Cum a ajuns Sfântul Foca, Episcopul de Sinope, să fie cinstit până și de musulmani?

În data de 22 septembrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește cu mare cinste pe Sfântul Sfințit Mucenic Foca, Episcopul de Sinope, ocrotitorul corăbierilor și al celor aflați în primejdie pe mare. Viața și martiriul său reprezintă o adevărată mărturie a credinței neclintite întru Hristos și a iubirii față de semeni, iar tradiția Bisericii noastre păstrează vie amintirea minunilor sale până în zilele noastre.

Cu doar câteva zile înainte de momentul prăznuirii sale, am decis să zăbovim o clipă și să consemnăm câteva rânduri legate de Sfântul Foca, pentru cei dintre dumneavoastră care poate nu-l cunoașteți de-ajuns sau încă nu ați aflat detalii și informații semnificative legate de viețuirea și de faptele sale alese. Cine a fost Sfântul Foca, cum a fost martirizat și cum a ajuns să fie cinstit și de musulmani? Aflați răspunsurile în rândurile de mai jos!

Episcopul de la malul Mării Negre

Sfântul Foca s-a născut în cetatea Sinopiei, din părinți evlavioși, Pamfil și Maria. Încă din tinerețe, s-a arătat plin de harul Duhului Sfânt: alunga diavolii, tămăduia bolnavii și aducea mângâiere celor aflați în suferință. Viața sa curată și plină de fapte bune i-a adus, la maturitate, alegerea ca episcop al cetății, unde a păstorit turma credincioșilor cu înțelepciune și blândețe. În cuvânt și în faptă, el întorcea pe oameni de la idolatrie și îi aducea la cunoștința unui singur Dumnezeu, lucrând neobosit pentru mântuirea lor.

Domnul a arătat slujitorului Său, printr-o vedenie minunată, ce îi era hărăzit: un porumbel i-a adus o cunună de flori pe cap, vorbind cu glas omenesc: „Acum s-a umplut paharul tău, care se cade a-l bea”. Sfântul Foca a înțeles, atunci, că avea să treacă prin suferințe pentru Hristos, însă acestea nu erau altceva decât o pregătire pentru cununa cerească care îl aștepta. Viața sa curată, sufletească și trupească, îl făcuse demn de a se naște în Împărăția lui Hristos, Mielul cel veșnic.

În timpul împăratului Traian (98-117), Foca a fost prins și chinuit de guvernatorul African. Acesta a încercat să-l oblige să jertfească idolilor, dar sfântul și-a oferit viața ca jertfă pentru Dumnezeu. Legat de lemn, trupul său a fost sfârtecat de răni, ca un stârv sfâșiat de păsările răpitoare, însă el a răbdat cu vitejie, întărit de glasul Domnului și de vedenia pe care a avut-o. Inima lui era gata să rabde orice pentru iubitul său Mântuitor.

Chinurile sale au fost înfruntate cu neclintită credință: a fost pus pe o tablă încinsă, dar focul nu l-a mistuit. În temniță, era mângâiat de îngeri și întărit de Hristos, învățând credincioșii prin exemplul suferinței sale. În cele din urmă, Sfântul Foca și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu într-o baie încin­să, primind cununa biruinței. Trupul său a fost îngropat cu cinste de credincioși, iar la mormântul său s-au săvârșit multe minuni, dovedind harul lui Dumnezeu asupra celui ce a mărturisit cu neclintită credință numele lui Hristos.

Sfântul cinstit până și de musulmani

Dacă aruncăm o privire în calendarul nostru ortodox, observăm că dincolo de data de 22 septembrie, ziua în care a fost martirizat Sfântul Foca, el mai este pomenit și pe 23 iulie, zi în care pomenim mutarea de la Sinope la Constantinopol a cinstitelor sale moaște. În lumea satului românesc, bunicii noștri, care au moștenit la rândul lor de la părinți vechile credințe populare, afirmă că Sfântul Foca este cel care pedepsește oamenii fie cu caniculă, fie cu grindină dacă sărbătoarea sa nu este respectată și, de aceea, în zilele sale de prăznuire nu se aprinde focul și nu se coace pâine în cuptor. Iar credința aceasta a ajuns să fie respectată până și de musulmani, în urma unui fapt cu adevărat minunat.

Despre ce este vorma, mai exact? Ei bine, la începutul secolului al XVIII-lea, Dobrogea făcea parte, în mare parte, din Imperiul Otoman. Regiunea era încă o zonă multietnică și multiconfesională, unde conviețuiau creștini ortodocși – români, bulgari și greci – și musulmani – tătari și turci. În acest context, Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei între 1693 și 1710, fiind interesat de cultura și religia musulmană, a ajuns să scrie lucrarea „Sistemul sau întocmirea religiei muhammedane” (1711), în paginile căreia se povestește un fapt cu adevărat aparte.

