În fiecare an, pe data de 5 august, Biserica noastră Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Ioan Iacob de la Neamț (Hozevitul), unul dintre cei mai iubiți sfinți români ai secolului al XX-lea. Cunoscut pentru viața sa ascetică din Țara Sfântă, pentru dragostea față de Dumnezeu și aproapele, dar și pentru scrierile sale duhovnicești, Sfântul Ioan Iacob este considerat de numeroși credincioși și ca un ocrotitor al copiilor rămași fără părinți.
Deși Biserica Ortodoxă Română nu i-a atribuit oficial acest patronaj, însăși viața sa explică de ce atât de mulți oameni îl simt aproape atunci când se roagă pentru copiii orfani, pentru cei crescuți de bunici sau de alte rude și pentru toți cei care au cunoscut prea devreme durerea despărțirii de părinți. Detalii, în rândurile de mai jos!
Cine a fost Sfântul Ioan Iacob?
Sfântul Ioan Iacob de la Neamț, cunoscut și sub numele de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, într-o familie de țărani credincioși, primind la Botez numele de Ilie. Încă din primele luni de viață avea să cunoască una dintre cele mai grele încercări: mama sa, Ecaterina, a trecut la Domnul când el avea doar șase luni, iar tatăl său, Maxim, a murit pe front în Primul Război Mondial, când copilul împlinise doar trei ani. Rămas orfan, a fost crescut de bunica sa, Maria, o femeie văduvă și profund credincioasă, care i-a sădit în suflet dragostea pentru rugăciune și pentru Biserică.
După terminarea studiilor, în vara anului 1933 a intrat în obștea Mănăstirii Neamț, iar trei ani mai târziu a fost tuns în monahism, primind numele de Ioan. În același an a plecat în Țara Sfântă, unde avea să petreacă aproape un sfert de veac în rugăciune, ascultare și nevoință. A slujit la Mănăstirea Sfântul Sava, apoi ca egumen al Schitului românesc de la Iordan, iar ultimii ani ai vieții i-a petrecut în peștera „Sfânta Ana” din pustiul Hozeva. A trecut la Domnul la 5 august 1960, la numai 47 de ani, iar în anul 1992 a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română.
De ce este considerat ocrotitorul orfanilor?
Motivul pentru care Sfântul Ioan Iacob este considerat ocrotitorul orfanilor izvorăște, așa cum am menționat și mai sus, chiar din propria sa viață. Însă Dumnezeu nu l-a lăsat singur. În locul părinților, i-a dăruit o bunică extraordinară, Maria, o femeie simplă, văduvă, dar cu o credință statornică. Deși își dorea să se retragă la mănăstire, aceasta a renunțat la planurile sale pentru a-și crește nepotul rămas fără părinți. Mai târziu avea să-i mărturisească: „Fiind văduvă, voiam să mă duc la mănăstire, dar, văzând că ai rămas orfan de părinți, am renunțat ca să te cresc pe tine.”
Mărturiile despre copilăria Sfântului Ioan Iacob sunt deosebit de emoționante. Pentru că pruncul rămăsese fără mamă, bunica îl ducea zilnic la femeile tinere din sat pentru a fi alăptat, apoi îl îngrijea cu o dragoste neobosită, veghind asupra lui zi și noapte. Vara, când mergea la muncile câmpului și nu avea cu cine să-l lase acasă, îl așeza într-o traistă pe care o purta în spate. Înainte de a pleca își făcea semnul Sfintei Cruci și pornea la drum cu rugăciunea pe buze. Ajunsă la câmp, îl așeza la umbra unui copac și îl supraveghea în timp ce muncea până la apusul soarelui. Seara îl aducea acasă, îl hrănea, îl culca lângă icoane, iar ea își continua pravila de rugăciune și metaniile până târziu în noapte.
