Pentru noi, românii, costumul sau portul popular este, de departe, una dintre cele mai longevive și puternice expresii a valorilor tradiționale. Iar confirmarea o primim chiar din sânul Bisericii, căci privind icoanele câtorva dintre sfinții ocrotitori ai neamului nostru, vedem că nouă dintre ei – nu puțini, așadar – sunt înveșmântați în hainele străbunilor: Sfântul Oprea Nicolae, Sfântul Gheorghe Pelerinul, Sfântul Sava Gotul, Sfântul Ioan Valahul, Sfinții Martiri Năsăudeni și, nu în ultimul rând, Sfânta Muceniță Filofteia, numită în popor și „Sfântulița de la Argeș”, ocrotitoarea copiilor și a fetelor care vor să se căsătorească, pe care Biserica noastră o pomenește în ziua de 7 decembrie, la o zi după sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae.
Dacă acum jumătate de an, pe 1 iunie, vorbeam despre sfinții-copii care „își sărbătoresc ziua în Ceruri”, în preajma zilei de prăznuire a Sfintei Filofteia ne-am gândit să vă aducem în atenție câteva detalii mai puțin cunoscute despre reprezentarea iconografică a Sfintei Filofteia și mai cu seamă despre costumul popular pe care „Sfântuliţa” îl poartă în toate icoanele și în frescele sfintelor noastre locașuri.
A primit cununa muceniciei la 12 ani
Întâi de toate, să reținem câteva detalii biografice. Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș s-a născut în oraşul Târnovo, Bulgaria, din părinţi creştini, oameni simpli, lucrători ai pământului. Într-o toamnă, pe când avea numai 12 ani, mama ei vitregă a trimis-o cu mâncare în câmp, la tatăl ei. Pe drum, obișnuia să le dea și copiilor săraci care îi ieșeau în cale câteva guri de mâncare. Pentru că întârzia mereu cu mâncarea, tatăl ei s-a ascuns într-un desiş și de acolo a văzut cum Sfânta Filofteia făcea milostenie cu cei în nevoie. Furios, a aruncat asupra Sfintei barda pe care o purta la brâu şi, tăind-o la picior, aceasta și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Cuprins de frică și de remușcare, a încercat să ridice de jos trupul și să-l ascundă din cărarea pe care treceau oamenii către câmp, însă, prin minune dumnezeiască, trupul sfintei se făcuse greu ca o piatră.
Conștientizând că tocmai devenise călăul propriului său copil, tatăl se hotărăște să mărturisească fapta necugetată arhiepiscopului de Târnovo. Aflând cumplita faptă, ierarhul a luat cu el sobor de preoți și, după rugăciunile rânduite, a încercat să înalțe trupul sfintei, însă acesta tot nu putea fi urnit din loc. Tradiția spune că, în acea clipă, ierarhul s-a gândit să rostească numele mai multor oraşe, aflate la nord și la sud de Dunăre, iar când a pomenit de Biserica Domnească din Curtea de Argeş, trupul sfintei a devenit dintr-o dată uşor, așa cum era înainte. Nu se știe cu exactitate anul în care moaștele Sfintei Filofteia au ajuns în țara noastră, însă cert este că binecuvântatul moment s-a petrecut în timpul voievodului Radu cel Mare, aflându-se până astăzi la Curtea de Argeș.
3 lucruri despre costumul popular al Sfintei Filofteia
- În ceea ce privește reprezentarea iconografică a Sfintei Mucenițe Filofteia, Erminia picturii bizantine a ieromonahului Dionisie din Furna nu oferă indicații de reprezentare, așa cum se întâmplă în cazul celorlalți Sfinți Martiri, menționând-o doar ca făcând parte din ceata Sfintelor Mucenițe. Editorul român este cel care adaugă indicațiile (la pagina 293 din volumul apărut în anul 2000 la Editura Sophia din București). Astfel, citim că Sfânta Muceniță Filofteia este reprezentată ca „adolescentă purtând ie, ilic și catrință lungă cu dungi verticale, cu capul gol și părul pe spate strâns la ceafă, ținând în mâini cruce și ramură de finic”, deci în costum popular și purtând însemnele muceniciei.
- Este vorba despre un costum popular din zona Argeșului, mai exact în straie specifice țăranilor români de pe Valea Topologului. De ce au ales pictorii din zonă să o reprezinte pe Sfânta Filofteia tocmai în haine din această zonă etnografică, totuși? Răspunsul în regăsim în ajutorul constant pe care boierii de pe Valea Topologului l-au dat Bisericii Domnești „Sfântul Nicolae” din Curtea de Argeș, ctitoria lui Basarab I și locul în care au fost așezate moaștele Sfintei până la zidirea Mănăstirii Curtea de Argeș de către Neagoe Basarab. Cel mai cunoscut dintre acești boieri este Ștefan Balotă, menționat în documentele vremii. De altfel, în pronaosul bisericii odihnesc trei membri ai familiei Brătianu, descendenți ai lui Balotă, care au donat la rândul lor bani pentru restaurarea sfântului locaș: Teodor și soția Elena Drăgoescu, și Dincă (Constantin).
- Portul popular de pe Valea Topologului se diferențiază de celelalte costume tradiționale din zona Argeșului prin mai multe caracteristici particulare, ușor de recunoscut în veşmintele pe care sfânta le poartă în reprezentările iconografice. Este vorba despre prezența catrințelor, acele fuste înguste din lână care se prind în jurul mijlocului cu bete roșii late, dar și a brâului roșu. Apoi, ia cu ornamente roșii (geometrice și florale) și în culori sobre este și ea un element aparte, fiind o ie cu ciupag, adică fără încrețitură, ci cu un mic guleraș care strânge țesătura în mici cute. Nu în ultimul rând, menționăm prezența maramei de pe capul Sfintei, cu țesătura ei fină și atent realizată, asemenea unui nor cu motive populare, al căror înțeles era similar cu cel al semnelor cusute pe ie. Costumul popular, precum și coșul de bucate reprezentate în icoane o surprind pe Sfânta Muceniță Filofteia în ipostaza în care duce mâncare pe câmp tătălui ei.
An de an, paşii pelerinilor se îndreaptă către cetatea de pe malul Argeşului, pentru a lua parte la tradiționala procesiune în cinstea Sfintei Filofteia. De la mic la mare, o mare de oameni împodobită cu lumânări aprinse, ca în noaptea Învierii. Știu ei, fără doar și poate, că încap cu toții în inima ei uriașă, așa cum a încăput Hristos cu Evanghelia și Poruncile Lui. Porunci de la care „Sfântulița” nu s-a abătut niciodată. Deși a trăit printre noi doar 12 ani, Sfânta Filofteia este o adevărată lecție. Un curs intensiv despre milostenie, despre cum să rezistăm prigonirilor lumii și ale celor apropiați, despre cum să trăim pentru și întru Hristos și despre cum ar trebui să educăm tânăra generaţie, ca să-I fie bine-plăcută lui Dumnezeu.
Pentru cei dintre dumneavoastră care nu veți putea ajunge în acest an la Curtea de Argeș ca să aduceți prinos de mulțumire și recunoștință Sfintei Mucenițe Filofteia și să îi cereți rugăciunea pentru anii care vor veni, am creat pentru dumneavoastră o colecție impresionantă de icoane dedicate Sfintei, alături de Acatistul Ei și de alte volume duhovnicești. Abia așteptăm să le descoperiți! Click pe linkurile aflate sub icoanele de mai jos pentru detalii și comenzi!
Foto: pravila.ro