El povestește cum, într-un sat, un stăpân turc bogat poruncise slujitorilor săi – „rumâni și sârbi” – să strângă grânele din câmp chiar în ziua în care creștinii sărbătoreau ziua Sfântului Foca. Oamenii au ezitat, spunând că este ziua Sfântului Foca, însă stăpânul, mândru și neascultător, a insistat, iar oamenii, de frică, au plecat la muncă.

Pe drumul spre sat, însă, cerul s-a întunecat brusc, vântul s-a dezlănțuit, iar un trăsnet a lovit primul car, aprinzându-l. Caii și boii, speriați, au rupt-o la fugă prin câmp, răspândind focul. În scurt timp, flăcările au mistuit nu doar holda stăpânului, ci și alte câmpuri din împrejurimi, iar tradiția spune că au ars „șapte sate deodată”. Inițial, stăpânul turc și oamenii săi au crezut că slujitorii au pus foc intenționat. Însă chipurile tremurânde ale acestora și tăcerea lor le-au arătat că nu este vorba de o lucrare omenească, ci de consecința pentru neascultarea zilei Sfântului Foca.

Atunci, bătrânii musulmani au înțeles: „Ziua aceasta este a unui sfânt creștin, Foca pe nume, și noi am nesocotit-o. De acum înainte, îl vom cinsti și noi, ca să nu ne mai lovească mânia lui.”

Astfel, ziua Sfântului Foca a început să fie respectată în Dobrogea atât de creștini, cât și de musulmani, arătând că sfințenia adevărată transcende granițele omenești, de orice fel ar fi ele. Sfântul Foca rămâne un model al credinței neclintite și al grijii pentru aproapele, iar prăznuirea sa ne amintește că Dumnezeu veghează asupra celor drepți și că evlavia aduce ocrotire și binecuvântare în viețile tuturor celor care îl cinstesc.

Așadar, să îl rugăm și noi pe Sfântul Mucenic Foca să mijlocească pentru iertarea păcatelor noastre, pentru vindecarea de toate bolile sufletești și trupești, pentru vederea lucrurilor și a faptelor bune din lumea care ne înconjoară şi pentru întărirea noastră în credinţa cea dreaptă. Cu prilejul prăznuirii sale, am adunat pentru dumneavoastră sinaxarul, precum și câteva cărți de rugăciune – felinare pe drumul nostru către Grădina Raiului. Click pe linkurile aflate sub fotografiile de mai jos pentru detalii și comenzi!

Candela cu ulei din portelan – Tanguirea Maicii Domnului / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/candele-masa/19113-candela-cu-ulei-din-portelan-tanguirea-maicii-domnului.html
CANDELA DĂRUIRII – Maica Domnului din Ierusalim / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/candele-masa/19111-candela-daruirii-maica-domnului-din-ierusalim.html
Carte de rugaciuni cartonata, Editura Doxologia / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/carti-de-rugaciuni/16796-carte-de-rugaciuni-cartonata.html
Carte de rugaciuni cu scris mare – Pravila crestinului ortodox – Editura Bisericii Ortodoxe din Moldova / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/carti-de-rugaciuni/18857-carte-de-rugaciuni-cu-scris-mare-pravila-crestinului-ortodox-ed-bom.html
Candela cu ulei din portelan – Maica Domnului Eleovrytissa – Izvoratoarea de ulei / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/candele-masa/19112-candela-cu-ulei-din-portelan-maica-domnului-eleovrytissa-izvoratoarea-de-ule.html
Candela cu ulei din portelan – Mantuitorul din Sinai / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/candele-masa/19149-candela-cu-ulei-din-portelan-mantuitorul-din-sinai.html
Candela cu ulei din portelan – Maica Domnului Paramythia – Mangaietoarea / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/candele-masa/18897-candela-cu-ulei-din-portelan-maica-domnului-paramythia-mangaietoarea.html
Micul Ceaslov – cu sinaxar / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/carte-de-cult-slujbe/10320-71-141-micul-ceaslov-cu-sinaxar.html
Sinaxarul Sfinților Români pentru copii / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/religioase/1836-sinaxarul-sf-romani-pentru-copii.html
Candela cu ulei din portelan – Maica Domnului Pantanasa – Vindecatoarea de cancer / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/candele-masa/18898-candela-cu-ulei-din-portelan-maica-domnului-pantanasa-vindecatoarea-de-cancer.html
Candela cu ulei din portelan – Maica Domnului Prodromita / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/candele-masa/18899-candela-cu-ulei-din-portelan-maica-domnului-prodromita.html
ACATISTIER 15×21 – 575pg. / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/acatiste/15920-71-757-acatistier-15×21-575pg.html

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.