A salvat icoana Vimatárissa aruncând-o într-o fântână: povestea neștiută a Sfântului din 10 iulie

Este un adevăr bine cunoscut: dintre toate chipurile zugrăvite în icoanele sfinților, ale cuvioșilor și ale martirilor, icoana Maicii Domnului se remarcă printr-o căldură aparte și o blândețe, care trezesc în sufletele noastre nădejde și mângâiere ori de câte ori o privim. Încă din primele veacuri ale creștinismului, imaginea Născătoarei de Dumnezeu a fost iubită și cinstită, răspândindu-se cu repeziciune printre cei care au primit cuvântul Evangheliei. De-a lungul timpului, multe dintre aceste icoane s-au arătat a fi izvoare de minuni, răspunzând cu putere dumnezeiască rugăciunilor înălțate cu credință înaintea lor.

Chiar și aici, în acest colț virtual închinat cuvintelor cu și despre sfinții lui Dumnezeu, v-am vorbit adesea despre minunile săvârșite de Maica Domnului în diferite părți ale lumii, în parohii și-n mănăstiri. Am amintit despre icoana Eleovrýtissa – Izvorâtoarea de ulei, despre Pyrovolithísa – Împușcata, ori despre Paramythía – Mângâietoarea, cinstită cu deosebită evlavie pe 21 ianuarie, dar și despre multe alte icoane mai cunoscute sau mai puțin știute.

Astăzi, însă, vă invităm să descoperiți o întâmplare deosebită din viața unui sfânt legat de această mănăstire: Sfântul Sava Vatopedinul, prăznuit de Biserica Ortodoxă pe 10 iulie. Vă povestim cum, prin harul lui Dumnezeu, a reușit să ascundă icoana Maicii Domnului Vimatárissa, una dintre cele mai cunoscute icoane făcătoare de minuni din Sfântul Munte Athos, aruncând-o în fântâna Sfântului Altar, împreună cu Crucea Sfântului Constantin cel Mare și cu o făclie aprinsă ce ardea întotdeauna înaintea icoanei Născătoarei de Dumnezeu.

„Nebunul pentru Hristos”

După tradiția Bisericii noastre, Sfântul Sava Vatopedinul face parte din categoria sfinților considerați „nebuni pentru Hristos”. Ce este aceasta? O nevoință creștinească pe cât de rară, pe atat de înaltă și de greu de purtat, la care sunt chemați doar unii dintre sfinți. Prin definiție, „nebunul pentru Hristos” este acel ascet ortodox, caracterizat printr-un comportament radical. Spre exemplu, acesta simulează uneori nebunia pentru a încerca să reziste la ceea ce în optica anumitor creștin-ortodocși reprezintă ispitele lumești sau pentru a-și putea permite să emită profeții și să critice păcatele lumii dintr-o perspectivă morală.

În calendarul nostru întâlnim mulți astfel de sfinți, dintre care îi amintim pe Sfântul Toma cel nebun din Siria, prăznuit pe 24 aprilie, Sfânta Cuvioasă Isidora cea nebună întru Hristos din Tavenisi, Egipt, prăznuită pe 10 mai, Sfântul Pavel cel nebun întru Hristos, prăznuit pe 6 noiembrie, Sfânta Xenia și mulți alții.

Sfântul care a aruncat icoana Maicii Domnului într-o fântână

Despre viața Sfântului Sava, tradiția athonită nu păstreazăfoarte multe detalii. Știm doar că a trăit cuvios în Sfânta Mare Mănăstire Vatoped, că era ierodiacon și că a avut ascultare la altar. Însă, dintr-o întâmplare în care Sfântul este „personaj principal” – dacă ne este permis să spunem astfel  – putem trage suficiente concluzii legate de curajul, credina și de viețuirea sa aleasă.

În zorii secolului al X-lea, Mănăstirea Vatoped, unul dintre cele mai vechi și mai însemnate așezăminte monahale din Sfântul Munte Athos, se confrunta cu o amenințare teribilă. Pirații arabi, care în acea vreme frecventau Marea Egee și zonele din jur, au năvălit asupra mănăstirii, cu intenția de a o prăda. În acea zi, ierodiaconul Sava, care avea ascultarea de paraclisier, a înțeles pericolul și a hotărât să ia măsuri pentru a proteja cele mai de preț odoare ale mănăstirii. Printre acestea, cea mai de preț era icoana Maicii Domnului Vimatárissa, pe care călugării o considerau ocrotitoarea și ctitoria duhovnicească a mănăstirii.

