Ne-am obișnuit să tot auzim povești cu happy-end de când eram mici. Am crescut, apoi, iar viața ne-a demonstrat că poveștile pe care le știam sunt închise bine acolo, în cărțile copilăriei, și am început să vedem, limpede, poveștile de viață de lângă noi.
Noi, echipa BIZANTICONS ART, ne propunem să „citim” astfel de povești, ca mai apoi să vi le spunem și dumneavoastră, căci sunteți membri ai familiei noastre.
Povestea Părintelui Constantin Ivan din satul Bîscoveni, Județul Teleorman, este simplă și nu conține prea multe metafore sau figuri de stil: a hotărât să ofere copiilor abandonați sentimentul de „acasă” prin construirea unei case de tip familial. Costurile estimate pentru finalizarea acestei case de sunt de 200.000 lei la roșu si 400.000 lei până la cheie.
Și-a propus să nu le lipsească nimic din ceea ce înseamnă buna creștere și dezvoltarea emoțională: de la dragostea maternă la atenție, susținere, hrană, rechizite haine, încălțăminte, meditații și îngrijire permanent. Ba mai mult, nu i-a uitat nici pe bunici: le oferă și o masă caldă tuturor bătrânilor nevoiași din parohie.
Dar din dar se face Rai – o știm cu toții – iar condeiul este în mâna noastră și costă doar 5 lei. Noi ne angajăm să adunăm banii și să-i trimitem lor, în fiecare lună. Haideți să le rescriem povestea!
Cei care doresc să doneze, o pot face fie pe site-ul nostru la finalul plasării unei comenzi, fie direct, în contul asociației:
Asociatia Cheia Raiului
Cui(fără RO) 36826705,Comuna Galateni, Sat Bîscoveni, Județul Teleorman
RO80RNCB0075153165900001, BCR Sector 4
Președinte: Ivan Constantin Daniel, TR 519247