La patruzeci de zile de la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, credincioşii ortodocși de pretutindeni prăznuiesc Înălţarea Sa la Ceruri, moment sărbătorit tot timpul în joia săptămănii a şasea după Paşti. Evenimentul a avut loc „pe Muntele ce se cheamă al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim” (Fapte 1, 12), munte situat la est de orașul Ierusalim, fiind despărțit de oraș prin Valea Chedron și numit astfel după dumbrăvile de măslini care l-au acoperit în trecut.
Pe acest munte a făcut Mântuitorul ultimul pas aflându-se în trup — un pas care, potrivit tradiției, a rămas imprimat într-o piatră și se păstrează până astăzi, spre mărturie și întărire a credinței. Despre ce piatră este vorba și unde se păstrează ea astăzi? Aflați în rândurile de mai jos!
„Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru”
Locul exact în care Mântuitorul s-a Înălțat la Ceruri se află pe culmea de sud a Muntelui Măslinilor (Eleon). Muntele Măslinilor este parte a unui lanț muntos care se întinde pe aproximativ 3,5 kilometri și atinge o altitudine maximă de 826 de metri deasupra nivelului mării. Din punct de vedere geografic, acest munte oferă o vedere panoramică asupra Ierusalimului și a regiunilor înconjurătoare. În ceea ce privește relieful, acesta se caracterizează printr-un relief deluros, cu pante abrupte pe anumite laturi și platouri mai domoale pe altele. După cum amintește și Sfânta Evanghelie, locul este foarte aproape de Ierusalim, cam la 2.400 de paşi, adică un drum de sâmbătă, întrucât Moise orânduise în Lege ca numai atâţia paşi să se facă sâmbăta.
Ce spun Eusebiu de Cezareea și pelerina Egeria?
Cea mai veche mențiune a praznicului Înălțării Domnului o gasim la cunoscutul teolog, apologet și istoric al Bisericii noastre, Eusebiu din Cezareea. În lucrarea sa, „Despre sărbătoarea Paștilor”, scrisă în anul 332, acesta menționează că Înălțarea Domnului era prăznuită în acea vreme odată cu Rusaliile, la 50 de zile de la momentul Învierii Domnului. Dacă Egeria, pelerina care a scris un jurnal despre pelerinajul ei în Ţara Sfântă spre sfârşitul secolului al IV-lea, vorbește despre aceeași prăznuire odată cu Rusaliile, Fericitul Augustin (sec. V) ne arată că, în vremea sa, sărbătoarea era deja generalizată şi prăznuită la 40 de zile după Înviere, în toată lumea creştină, așa cum este și astăzi.
Piatra Înălțării Domnului
Pe locul Înălțării Domnului, Sfânta Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare a construit, în secolul al IV-lea, un mic altar în formă de rotondă, cunoscut sub denumirea de „Imbomon”. Din punct de vedere etimologic, termenul vine din limba greacă, fiind o combinație a prefixului „en-” (sau „em-”), ce înseamnă „în” sau „pe”, și a substantivului „bomōs” (βωμός), care se traduce prin „platformă”, „piedestal” sau, mai ales, „altar” sau „loc de jertfă”. Astfel, termenul descrie atât poziția geografică dominantă a capelei, cât și semnificația sa duhovnicească, fiind ca un punct de legătură între Cer și pământ.
În apropiere, a mai fost ridicată o altă biserică închinată slăvitului praznic al Înălțării Domnului, numită „Biserica Eleonului”. Din nefericire, în anul 614, aceste sfinte lăcașuri au fost distruse de invazia perșilor. Mai târziu, egumenul Modest a refăcut altarul bisericii Înălțării, dar și această lucrare a fost năruită de musulmani. Ulterior, cruciații au reconstruit din nou biserica, de această dată cu un plan arhitectural octogonal. Cu îngăduința lui Dumnezeu, din secolul al XIX-lea, locul sfânt se află sub administrare musulmană, dar rămâne deschis închinării tuturor celor care vin cu evlavie să cinstească taina Înălțării Mântuitorului.
Elementul central al acestei capele, care atrage anual sute de mii de pelerini din întreaga lume, este o lespede din piatră pe care se poate observa o amprentă. Conform tradiției, aceasta este urma tălpii drepte a Mântuitorului, imprimată în piatră în momentul Înălțării Sale la ceruri. Această urmă reprezintă o mărturie fizică, tangibilă, a prezenței lui Hristos pe pământ și a momentului în care El a părăsit lumea materială pentru a se întoarce la Tatăl. Deși sursele nu specifică tipul exact de piatră (precum calcar, gresie etc.), având în vedere geologia regiunii Ierusalimului și a Muntelui Măslinilor, este foarte probabil să fie vorba despre o piatră calcaroasă, specifică zonei. Calcarul este o rocă sedimentară comună în Țara Sfântă, adesea de culoare deschisă, care poate varia de la alb la crem sau chiar spre nuanțe gălbui, în funcție de impurități.
Interesant este faptul că piatra care păstra imprimată urma tălpii stângi a Mântuitorului a fost dusă în Evul Mediu la Moscheea Al-Aqsa, lucru care reflectă importanța evenimentului petrecut pe Muntele Măslinilor chiar și pentru musulmani, care recunosc și ei Înălțarea lui Hristos, deși aceasta nu este menționată explicit în Coran.
În urma unui pelerinaj pe care l-a făcut în Țara Sfântă, Arhimandritul Ioanichie Bălan, unul dintre cei mai cunoscuți autori de literatură duhovnicească românească, a așternut pe hârtie impresiile, rugăciunile și trăirile sufletești pe care le-a avut în locurile unde a pășit Domnul. Astfel a luat naștere volumul „Pelerinaj la Mormântul Domnului”, o mărturie duhovnicească legată de locurile prin care a pășit Domnul nostru Iisus Hristos. Printre locurile descrise se numără și Muntele Măslinilor, unde se află piatra cu urma tălpii Mântuitorului: „În interiorul rotondei se vede la mijloc o piatră albă, mare cam de 70×50 cm, protejată de sticlă. Este piatra de pe care S-a înălțat Hristos la cer. Cădem în genunchi, facem trei metanii, ne rugăm și o sărutăm. Piatră sfântă și binecuvântată, cum poate nu este alta în Țara Sfântă! Se disting pe ea urmele picioarelor lui Hristos. Sfânta Tradiție ne spune că acestea sunt urmele picioarelor Domnului, care s-au imprimat în piatră, când Mântuitorul S-a înălțat la Tatăl”.
Așadar, urma tălpii lui Hristos de pe Muntele Măslinilor reprezintă una dintre cele mai prețioase mărturii materiale ale prezenței Mântuitorului în lumea noastră și ale Înălțării Sale la ceruri. Pentru credinciosul ortodox, existența acestei urme sfinte nu reprezintă un simplu act de curiozitate istorică sau arheologică, ci o experiență duhovnicească înaltă, prilej de meditație asupra tainei Întrupării și Înălțării Domnului.
În contextul lumii contemporane, marcate de secularizare și de pierderea sensului duhovnicesc al existenței, astfel de mărturii tangibile ale prezenței lui Dumnezeu în istorie capătă o importanță deosebită. Ele ne reamintesc că credința creștină nu se bazează pe mituri sau pe speculații filozofice, ci pe evenimente istorice concrete, pe întâlnirea reală dintre Dumnezeu și om în persoana lui Iisus Hristos. Să ne rugăm ca, prin mijlocirea tuturor sfinților și prin harul lui Dumnezeu, să putem și noi să urmăm calea deschisă de Hristos prin Înălțarea Sa, înălțându-ne mintea și inima către realitățile cerești și trăind întru nădejdea vieții veșnice, în iubire față de Dumnezeu și de aproapele, cu dor nestins după Împărăția cea Cerească!
Venim, cu acest prilej, în sprijinul dumneavoastră cu câteva sugestii de icoane ortodoxe ale Mântuitorului, realizate în stil bizantin, după tehnici tradiționale cu materiale naturale de înaltă calitate, pentru o mai bună calitate a imaginii și pentru obținerea unei rezistențe de lungă durată. Click pe linkurile aflate sub icoanele de mai jos pentru detalii și comenzi:
Foto credit: wmrice / Flickr