Pentru a o feri de la profanare și distrugere, ierodiaconul Sava a ascuns icoana în locul cel mai ascuns al bisericii: în fântâna care se afla chiar sub Sfântul Altar. Alături de icoană, el a aruncat și Crucea Sfântului Constantin cel Mare, un simbol al împăratului care a făcut posibilă libertatea religioasă și construirea multor biserici creștine, inclusiv pe Sfântul Munte. În plus, a așezat acolo din evlavie și o candelă aprinsă care ardea în permanență înaintea icoanei.

Din păcate, însă, ierodiaconul Sava nu a reușit să fugă la timp. Cotropitorii l-au prins și l-au luat prizonier, vânzându-l ca rob pe insula Creta. Astfel, el a fost despărțit de mănăstire și de icoana pe care o îngrijise atâția ani. Au trecut vremuri grele până când, în timpul domniei împăratului bizantin Nikiphóros Phokás (963-969), Creta a fost eliberată de sub stăpânirea piraților. Ierodiaconul Sava, acum ajuns în vârstă, s-a întors cu bine la mănăstirea sa dragă, după o viață plină de suferință și petrecută în robie.

Cu lacrimi în ochi și inimă recunoscătoare, le-a povestit fraților despre comoara ascunsă în fântână și i-a condus către locul binecuvântat, punându-i să sape. Monahii au început să sape cu grijă și evlavie până când au ajuns la fântâna de sub Sfântul Altar. Aici a avut loc minunea cea mare: icoana Maicii Domnului Vimatárissa și Crucea Sfântului Constantin se aflau plutind pe apă, în poziție dreaptă, ca și cum ar fi fost ținute de o mână nevăzută. Mai mult decât atât, făclia aprinsă ardea în continuare, în ciuda anilor care trecuseră.

De atunci, pentru a păstra vie amintirea acesti mari minuni, în fiecare luni seara, la Mănăstirea Vatoped se cântă Paraclisul Maicii Domnului, iar în fiecare miercuri, în katholikon (biserica principală a mănăstirii), se săvârșește Dumnezeiasca Liturghie.

În cadrul litaniilor mănăstirii – adică al procesiunilor religioase mai solemne – icoana Maicii Domnului Vimatárissa ocupă locul de cinste, fiind purtată cu evlavie și rugăciune de obștea monahală. Procesiunea principală în cinstea ei are loc în marțea din Săptămâna Luminată, când se sărbătorește icoana, dar și cu alte prilejuri importante, precum praznicul Sfântului Ilie sau Boboteaza.

Pentru că nu tuturor ne este permis ori la îndemână să ajungem în Sfântul Munte Athos – Grădina Maicii Domnului, să ne închinăm înaintea acestei Sfinte Icoane, trebuie să știți că, pentru a marca așa cum se cuvinte această zi de prăznuire a Sfântului Sava Vatopedinul, venim în sprijinul dumneavoastră cu câteva icoane ale Maicii Domnului „Vimatárissa”, pictate în stil bizantin și zugrăvite după tehnici tradiționale cu materiale naturale de înaltă calitate, pentru o mai bună calitate a imaginii și pentru obținerea unei rezistențe de lungă durată. Alegeți dintre acestea pe cea care vi se pare cu adevărat apropiată și de suflet, apăsând click pe linkurile aflate sub icoanele de mai jos:

Icoana din argint – Maica Domnului Vimatarissa – Altarita 6,5×10,5 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-din-argint/18675-icoana-din-argint-maica-domnului-vimatarissa-altarita-65×105-cm.html
Icoana aurita – Maica Domnului Vimatarissa – Altarita / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-din-argint/18732-icoana-aurita-maica-domnului-vimatarissa-altarita-42×60-cm.html
Icoana aurita – Maica Domnului Vimatarissa – Altarita 13 x 21 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-din-argint/18774-icoana-aurita-maica-domnului-vimatarissa-altarita-13×21-cm.html
Paraclisul Icoanei Maicii Domnului Vimatarissa – CD / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/multimedia-cd-dvd/18569-paraclisul-icoanei-maicii-domnului-vimatarissa-cd.html
Icoana in rama – email pictat – filigram argintat – Maica Domnului Vimatarissa – Altarita / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-pictate-pe-email/22168-icoana-in-rama-email-pictat-filigram-argintat-maica-domnului-vimatarissa-altarita-at-160-8.html
Icoana aurita – Maica Domnului Vimatarissa – Altarita 19×30 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-din-argint/18794-icoana-aurita-maica-domnului-vimatarissa-altarita-19×30-cm.html
Icoana – Maica Domnului Vimatarissa – Altarita 21×29 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-pe-lemn-cu-foita/20463-icoana-maica-domnului-vimatarissa-altarita-21×29-cm.html
Icoana – Maica Domnului Vimatarissa – Altarita / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-pe-lemn-cu-foita/20513-icoana-maica-domnului-vimatarissa-altarita-10×13-cm.html

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.