Pe 24 septembrie, Biserica noastră Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Siluan Athonitul, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai secolului XX. Viața lui este strâns legată de Sfântul Munte Athos, unde a trăit în nevoință, în rugăciune și în smerenie adâncă. Athosul a fost pentru el locul unde a descoperit taina rugăciunii neîncetate și a întâlnirii vii cu Dumnezeu, dar și spațiul din care învățătura sa s-a revărsat către întreaga lume. De fapt, învățătura Sfântului Siluan rămâne, fără îndoială, una dintre cele mai vii și puternice influențe asupra teologiei ortodoxe.
Deși numeroși credincioși îi cunosc scrierile – în special cele despre rugăciunea inimii, pocăință și smerenie, adevărată hrană cerească și mângâiere pentru suflet – mult mai puțini știu detalii din viața sa. Printre acestea se numără și un aspect mai puțin cunoscut: faptul că a avut parte de o experiență rară și covârșitoare – vederea lui Hristos Cel viu. Cum și când s-a întâmplat aceasta? Aflați în rândurile de mai jos!
„Trebuie să străbat tot pământul ca să-L găsesc pe Dumnezeu!”
Sfântul Siluan Athonitul, cunoscut în lume sub numele de Simeon Ivanovici Antonov, s-a născut în anul 1866, într-o familie de țărani ruși simpli, cu șapte copii – cinci băieți și două fete. Tatăl său, un om blând și adânc credincios, i-a fost cea dintâi călăuză duhovnicească. Încă de la patru ani, micul Simeon simțea în inima lui dorul după Dumnezeu. Mai târziu, inspirat de viața Sfântului Ioan Zăvorâtul, avea să spună: „Dacă există sfinți, înseamnă că Dumnezeu e cu noi și nu trebuie să străbat tot pământul ca să-L găsesc.”
La vârsta de 19 ani a trăit o adâncă schimbare lăuntrică și a simțit chemarea către monahism. Totuși, la sfatul tatălui său, a ales să-și termine mai întâi stagiul militar. Timp de câteva luni s-a bucurat de o stare de har, dar ispitele tinereții și viața lumească l-au îndepărtat de această chemare. O experiență tainică, în care a auzit glasul blând al Maicii Domnului, l-a trezit însă la pocăință. Din acel moment, Simeon s-a hotărât să se întoarcă pe calea lui Dumnezeu. În armată s-a remarcat prin seriozitate și comportament exemplar, iar după liberare a pornit spre Muntele Athos, unde a intrat ca frate în Mănăstirea Sfântului Pantelimon. Într-o seară, rugându-se în fața icoanei Maicii Domnului, a primit darul rugăciunii inimii. Totuși, acest dar a fost urmat de grele încercări și ispite, până la lupte chinuitoare cu puterile întunericului.
Anii ce au urmat au fost totuși marcați de mari încercări lăuntrice. Timp de 15 ani, Siluan a trăit cu frica de a nu fi părăsit de harul lui Dumnezeu În ultimii ani ai vieții, Sfântul Siluan a ajuns la o stare de rugăciune neîncetată, purtând în inimă întreaga omenire. Dragostea lui pentru „întregul Adam” l-a făcut să lase în scris experiențele sale, adunate mai târziu de ucenicul său, Arhimandritul Sofronie Saharov. În anul 1938 a trecut la Domnul, lăsând Bisericii o moștenire de neprețuit: învățătura despre iubirea nesfârșită a lui Dumnezeu și despre puterea smereniei și a rugăciunii în fața încercărilor vieții.
Sfântul care L-a văzut pe Hristos la chip
Așa cum am spus la începutul articolului, puțini sunt cei care știu că Sfântul Siluan mai este cunoscut și drept „Cuviosul care L-a văzut pe Iisus Hristos la față” și că acest episod a fost reprezentat, apoi, în mahoritatea icoanelor sale. În anul 1896, în ajunul praznicului Înălțării Sfintei Cruci, Sfântul Siluan se afla la Vecernie în biserica mănăstirii. Era frânt de lupta cu gândurile și plângea în taină către Dumnezeu. În clipa aceea, s-a petrecut minunea care i-a schimbat întreaga viață: Hristos i S-a arătat viu.
