În data de 27 august a fiecărui an, creștinii ortodocși de pretutindeni cinstesc cu mare evlavie pe Sfântul Fanurie, Marele Mucenic, Marele Tămăduitor, Grabnicul Ajutător întru toate nevoile și Marele Făcător de minuni, ajuns astăzi unul dintre cei mai cunoscuți sfinți ai Bisericii noastre Ortodoxe.
Pentru că mulți dintre dumneavoastră cunoașteți deja, cu siguranță, viața, minunile și faptele alese ale Sfântului Fanurie, am hotărât să dedicăm acest editorial unui fapt mai puțin cunoscut publicului larg, dar destul de interesant și unic, cu siguranță, în paginile Sinaxarului, dacă putem spune așa: de ce este cunoscut Sfântul Fanurie drept singurul mucenic care își pomenește mama? Aflați în rândurile de mai jos!
Sfântul născut într-o familie de păgâni
Înainte de a explica motivul acestei numiri inedite, se cuvine să reținem câteva detalii legate de biografia Sfântului Fanurie. Astfel, Sinaxarul ne spune că Sfântul Fanurie s-a născut în Rodos într-o familie bogată de păgâni, fiind cel mai mare dintre cei 13 copii. După moartea neașteptată a tatălui său, familia a căzut în sărăcie, iar mama Sfântului Fanurie a început a duce, în secret, o viață păcătoasă. După ce fiul ei a descoperit acest lucru, ea a murit, iar Fanurie a părăsit orașul, retrăgându-se în locuri pustii. Acolo, prin rânduiala lui Dumnezeu, a întâlnit un pustnic care l-a învățat despre Sfintele Evanghelii și l-a botezat, îndrumându-l să trăiască după poruncile lui Hristos. După un timp, simțind chemarea lui Dumnezeu, Sfântul Fanurie a început să predice despre Hristos în cetățile păgâne din apropiere, unde a fost capturat de idolatri și supus la torturi.
A fost bătut cu pietre, i s-au smuls dinţii din gură, a fost înţepat cu suliţa şi apoi i s-au turnat sare şi oţet pe răni. I-au fost tăiate mâinile şi degetele de la picioare, precum şi urechile. Iar poporul, văzând aceste imagini atât de dureroase, se mira de ce sfântul nu le spune să înceteze. În cele din urmă, s-a hotărât să i se aplice pedeapsa capitală: Sfântul Fanurie și-a plecat capul pe un butuc și un călău i l-a retezat fără milă.
Sfântul și sfințenia mamei
Tradiția spune că mama Sfântului Fanurie era o femeie frumoasă și demnă, care, deși trăia în belșug, nu se amesteca în treburile negustoriei și ale averii soțului ei.
O mare nenorocire avea să le zdruncine familia: tatăl a fost atacat, jefuit și ucis, iar averea i-a fost risipită de datornici nemiloși. În scurt timp, mama și cei treisprezece copii au rămas săraci, locuind într-o bucătărie sărăcăcioasă. Femeia plângea mereu, rugându-se și ascunzând suferința de copii, dar cu toate acestea reușea să-i hrănească și să-i îngrijească. Fanurie, văzând lacrimile necontenite ale mamei, a povestit unui prieten că ea trebuie să fie o „sfântă”, pentru că plânge și se roagă tot timpul. Prietenul i-a spus însă să o urmărească într-o seară, pentru a înțelege adevărul.
Și așa a făcut. Într-o noapte, după ce mama și-a pus copiii la culcare și a crezut că dorm, s-a spălat, s-a uns cu miruri, și-a pus haine scumpe și un voal, apoi a plecat în taină. Fanurie, nedormind, a urmărit-o în tăcere. Spre groaza lui, a văzut cum ea a intrat într-un local de petreceri. Acolo, printre oameni beți și zgomot de cântece, mama lui a urcat pe scenă și a început să joace. Dansa cu lacrimi în ochi, cântând cu glas sfâșietor, nu din dorință de desfrâu, ci din silința de a câștiga pâinea copiilor săi. Mulțimea credea că femeia e beată, dar Fanurie, simțind adevărul, a privit cu durere cum mama sa se jertfea în taină, pierzându-și cinstea pentru a-și hrăni copiii.
Copilul, neputând răbda rușinea și cutremurul inimii, a strigat din mijlocul mulțimii: – Mamă! La glasul lui, femeia a căzut la pământ, cuprinsă de durere și groază că a fost descoperită de fiul ei cel mare. Fanurie a fugit îndurerat din local, neputând îndura rușinea și amărăciunea. A alergat prin noapte, rănindu-și picioarele de pietre, până a ajuns la malul unei ape mari. Acolo, a găsit câțiva păstori cu o corabie și i-a rugat să-l treacă pe celălalt mal. Păstorii și-au văzut însă de drum, iar copilul a rămas singur, plângând.
