbatul „misterios” a dispărut. Proclu, care îl observase de trei nopți la rând, a îndrăznit într-un final să-l întrebe pe Sfântul Ioan, zicând: „Stăpâne, cine este cel ce-ți șoptește la ureche noaptea?” Sfântul i-a răspuns că nu fusese nimeni la el. Atunci, Proclu i-a povestit în detaliu ce văzuse: un bătrân în vârstă care, în timp ce el scria, îi șoptea la ureche; și i-a descris cu exactitate chipul și înfățișarea acestuia. La auzul celor spuse de Proclu, Sfântul Ioan s-a minunat și, realizând că Proclu îl văzuse chiar pe Sfântul Apostol Pavel, s-a convins că osteneala sa fusese primită de Dumnezeu. Căzând la pământ, I-a mulțumit Domnului și s-a rugat cu lacrimi fierbinți. După acest moment, se spune că s-a dedicat cu și mai multă sârguință scrierii cărților sfinte, pe care le-a lăsat Bisericii lui Hristos și nouă, tuturor, ca pe niște comori de mare preț.
Astfel, urechea care a primit cuvintele Apostolului Pavel nu a mai putrezit niciodată, devenind un semn tainic al comuniunii nesfârșite între cer și pământ, între slujitorii lui Hristos și învățăturile Sale mântuitoare. Moaștele sfinților, fiind nu doar mărturii ale sfințeniei, ci și izvoare pline de Duh Sfânt, ne cheamă pe fiecare dintre noi să trăim în comuniune cu Dumnezeu și cu semenii și să le urmăm pilda de credință neclintită și de dragoste desăvârșită pentru întreaga lume, întru împlinirea voii dumnezeiești.
Fiind cel mai mare predicator din veacul de aur al creştinătăţii, Biserica îi serbează pomenirea de trei ori pe an: pe 13 noiembrie, când se face pomenirea trecerii sale la Domnul, pe 27 ianuarie, ziua aducerii moaștelor sale la Constantinopol în anul 438, și pe 30 ianuarie, când se prăznuiesc Sfinții Trei Ierarhi (Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Ioan Gură de Aur), sărbătoare ce subliniază contribuția teologică comună a celor trei mari învățați ai Bisericii. De asemenea, putem spune că Sfântul Ioan Gură de Aur este pomenit zilnic prin săvârșirea Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur, care este Liturghia cea mai frecvent-oficiată în Biserica Ortodoxă și care reflectă rânduiala liturgică lăsată de el.
Sfinte Ioane Gură de Aur, înțelepte părinte al Bisericii, luminează-ne mințile și inimile cu învățăturile tale! Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască harul Său, să ne întărească în credință, să ne călăuzească pe calea dreptății și să ne împlinească viața cu virtute, ca să trăim în pace și să putem slăvi numele Său întru toate zilele vieții noastre! Amin!
Foto credit: www.doxologia.ro