Sfântul Siluan descrie acest moment cutremurător astfel: „A trecut puţin timp; m-am dus la biserică pentru vecernie şi, privind la icoana Domnului, am spus: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul! Şi o dată cu aceste cuvinte, am văzut în locul icoanei pe Domnul viu şi harul Sfântului Duh a umplut sufletul meu şi tot trupul meu. Şi aşa am cunoscut prin Duhul Sfânt că Iisus Hristos este Dumnezeu şi am fost cuprins de dorinţa dulce de a suferi pentru Hristos.
Din clipa în care am cunoscut pe Domnul, sufletul meu e atras spre El şi nimic nu mă mai veseleşte pe pământ. Singura mea veselie este Dumnezeu. El e fericirea mea, El e puterea mea, El e înţelepciunea mea, El e bogăţia mea... […] Domnul mi S-a arătat într-un chip neînţeles şi a îndulcit sufletul meu cu iubirea Lui, dar apoi S-a ascuns, şi acum sunt atras spre El ziua şi noaptea. Păstor bun şi milostiv, El m-a căutat pe mine, oaia Sa rănită de lupi, şi i-a alungat…”. (Sfântul Siluan Athonitul, Ed. Deisis, Sibiu, 2001)
Această vedenie nu a durat mult, dar pentru Siluan a fost o clipă de veșnicie. În câteva momente scurte, întunericul deznădejdii s-a risipit, iar în sufletul lui s-a aprins lumina cunoașterii vii a lui Hristos. Nu a fost o simplă „vedenie” în închipuirea minții, ci o întâlnire reală cu Domnul, plină de harul Duhului Sfânt. Întregul lui trup a simțit această revărsare a luminii dumnezeiești. Experiența a rămas ca un fundament pentru întreaga sa viață duhovnicească. Hristos nu doar că i S-a arătat, ci i-a și dat un cuvânt scurt, dar de mare adâncime: „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui”, arătându-i calea echilibrului între smerenie și nădejde. Cum înțelegem acest îndemn? Omul trebuie să-și vadă păcatele și nevrednicia, chiar să se simtă vrednic de iad, dar fără a cădea în disperare, pentru că iubirea lui Dumnezeu este mai mare decât orice păcat.
Totodată, această întâlnire tainică cu Hristos a devenit un reper esențial nu doar pentru viața și învățătura duhovnicească a Sfântului Siluan, ci și pentru modul în care este reprezentat în icoane. De aceea, în majoritatea icoanelor care îl înfățișează pe Sfântul Siluan, în colțul de sus, aproape întotdeauna apare Hristos binecuvântându-l. Sfântul este de obicei zugrăvit cu trăsături ascetice, chipul său exprimând smerenie și rugăciune neîncetată. Uneori este reprezentat în biserica sau chilia mănăstirii, cu mâinile împreunate în rugăciune sau ținând în mână Sfânta Scriptură.
Așadar, Sfântul Siluan ne învață că harul lui Dumnezeu se revarsă în sufletele celor care Îl caută cu inimă curată. Prin smerenie și rugăciune neîncetată, omul descoperă că adevărata bogăție nu stă în cele lumii, ci în prezența tainică a lui Dumnezeu în inima sa. În acest dar al harului, suferința devine răscumpărare, necazul prilej de desăvârșire, iar iubirea pentru întreaga omenire oglindește iubirea infinită a lui Hristos. Viața Sfântului Siluan ne cheamă să pășim pe calea smereniei, să ne deschidem inimile pentru lucrarea Duhului Sfânt și să trăim fiecare clipă cu bucuria nădejdii și a comuniunii vii cu Dumnezeu.
Aducem în atenția dumneavoastră, cu acest prilej, trei icoane ale Sfântului Siluan Athonitul, dar și Mineiul pe septembrie, în care puteți descoperi multe alte povești impresionante ale sfinților pe care îi cinstim de-a lungul anului, alături de câteva cărți de rugăciune – felinare pe drumul nostru către Grădina Raiului. Click pe linkurile aflate sub fotografiile de mai jos pentru detalii și comenzi!