Nu departe, într-o pustietate, viețuia un sihastru bătrân, care de șaizeci și cinci de ani nu mai văzuse față de om. Acestuia, Dumnezeu i-a arătat în vedenie că trebuie să meargă degrabă la mal și să-l primească pe copil, căci el era alesul Domnului. Minunea a fost că, deși pustnicul avea cale de trei zile, într-un ceas a ajuns acolo și l-a chemat pe nume: – Vino la mine, Fanurie!
Văzând rana sufletului său, l-a dus în peștera lui, unde, cu mare osteneală, l-a îndrumat către credința cea adevărată și l-a botezat. După botez, pustnicul l-a trimis în cetate, ca să-și ceară iertare de la mama și să-și caute frații. Dar când s-a întors, a aflat că mama lui nu se prăbușise doar leșinată în noaptea aceea, ci murise pe loc. Frații săi fuseseră luați de rude și se rătăciseră fiecare în altă parte. Fanurie s-a întors din nou în pustie, hotărât să nu se mai lege de cele lumești. A trăit în post aspru, rugăciune neîncetată și milostenie, întrecând chiar pe sihastrul care-l crescuse. Se hrănea o dată la trei zile cu puțină pâine muiată, apoi doar sâmbăta. Își făcea adesea locuință sub cerul liber, dorind ca prin răbdarea arșiței și a gerului să dobândească „acoperișul cel ceresc”.
Era atât de plin de bunătate, încât îngrijea și animalele sălbatice rănite, ba chiar dormea uneori alături de șerpi mari, care îl păzeau la gura vizuinii.
Mucenicul care își pomenește mama
În multe dintre scrierile Bisericii noastre, Sfântul Fanurie este pomenit ca „sfântul pomenitor” sau „sfântul care se roagă pentru mama sa”. Din ce motiv? Ei bine, tradiția spune că deși s-a despărțit de lume, amintirea mamei nu l-a părăsit niciodată pe Sfântul Fanurie. Purtând în suflet durerea că o văzuse în păcat, se ruga neîncetat pentru ea. Înainte de mucenicia sa, a cerut Domnului să nu uite rugăciunile pentru mama sa și a lăsat ca moștenire credincioșilor ca, făcând milostenie în numele lui, să aducă ușurare sufletului ei.
Astfel, Sfântul Fanurie a cerut voie să-şi facă ultima rugăciune și a zis: „Doamne, Dumnezeule, Cel ce ai miluit pe cei care au strigat către Tine, fă ca tot cel ce va face o turtă cu ulei şi zahăr sau o plăcintă şi o va da săracilor să fie ascultat în orice durere dreaptă va avea. Aceasta să fie pentru iertarea păcatelor mamei mele, care a murit păcătoasă”. Atunci s-a auzit glasul Domnului: „Fie, Fanurie, după cuvântul tău şi tot cel ce te va chema pe tine în ajutor să fie ascultat de Mine şi tu vei fi ajutorul celor din nevoi”.
Astfel, de atunci și până astăzi, credincioșii au ținut minte și au perpetuat obiceiul de a se împărți turte săracilor de ziua Sfântului Fanurie, care mereu făcea milostenie pentru iertarea sufletului mamei sale. În unele zone din Grecia, creștinii fac nouă turte și postesc nouă zile la rând, iar alții țin post luni, miercuri și vineri, înainte de ziua prăznuirii Sfântului Fanurie, pentru a găsi anumite lucruri pierdute, pentru ca sfântul să le descopere calea pe care trebuie să o urmeze în momente de incertitudine sau pentru a primi vești de la persoane despre care nu mai știu nimic de ceva vreme. De altfel, De altfel, în limba greacă, însuși numele sfântului înseamnă „cel ce arată”.
În preajma prăznuirii Sfântului Mucenic Fanurie, am pregătit pentru dumneavoastră atât Viața și Acatistul Sfântului (la preț simbolic), cât și o colecție minunată de trei icoane închinate lui. Alegeți-o pe cea potrivită, care să încununeze colțul dumneavoastră de rugăciune, iar în momentele de încercare să ne plecăm genunchii înaintea ei, având nădejdea în purtarea de grijă a Sfântului Fanurie. Click pe linkurile aflate sub fotografiile de mai jos, pentru detalii și comenzi!