Pe măsură ce Ilie creștea, bunica Maria nu i-a oferit doar hrană și ocrotire, ci și cea mai de preț moștenire: credința în Dumnezeu. Îl învăța rugăciunile pe de rost, îl ducea cu regularitate la biserică și, deși ea însăși nu știa carte, îl punea să citească din Psaltire și din Evanghelie. În timpul citirii Patimilor Domnului, bătrâna plângea adesea și făcea metanii. Când copilul a întrebat-o de ce varsă atâtea lacrimi, i-a descoperit adevărul despre părinții săi și i-a lăsat un adevărat testament duhovnicesc: să aibă credință în Dumnezeu, să se roage neîncetat, să fugă de păcat și să se încredințeze ocrotirii Maicii Domnului. Tot atunci i-a mărturisit și cea mai mare dorință a inimii sale: „Eu nu-ți doresc altceva mai bun în viață decât să ajungi preot și să slăvești pe Hristos!”.
Privind retrospectiv, putem spune că această femeie smerită a pus temelia viitorului sfânt, învățându-l că, atunci când părinții lipsesc, Dumnezeu rămâne adevăratul Tată al celui rămas singur.
Durerea copilăriei transformată în poezie și rugăciune
Experiența de copil orfan l-a marcat profund pe Sfântul Ioan Iacob și se regăsește în numeroase dintre poeziile sale. În cunoscuta creație „În brațele părintești”, el mărturisește cu o sinceritate impresionantă:
„Rămas de mic orfan pe lume,
Ca un copil al nimănui,
Mi-am pus nădejdea mea spre Domnul,
Cerând de-a pururi mila Lui.”
În aceeași poezie îi aduce un omagiu bunicii Maria, cea care i-a devenit mamă și învățătoare în credință:
„Bunica, Dumnezeu s-o ierte,
Mi-a semănat de timpuriu
În suflet tainele credinții
Și rodul lor mă ține viu.”
În aceste câteva versuri este concentrată întreaga lui experiență de viață: durerea pierderii părinților este depășită prin încrederea deplină în Dumnezeu.
Aceeași temă apare și în poezia „Micul Orfan”, unde un copil plânge la mormântul mamei sale în ziua Învierii Domnului. În mijlocul durerii, el aude glasul care îi spune:
„Nu plânge azi, copile, și nu fii supărat,
Căci iată sunt cu tine, Hristos a înviat!”
Iar copilul înțelege că Învierea lui Hristos este și făgăduința revederii cu cei dragi:
„Atuncea dacă Domnul aici a înviat,
Înseamnă că și mama cu Dânsul s-a sculat!”
Aceste versuri explică de ce atât de mulți credincioși îl simt aproape pe Sfântul Ioan Iacob atunci când se roagă pentru copiii rămași fără părinți sau pentru cei care poartă în suflet rana unei astfel de pierderi.
Nădejde pentru copiii rămași fără părinți
Viața Sfântului Ioan Iacob este dovada că o copilărie marcată de suferință nu hotărăște destinul unui om. Din copilul rămas fără mamă și fără tată a crescut un monah smerit, un mare rugător, un poet al credinței și unul dintre cei mai iubiți sfinți români ai vremurilor moderne. Poate tocmai de aceea atât de mulți credincioși îl cheamă în rugăciune atunci când se roagă pentru copiii orfani, pentru cei crescuți de bunici sau de alte rude și pentru toți cei care se simt lipsiți de sprijin și de dragoste părintească.
Sfântul Ioan Iacob ne amintește că Dumnezeu nu îi părăsește niciodată pe cei rămași singuri. Iar exemplul bunicii sale, Maria, arată cât de mult poate schimba viața unui copil credința, iubirea și jertfa unui om care îl crește cu dragoste. Astăzi, Sfântul Ioan Iacob de la Neamț rămâne pentru mulți nu doar un mare nevoitor al pustiei și un poet al vieții duhovnicești, ci și un chip al nădejdii desăvârșite pentru toți copiii care au cunoscut prea devreme durerea de a rămâne fără părinți. Sfinte Ioane, ai grijă de toți copiii orfani, mângâie-i în suferințele lor și călăuzește-i pe calea lui Hristos. Roagă-te lui Dumnezeu pentru ei și pentru noi! Amin!
Cu prilejul prăznuirii Sfântului Ioan Iacob de la Neamț, am pregătit pentru dumneavoastră atât Canoanele pe cele 8 glasuri, Acatistul, cât și un CD și volumele de poezii și învățături ale sale, scrise cu multă sârguință duhovnicească în pustiul israelit al Hozevei. Click pe linkurile aflate sub imaginile de mai jos pentru detalii și comenzi:
